Florian Bodog: Contractele pentru vaccinurile hexavalent şi tetravalent vor fi semnate după promulgarea Legii bugetului

Contractele pentru vaccinurile hexavalent şi tetravalent vor fi semnate după promulgarea Legii bugetului, iar de la sfârşitul lunii martie vor fi aduse stocuri suficiente de vaccin hepatitic B, a declarat, vineri, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.
Filip Stan
10 feb. 2017, 12:20
Florian Bodog: Contractele pentru vaccinurile hexavalent şi tetravalent vor fi semnate după promulgarea Legii bugetului

„O problemă gravă nu este doar problema vaccinurilor. Absenţa medicamentelor trenează de anul trecut. Avem la semnat contractul pentru vaccinul hexavalent şi aştept doar promulgarea Legii bugetului pentru a-l semna. Avem la semnat contractul pentru vaccinul tetravalent şi la fel aştept promulgarea bugetului”, a susţinut ministrul Sănătăţii, după dezbaterea publică privind noile preţuri la medicamente, potrivit News.ro.

Legat de vaccinul hepatitic B, Bodog a spus că au fost identificaţi doi producători şi, de la sfârşitul lunii martie, vor fi stocuri suficiente.

„Legat de vaccinul pentru hepatita B, am identificat doi producători care, la sfârşitul lunii martie, vor pune pe piaţă stocuri suficiente de vaccin pentru toata ţara”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a moderat şedinţa publică de dezbatere a proiectului de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Metodologiei privind modul de calcul şi procedura de avizare şi aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizaţie de punere pe piaţă în România.

De la începutul dezbaterii, ministrul i-a atenţionat pe cei prezenţi că nu a venit să discute de pe poziţii de forţă.

„Nu am venit aici să discutăm de pe poziţii de forţă, ci pentru a rezolva o problemă a pacienţilor, a societăţii”, a spus Florian Bodog.

Preşedinta Asociaţiei Mame pentru Mame, Ana Măiţă, i-a cerut ministrului să facă tot ce trebuie rapid pentru ca bebeluşii din România să aibă acces la cele mai bune vaccinuri, la vaccinuri de calitate şi nu doar la cele mai ieftine.

Citeşte şi Sănătatea copiilor, în pericol! Mai multe tipuri de vaccinuri din schema obligatorie lipsesc din stocul DSP Bucureşti

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT