Liviu Pop: Depunerea dosarelor pentru gradaţia de merit se va decala în funcţie de publicarea legii bugetului în MO

Secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar, Liviu Pop, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că întârzierea publicării în Monitorul Oficial a legii bugetului de stat duce la declararea obținerii gradației de merit pentru profesori.
Filip Stan
15 feb. 2017, 14:01
Liviu Pop: Depunerea dosarelor pentru gradaţia de merit se va decala în funcţie de publicarea legii bugetului în MO

„Avem o problemă pe care am discutat-o chiar de dimineață cu domnul ministru legată de legea bugetului de stat. Cu cât întârzie legea bugetului de stat… Noi trebuia din 13 februarie să începem procedura pentru aprobarea gradațiilor merit în învățământul preuniversitar. Așa cum bine știți, toți profesorii merituoși o dată pe an pot să își depună dosarul pentru gradația de merit. Câteva mii de persoane — aproape zece mii de persoane anual își depun aceste dosare. Anul acesta nu pot să își depună aceste dosare pentru că nu există contract colectiv de muncă la nivelul de sistem de învățământ. Fostul Guvern a pierdut acest contract colectiv de muncă prin noiembrie-decembrie, neavând contract colectiv de muncă, în comisii paritare nu se pot face criteriile pentru fiecare disciplină, iar noi nu putem negocia contractul colectiv de muncă până după publicarea în Monitorul Oficial a legii bugetului de stat”, a susținut Pop, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, depunerea dosarelor pentru obținerea gradației de merit se va decala în funcție de publicarea legii bugetului în Monitorul Oficial.

„Se va decala programul de depunere a acestor gradații de merit cu 30-45 de zile. Urmează să avem o dezbatere cu colegii din sindicat. De aceea, pentru toți colegii noștri din învățământ care se așteptau ca începând cu data de 13 februarie să depună dosare, să vadă criteriile, grilele pentru gradația de merit este o veste tristă — stăm după legea bugetului de stat să fie publicată în Monitorul Oficial”, a explicat secretarul de stat.

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Cele trei mari slăbiciuni arătate de armata SUA în războiul din Iran. Expert militar: „China urmăreşte fiecare vulnerabilitate”
Capital.ro
Bani înainte de Paște pentru pensionari. Vor primi între 600 și 1.000 de lei. Florin Manole: Sunt 2,8 milioane de pensionari vizați
Playtech.ro
Două ţări europene caută muncitori pentru sezonul estival. Se dau salarii de 3.000 de euro, mesele şi cazarea fiind incluse
Adevarul
Destinația surpriză unde poți face o vacanță de o săptămână cu mai puțin de 300 de euro: atrage tot mai mulți turiști
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Unde a ajuns mama biologică a Măriucăi, fetița adoptată de Luminița Anghel. Dezvăluiri controversate făcute de David Pușcaș: „Cerșește la Unirii”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultima oră! Celebrul patron al unei faimoase echipei de fotbal s-a stins din viață
iamsport.ro
Incredibil! Ce i-a spus MM Stoica lui Gigi Becali după prima săptămână a lui Mirel Rădoi la FCSB: ”Gata, la revedere!”
MediaFlux
ANM a reactualizat prognoza meteo pentru luna aprilie. Unde lovesc ploile de Paște
stirilekanald.ro
S-a dat lege! Miercuri e zi liberă!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj