A început Festivalul internaţional de teatru „Scena ca o stradă” în Reşiţa

Festivalul internațional de teatru "Scena ca o stradă" a început, vineri seară, la Reșița, pe scena Teatrului de Vest urmând să fie prezentate, până pe 20 februarie, peste douăzeci de spectacole și mai bine de 600 de actori, regizori, dramaturgi și critici.
Filip Stan
10 feb. 2017, 19:37
A început Festivalul internaţional de teatru

Acest festival este acel copil frumos, care s-a născut în urmă cu trei ani, a crescut, este pe picioarele lui și merge. Este încă la grădiniță, dar este o speranță și o dorință a noastră, a celor care facem această profesie, că va ajunge și la școală și mulți ani după. Festivalul este o încununare a eforturile depuse de unii oameni care au înțeles că și în Reșița, unde în urmă cu cinci ani nimeni nu dădea vreo șansă actului cultural și unde sala de spectacole era una improprie, acum a ajuns să fie neîncăpătoare. Bucuria mea, din acest punct de vedere, se contopește și cu o emoție deosebită, având în vedere că toate spectacolele se joacă, la această ediție, cu casa închisă. Acest lucru nu înseamnă că avem nevoie de o sală mai mare, ci că la Reșița avem nevoie de teatru. Înseamnă, totodată, că oamenii au dat girul acestui festival, iar pentru acest lucru nu pot decât să mă închin în fața lor„, a declarat actorul Dan Mirea, directorul artistic al Teatrului de Vest Reșița, organizator al festivalului.

El a apreciat că dacă viața socială sau cea politică se schimbă, teatrul e același, dar sub diferite forme, contemporaneizat sau clasic.

Potrivit directorului artistic al teatrului reșițean, festivalul din acest an are o greutate aparte, ținând cont de prezenta multor nume importante ale scenei românești, precum și a dramaturgului Matei Vișniec, considerat cel mai mare și cel mai de notorietate dramaturg din ultimele două decenii. Acesta și-a amânat chiar și participarea la o conferință în SUA, pentru a fi prezent la Reșița, a precizat Dan Mirea.

Pe data de 20 februarie, când se va trage cortina peste acest festival, voi aplauda cu tot sufletul publicul, care a înțeles că doar datorită prezenței sale la spectacole, festivalul poate exista. Totodată, se cuvine să mulțumesc oamenilor care ne-au dat girul și ne-au acordat sprijinul financiar și fac referire aici la Consiliul Județean Caraș-Severin și la Primăria Reșița, care și-au unit forțele pentru un scop nobil. Aceleași mulțumiri se cuvine să le aduc și puținilor noștri sponsori„, a mai precizat Mirea.

La deschiderea celei de-a treia ediții a festivalului, a fost prezent și președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu.

Vreau să mulțumesc Teatrului de Vest din Reșița, instituție care se află în subordinea Consiliului Județean Caraș-Severin, pentru inițiativa de a organiza un asemenea festival, la care îmi doresc să fie un număr cât mai mare de participanți, de la zi la zi. De asemenea, îmi doresc ca acest festival să fie organizat an de an, de acum încolo„, a afirmat Silviu Hurduzeu.

Festivalul Internațional de Teatru „Scena ca o stradă” a debutat, vineri, cu piesa „Scrisori de dragoste către o prințesă chineză” sau „Cum am dresat un melc pe sânii tăi”, de Matei Vișniec, susținut de Teatrul de Artă din Deva, precum și cu spectacolul „Migraaaaaanți” sau „Suntem prea mulți pe nenorocita asta de barcă”, tot de Matei Vișniec, o piesă jucată în premieră de către actorii Teatrului de Vest din Reșița, în regia artistică Ovidiu Caița.

Citeşte şi S-a stins din viaţă un îndrăgit actor român. A jucat în sute de piese la Teatru Naţional şi Teatrul Mic

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Fanii români iau cu asalt Piaţa Taksim înainte de baraj! Turcii au impus restricţii dure în Fan Zone: nu se vinde alcool
Capital.ro
Reluarea turului 2, ca și garantată. Călin Georgescu e sigur că vor să-l elimine pentru asta: Sunt certitudini, nu speranțe!
Playtech.ro
Cresc taxele pentru înmormântări în unul dintre oraşele din România. Cât vor costa serviciile
Adevarul
Aurul ascuns în Carpați: peste 2.000 de tone scoase în ultimele două milenii. Unde s-au aflat cele mai mari zăcăminte
wowbiz.ro
Codruța Filip, „săgeată” pentru Valentin Sanfira? Mesajul cu subînțeles postat de artistă după ce a confirmat divorțul: „Nimeni nu joacă mai bine rolul de victimă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
iamsport.ro
Familia unei legende dinamoviste ar putea deveni acționar la gruparea din SuperLiga: ”Poate fiul meu o să investească”
MediaFlux
PAPARAZZI Patrice Cărăușan de la Survivor se ascunde prin București! Vedeta Antena 1, încă în concurs, camuflată alături de iubit FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj