Preşedintele Comisiei Europene a salutat abrogarea OUG 13, care „periclita progresele realizate ani de zile”

Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a salutat, în timpul întrevederii de vineri cu premierul Sorin Grindeanu, abrogarea OUG 13/2017, care ”periclita progresele realizate ani de zile în acest domeniu” şi a cerut transparenţă pentru orice măsură care va fi adoptată în viitor.
Filip Stan
18 feb. 2017, 06:33
Preşedintele Comisiei Europene a salutat abrogarea OUG 13, care

Premierul României Sorin Grindeanu şi preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker au avut, potrivit unui comunicat de presă remis de Executivul de la Bucureşti, ”o discuţie constructivă” în cadrul întrevederii pe care cei doi au avut-o vineri la Bruxelles.

”Cei doi oficiali au discutat despre ultimele evoluţii din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) şi despre lupta împotriva corupţiei. Preşedintele Juncker a salutat recenta decizie a Guvernului român de abrogare a ordonanţei de urgenţă care periclita progresele realizate ani de zile în acest domeniu. Prim-ministrul Grindeanu şi preşedintele Juncker au convenit asupra importanţei unei largi consultări a principalelor părţi interesate şi a unui proces democratic pe care să-l parcurgă orice măsură care va fi adoptată în viitor. Transparenţa şi deschiderea vor fi esenţiale pentru restabilirea şi menţinerea încrederii şi stabilităţii”, se mai precizează în comunicat.

Potrivit sursei citate, Juncker l-a încurajat pe premierul român să continue lupta împotriva corupţiei şi a oferit autorităţilor române sprijinul Comisiei Europene.

”Preşedintele Juncker a reiterat intenţia de încheiere a Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) în timpul mandatului său în condiţiile în care România îşi va îndeplini obiectivele de referinţă necesare. Calea pentru atingerea acestor obiective de referinţă este stabilită în mod clar în rapoartele Comisiei privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare”, se mai menţionează în comunicat.

Cei doi oficiali au abordat pe scurt şi situaţia economică a României.

”Preşedintele l-a încurajat pe premier să continue punerea în aplicare a reformelor în vederea modernizării economice şi sociale, în acelaşi timp cu dezvoltarea unei politici fiscale responsabile. Au convenit să lucreze împreună în continuare în vederea îmbunătăţirii capacităţii de absorbţie a fondurilor europene în România. La rândul său, premierul s-a angajat să colaboreze îndeaproape cu Comisia Europeană în ceea ce priveşte Agenda Europeană de Apărare. În cursul întâlnirii, s-a abordat de asemenea problema migraţiei. Preşedintele Juncker a salutat contribuţia României la Poliţia de Frontieră şi la Garda de Coastă la nivel european pentru securizarea frontierelor externe comune ale Uniunii, precum şi eforturile României de consolidare a solidarităţii în domeniul migraţiei şi azilului. Dat fiind faptul că România marchează 10 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană, premierul României şi preşedintele Juncker au discutat, de asemenea, despre viitorul UE cu 27 de state membre, înaintea Summit-ului de la Roma, din luna martie, precum şi despre Preşedinţia română a Consiliului din prima jumătate a anului 2019”, se mai arată în comunicatul Executivului.

Potrivit documentului, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, şi-a exprimat încrederea că mandatul Preşedinţiei române va fi unul foarte bun în 2019 şi a oferit sprijinul deplin şi expertiza Comisiei pe tot parcursul procesului.

Premierul Sorin Grindeanu a efectuat o vizită de două zile la Bruxelles, unde a avut întrevederi cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, dar şi cu preşedintele şi cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Junker şi Frans Timmermans.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O clădire de șapte etaje s-a prăbușit în Istanbul! O mulțime de persoane, inclusiv copii, au rămas blocate sub ruine
Fanatik.ro
Nicușor Dan, decizia care bagă sportul în alertă. Nu mai vrea ca primăriile să dea bani cluburilor private de fotbal! A blocat legea finanțărilor de un milion de euro pe an
Capital.ro
Luca Niculescu a început negocierile pentru formarea Guvernului. Mesaj pentru pensionari: Ne gândim la o indexare prudentă a pensiilor
Playtech.ro
Curent mai scump din această toamnă. Cât vom plăti în plus pentru 100 sau 300 kWh consumați
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un renumit estetician a fost împușcat mortal în cabinetul său din Marbella. Atacatorul este încă în libertate
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Ian și a explodat în direct: ”Spectacolul trebuia întrerupt în secunda unu! Cea mai mare rușine”
MediaFlux
Răsturnare de situație după întâlnirea dintre Luca Niculescu și PSD. Ce s-a decis
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte