Pescar ÎMPUŞCAT MORTAL de un poliţist. Familia, anunţată că bărbatul a făcut infarct

Un bărbat de 43 de ani, din Tecuci, a fost împuşcat mortal, joi seară, în timp ce se afla la pescuit, de către şeful Serviciului pentru Imigrări Galaţi, Andrei Ion, vicepreşedinte al AJVPS, care susţine că trăgea cu arma pentru a speria pelicanii, pe o baltă din judeţ, scrie Mediafax.
Romania TV
29 iun. 2012, 10:14
Pescar ÎMPUŞCAT MORTAL de un poliţist. Familia, anunţată că bărbatul a făcut infarct

„Incidentul soldat cu decesul unei persoane s-a petrecut la balta Maţa Rădeanu, acolo unde în următoarele câteva zile se va organiza un concurs de pescuit. Două persoane aflate într-o barcă încercau să sperie păsările de pe baltă folosind două puşti, una cu gloanţe şi alta cu alice. Unul dintre gloanţele trase a atins victima care se afla pe malul bălţii împreună cu un prieten. Bărbatul i-a spus prietenului că a fost împuşcat, după care s-a prăbuşit„, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, Liliana Istrate.

Procurorii susţin că bărbatul care a tras cu puşca şi-a justificat gestul spunând că încerca să sperie pelicanii de pe lacul respectiv, în condiţiile în care, în câteva zile, în zonă urma să se desfăşoare un concurs de pescuit.

Potrivit aceleiaşi surse, pentru salvarea victimei a fost solicitată intervenţia unei ambulanţe, însă încercările de resuscitare au fost inutile.

Ulterior, asistenta medicală de pe ambulanţă a constatat decesul, indicând cauza acestuia ca fiind un infarct, a mai precizat Istrate.

„Pe baza constatării, medicul de familie al victimei a eliberat documentul necesar eliberării certificatului de deces, fără să vadă victima. În timp ce pregăteau cadavrul pentru înhumare, membrii familiei au observat că bărbatului îi curge sânge dintr-o plagă. Au anunţat Poliţia, iar cadavrul a fost transportat la Şerviciul de Medicină Legală. Aici s-a constatat că glonţul i-a atins bărbatului lobul stâng al plămânului, aorta, şi s-a oprit în coloana vertebrală. Ancheta a început pentru omor calificat, dar în urma anchetei preliminare s-a constatat că este vorba despre accident de vânătoare”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Parchetului.

Aceeaşi sursă a confirmat că persoana care a tras cu arma este Andrei Ion, vicepreşedinte AJVPS Galaţi, şi inspector-şef al Serviciului pentru Imigrări Galaţi.

Rudele victimei, prezente vineri la Serviciul de Medicină Legală de la Spitalul de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei”, au declarat că se încearcă o muşamalizare a acestui caz.

Pe certificatul constatator de deces scria că ar fi murit în urma unui infarct. Totuşi, la îmbăiere, am observat faptul că avea o plagă care sângera în piept, în dreptul inimii, ce părea produsă de un glonţ. Am chemat Poliţia, iar Poliţia a aunţat Parchetul. Ni se pare că se încearcă o muşamalizare a acestui caz„, a declarat fratele victimei.

Procurorii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs incidentul.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
A murit un celebru interlop român din garda veche! Familia lui este în stare de șoc
Fanatik.ro
Fotbalistul de la FCSB și-a confirmat plecarea: „În sfârșit, îi mulțumesc lui Dumnezeu!”
Capital.ro
Parlamentul schimbă regulile pentru pensionari și veteranii de război. Talonul de pensie va include cod QR
Playtech.ro
Programul supermarketurilor și mall-urilor de Rusalii și 1 iunie 2026. Cum vor funcționa marile magazine
Adevarul
Imagini șocante într-un autobuz din Piteşti. Bătaie în toată regula între şofer şi o femeie. Mai mulţi pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale
wowbiz.ro
Noi detalii șocante în cazul crimei din Târgu Jiu. Bătrâna ucisă de nepot obținuse ordin de protecție împotriva fiicei sale. Astăzi femeia a făcut scandal cu vecinii: „Voi i-ați dat nas nenorocitei”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„Trebuia să fiu acasă” Unde era mama celor doi frați din Târgu Jiu, în timpul tragediei. Mărturia care dă totul peste cap
iamsport.ro
Era apropiat de Gigi Becali, dar acum șterge pe jos cu el: ”Ești o gâză mică, te crezi mai dihai decât Iulius Cezar, nu mai gândești normal! Peștele se împute de la cap”
MediaFlux
Andrew Tate, chemat la DIICOT! Noi acuzații pentru influencer
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți