O maşină a Jandarmeriei a fost implicată într-un accident cu cinci victime

O maşină a Jandarmeriei a fost implicată într-un accident care a avut loc în Drobeta Turnu Severin. Patru jandarmi şi şoferiţa vinovată de producerea accidentului au fost răniţi.
Romania TV
18 feb. 2017, 12:12
O maşină a Jandarmeriei a fost implicată într-un accident cu cinci victime

O mașină în care se aflau cinci jandarmi a fost lovită de un autoturism, care nu i-a acordat prioritate. Accidentul s-a produs în această dimineață, în Drobeta-Turnu Severin. Din cauza impactului, vehiculul în care se aflau jandarmii s-a răsturnat. Patru dintre aceștia, precum și șoferița autovehiculului care a fost implicat în accident au fost duși la spital cu două ambulanțe și cu o mașină de intervenție SMURD.

Jandarmii se deplasau către stingerea unui incendiu dintr-un cartier mărginaș din Drobeta-Turnu Severin, unde fuseseră solicitați de Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Potrivit reprezentanților de la Serviciul de Ambulanță, cele cinci victime ale accidentului au leziuni ușoare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Secretul succesului lui Jovo Lukic la U Cluj şi motivul pentru care n-a confirmat la Universitatea Craiova
Capital.ro
Cui îi revin banii din bancă după divorț. Ce trebuie să știe soții înainte de partaj
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT