Sorin Grindeanu: Preţurile medicamentelor, decise în acord cu producătorii şi cu pacienţii

Sorin Grindeanu a declarat, marți, că prețurile medicamentelor vor fi hotărâte în acord cu producătorii și cu asociațiile de pacienți, urmând ca, în perioada următoare, Ministerul Sănătății să vină cu o soluție.
Iulian Tudor
21 feb. 2017, 10:43
Sorin Grindeanu: Preţurile medicamentelor, decise în acord cu producătorii şi cu pacienţii

„Ministerul Sănătății a fost notificat din ianuarie anul trecut de lipsa anumitor medicamente. Nu s-a luat nicio măsură. S-au demarat acum toate procedurile, astfel încât tot ceea ce a semnalat presa pe anumite componente să fie remediat. Mi se pare cea mai gravă situație”, a afirmat Grindeanu, la finalul unei vizite de lucru pe care a efectuat-o la Ministerul Sănătății.

Întrebat dacă scăderea bruscă a prețului unor medicamente cu 35% reprezintă o soluție, premierul a răspuns că știa problema și că a existat o dezbatere publică pe acest subiect.

„Prețurile vor fi hotărâte și conform a ceea ce noi ne-am propus, programului de guvernare, dar în acord și cu producătorii și cu asociațiile de pacienți. Eu știu că la acea dezbatere publică au fost prezente inclusiv asociațiile de pacienți. În perioada imediat următoare, domnul ministru (…) va veni cu o soluție. (…) Noi nu vrem să ajungem în situația în care pe anumite componente să avem distorsiuni în piață”, a susținut premierul.

El a arătat că medicamentele sunt între cele trei priorități care trebuie urmărite în momentul de față la Ministerul Sănătății.

„Mi s-a prezentat în mare și ceea ce vrea să facă (ministrul Sănătății — n.r.) ca și strategie în perioada imediat următoare și soluțiile pe termen lung, ce a găsit, pentru că lucrurile nu sunt foarte simple la Ministerul Sănătății și trenează de un an de zile anumite probleme care trebuie urgent rezolvate”, a spus Grindeanu.

Potrivit acestuia, celelalte două priorități sunt legate de investiții și de spitalele regionale.

„Am discutat despre prioritățile pe care le are Ministerul Sănătății în continuare, despre ceea ce avem de făcut conform programului de guvernare, despre situația pe care a găsit-o domnul ministru aici, despre soluțiile pe care le are pe diverse componente, despre investiții, despre ceea ce înseamnă acordurile cu Banca Mondială și Banca Europeană de Investiții, astfel încât aceste sume de investiții, bugetul, care e mai mare decât anul trecut pe Ministerul Sănătății, să fie folosite conform priorităților pe care noi le-am prevăzut în programul de guvernare”, a afirmat prim-ministrul.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Ea este sportiva din România care a uimit lumea atletismului. Record și titlu mondial sub privirile americanilor
Capital.ro
Alocația după 18 ani. Copiii majori care mai primesc bani de la stat în 2026. Condiția obligatorie prevăzută de lege
Playtech.ro
Cum îți faci bagajul fără să plătești taxe suplimentare la avion. Trucurile folosite de călătorii experimentați
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Românii care pot primi a 13-a pensie, dar și o pensie minimă de 600 de euro. Care sunt condițiile și cine beneficiază
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat