Caz şocant în spital, doi oameni morţi după transfuzii. Alte 4 persoane sunt la terapie intensivă

Situaţie şocantă la Spitalul Municipal din Craiova. O femeie de 81 de ani şi un bărbat de 67 de ani au decedat în urma unor transfuzii. Alţi patru bolnavi dintre cei care au făcut transfuzii au acuzat stări de rău şi au ajuns de urgenţă la Terapie Intensivă.
Filip Stan
27 feb. 2017, 06:11
Caz şocant în spital, doi oameni morţi după transfuzii. Alte 4 persoane sunt la terapie intensivă

Doi pacienți, o femeie în vârstă de 81 de ani și un bărbat de 67 de ani, au murit, vineri, la Spitalul Municipal „Filantropia”, în urma unor transfuzii. Alți patru pacienți dintre cei transfuzați au acuzat stări de rău și au fost transferați de urgență la Terapie Intensivă.

Unitatea medicală a sesizat poliția privind moartea suspectă a celor doi pacienți și a dispus efectuarea unei anchete interne.

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat că în cursul zilei de luni va fi finalizat raportul realizat în urma controlului de la Spitalul Municipal „Filantropia” din Craiova în cazul celor doi pacienți care ar fi decedat în condiții suspecte la sfârșitul săptămânii trecute în urma unor transfuzii.

„Chiar sâmbătă a fost trimisă acolo o echipă de la Inspecția în Sănătate Publică. Competența pe control în transfuzii este la Inspecție. Ei au realizat un raport preliminar sâmbătă-duminică și astăzi va fi un raport final”, a afirmat ministrul.

Potrivit acestuia, urmează să apară un ordin de ministru care va face referire la dotarea centrelor regionale de transfuzii cu aparatură de ultimă generație.

„E vorba despre un ordin de ministru cu privire la regionalizare, cu privire la restructurarea sistemului național de transfuzii. Asta se referă la faptul că noi dorim să dotăm centrele regionale cu aparatură de ultimă generație, deci să schimbăm sistemul de testare a sângelui pentru mai multă siguranță. Este pregătit un ordin prin care facem centre regionale”, a spus reprezentantul MS.

Atât reprezentanții unității medicale, cât și cei ai Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj au confirmat incidentul, însă până în acest moment nu se știe care a fost cauza deceselor.

„Pe 25 februarie, reprezentanții Spitalului Municipal «Filantropia» au depus o sesizare la Secția 1 Poliție cu privire la faptul că, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, au decedat doi pacienți în condiții suspecte. Este vorba de o pacientă de 81 de ani, din Craiova, și de un pacient de 67 de ani, din localitatea Vânju Mare, Mehedinți. Potrivit procedurilor, a fost deschis un dosar de moarte suspectă și se așteaptă efectuarea necropsiilor, în urma cărora se va stabili cauza decesului celor doi pacienți”, a explicat pentru GdS Amelia Barbu, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Surse apropiate anchetei susţin că celor doi pacienţii le-ar fi fost făcute transfuzii de sânge înainte de a deceda, dar şi că alţi pacienţi ar fi acuzat stări de rău după ce au primit îngrijiri medicale în Secţia de Hematologie a Spitalului „Filantropia”.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Iustin Petrescu și iubita lui se căsătoresc! Primele declarații despre nuntă
Fanatik.ro
Cu cine s-a întâlnit Corina Caragea la Real Madrid – Manchester City. E unul dintre cei mai mari fotbaliști ai lumii
Capital.ro
Vouchere pentru pensionari în 2026. Bolojan îi dezamăgește pe vârstnici: Nu mai pot exista creșteri
Playtech.ro
O categorie de români va putea cumpăra motorină cu 4 lei, direct de la pompă. Cum va funcționa măsura
Adevarul
Amenințarea ayatolahului: „Vom transforma strâmtoarea Ormuz într-o armă!”. Presa britanică scrie că Mojtaba Khamenei ar fi în comă, cu un picior amputat
wowbiz.ro
Unde și când își pot lua fanii rămas-bun de la Mugurel Vrabete. Anunțul făcut de trupa Holograf despre funeralii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O persoană și-a pierdut viața după ce s-ar fi aruncat în fața metroului în stația Unirii
iamsport.ro
Războiul este departe de a se încheia! Noul ayatollah jură răzbunare după moartea tatălui său: ”Iranul nu se va abține de la a răzbuna sângele martirilor săi” 
MediaFlux
Un nou val de aer polar peste România. Meteorologii ANM anunță când vine frigul
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj