Două avioane care ar fi trebuit să aterizeze la Toulouse, redirecţionate din cauza vântului puternic

Două avioane care ar fi trebuit să aterizeze duminică în oraşul francez Toulouse au fost redirecţioneate către Bordeaux, respectiv Montpellier, din cauza rafalelor de vânt puternice, relatează 20 Minutes şi Le Figaro.
Romania TV
13 feb. 2017, 10:30
Două avioane care ar fi trebuit să aterizeze la Toulouse, redirecţionate din cauza vântului puternic

Un avion de tip Airbus A320 al companiei EasyJet, care trebuia să aterizeze la Toulouse, a fost în final redirecţionat spre Montpellier. Cei 180 de pasageri au fost transportaţi apoi spre destinaţia dorită.

Mai târziu în cursul aceleiaşi zile, un avion aparţinând companiei Air France a renunţat să aterizeze la Toulouse. A încercat să aterizeze de două ori, însă rafalele de vânt cu viteza de peste 110 kilometri pe oră făceau ca manevrele să fie periculoase, iar avionul a fosr redirecţionat către Bordeaux. Cei 200 de pasageri au fost tranferaţi spre Toulouse cu autocarul.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Șumudică i-a făcut primul 11 lui Gigi Becali la FCSB: „Hai că m-am enervat deja!”
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT