Ponta a plecat fără mandat. Băsescu: M-a sunat azi, la 12.00, să-i aprob un mandat

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat că premierul Victor Ponta nu a discutat cu el despre un mandat la Consiliul European înainte să plece la Bruxelles. Ponta i-ar fi cerut un mandat doar după ce a ajuns în capitala belgiană.
Romania TV
28 iun. 2012, 12:58
Ponta a plecat fără mandat. Băsescu: M-a sunat azi, la 12.00, să-i aprob un mandat

Traian Băsescu a spus că premierul nu are mandat de reprezentare la reuniunea Consiliului şi că nu a venit să discute temele unui astfel de document.

Discuţia de la Bucureşti ce a precedat plecarea lui Ponta s-a referit doar la persoana care va reprezenta România. „N-a venit să discutăm un mandat, m-a anunţat doar că se duce”, a relatat Băsescu despre discuţia cu Ponta.

„Azi, la 12, mi-a dat un telefon să-i aprob un mandat. Păi, deocamdată nu l-am primit. Mandatul pentru Consiliul de astăzi (n.r. – joi) este extrem de complicat şi vă garantez că, privind la delegaţia cu care a mers şi ştiind subtilităţile Consiliului European, sunt convins că nu au înţeles mandatul pentru Consiliul de azi. E bine că azi discuţiile sunt doar incipiente„, a apreciat preşedintele.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Cotroceni, că, pentru prima dată în 8 ani de mandat, a fost „împiedicat” să îşi exercite atribuţiile constituţionale. Şeful statului a mai spus că, în premieră, după revoluţie, un premier îşi asumă atribuţii ale preşedintelui fără a avea mandat şi a arătat că România este reprezentată nelegitim la Consiliul European.

Este pentru prima dată în opt ani de mandat când sunt împiedicat să-mi exercit atribuţiile constituţionale„, a adăugat Traian Băsescu. El a spus că a luat decizia de a nu merge la Bruxelles pentru că ar fi fost „o situaţie stânjenitoare”.

„Această reputaţie pe care ne-am construit-o ar fi fost pusă sub semnul întrebării dacă astăzi la Bruxelles am fi mers doi delegaţi. Ar fi fost o situaţie stânjenitoare şi eu cred că într-un moment în care nu numai UE aşteaptă foarte mult de la acest Consiliu, dar toată lumea este focusată pe acest Consiliu, o stânjenitoare dispută între preşedinte şi premier nu ar fi făcut numai înconjurul Uniunii Europene, dar şi înconjurul lumii, pentru că jurnalişti ca dumneavoastră sunt peste tot şi ar fi încercat să speculeze orice fisură, fie ea şi o fisură cu aspect stânjenitor care ar fi putut viza delegaţia românească”, a explicat preşedintele.

Preşedintele a arătat totodată a spus că este pentru prima dată în 22 de ani când un prim-ministru îşi asumă atribuţiile preşedintelui fără să aibă mandat. Preşedintele Băsescu a mai declarat că România este nelegitim reprezentată la Bruxelles.

Suntem într-o situaţie în care statul de drept e pus sub semnul întrebării prin atitudinea anunţată ieri de Ponta şi prin presiunile făcute pe justiţie„, a acuzat şeful statului.

El a mai spus că, din punctul său de vedere, decizia de miercuri a Curţii Constituţionale nu necesita publicarea în Monitorul Oficial. „Pentru mine, decizia de ieri a Curţii Constituţionale nu necesita publicarea în Monitorul Oficial pentru că ceea ce preciza este şi în Constituţie. Practic au făcut citire a articolelor 80 şi 140 din Constituţie. Nu aveam nevoie de publicare, ci să nu fiu împiedicat sa merg la Bruxelles”, a spus şeful statului.

Băsescu a precizat că, joi, că la ora 12.00 premierul Victor Ponta i-a dat telefon pentru a-i cere să îi dea mandat pentru Consiliul European. „Mandatul pentru Consiliul de astăzi (n.r. – joi) este extrem de complicat şi vă garantez că, privind la delegaţia cu care a mers şi ştiind subtilităţile Consiliului European, sunt convins că nu au înţeles mandatul pentru CE de azi. E bine că azi discuţiile sunt doar incipiente”, a spus şeful statului.

Premierul Victor Ponta a plecat joi dimineaţă spre Bruxelles, însoţit de ministrul de Externe şi de cel al Afacerilor Europene.

Curtea Constituţională a decis, miercuri, cu majoritate de voturi, că preşedintele României participă la reuniunile Consiliului European, în calitate de şef al statului, această atribuţie putând fi delegată de către acesta, în mod expres, prim-ministrului.

După decizia de miercuri a Curţii Constituţionale, premierul Victor Ponta a declarat că va merge, „evident”, la Bruxelles, la Consiliul European.

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că a discutat, miercuri seară şi joi dimineaţă cu preşedintele Traian Băsescu despre participarea la CE şi că „rămăsese” să aibă o întâlnire cu şeful statului chiar la Bruxelles, adăugând că va încerca pe cale instituţională să rezolve conflictul.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Una dintre cele mai așteptate nunți din showbiz a avut loc înainte de Crăciun! Două vedete s-au căsătorit în mare secret
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, campioană de toamnă după 35 de ani! Oltenii au câștigat ultimul titlu după ce au încheiat anul 1990 pe locul 1
Capital.ro
Reguli la bloc. Asociația de proprietari te obligă să plătești apa, deși apartamentul este gol. Gelu Pușcaș: Nu e eroare, nu e abuz
Playtech.ro
În ce zile se merge la colindat. Ce se face din 24 decembrie până la Anul Nou
Adevarul
Gastroenterolog: „Aceasta este gustarea pe care aș vrea s-o evite toată lumea”. Alternative sănătoase
wowbiz.ro
Ce a apărut în locul in care Mălina Guler și-a dat ultima suflare. Ipoteze șocante circulă pe internet: „Ar fi căzut 15-20 de persoane din acel bloc… au mai murit 3”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Denise Rifai, pregătită pentru viața în doi! Vedeta Kanal D ne-a dezvăluit planurile sale pentru 2026: „A venit momentul”
iamsport.ro
Cinci oameni-cheie ar fi orchestrat arestarea lui Gică Popescu: ”E caz unic”. Mircea Sandu l-ar fi avertizat
MediaFlux
Bani pentru pensionari retroactiv. Legea care vrea să facă dreptate unei categorii de români
stirilekanald.ro
Rusia anulează acordul militar cu România. Schimbare majoră care declanșează alerta în NATO
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet