A fost efectuată prima intervenţie neurochirurgicală cu un microscop performant de 300.000 de euro

O echipă de medici condusă de neurochirurgul Alin Blaga a efectuat vineri, 17 februarie, prima operație cu microscopul operator, aparat de ultimă generație achiziționat recent de către Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, a anunțat luni Primăria Oradea.
Alina Costache
20 feb. 2017, 16:12
A fost efectuată prima intervenţie neurochirurgicală cu un microscop performant de 300.000 de euro

‘Acest aparat, achiziționat în luna ianuarie a acestui an și care a ajuns la noi pe 1 februarie, va fi folosit în 85% din intervențiile neurochirurgicale care se desfășoară în spital, fiindu-ne de foarte mare ajutor, întrucât permite lărgirea în siguranță a spectrului de noi patologii abordate. Un astfel de aparat trebuie să intre în dotarea de bază a oricărei săli de operații de neurochirurgie’, a declarat, în comunicatul primăriei, Alin Blaga, medic specialist neurochirurg la Spitalul Clinic Județean, potrivit Agerpres.

Potrivit primăriei, microscopul performant, ce va crește siguranța operațiilor la Secția de Neurochirurgie a Spitalului Județean, a costat peste 300.000 de euro și este unicat în județul Bihor. Microscopul a fost produs de firma Zeiss, fiind un model Pentero 900, considerat vârf de gamă.

Practic, acest microscop mărește câmpul operator, fiind de un real ajutor medicilor care realizează intervenții chirurgicale delicate. Microscopul operator dedicat neurochirurgiei are capacitatea de a mări de până la 14 ori, față de vechea aparatură, care permitea mărirea de numai trei ori. Aparatul se folosește la operațiile ce vizează tumori cerebrale, morfologii vasculare cerebrale, dar și în patologii spinale.

Citeşte şi Secţia Spitalului de Urgenţă Craiova, închisă de 4 luni din cauza unor infecţii cu Clostridium Difficile, este neoperativă

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT