Simona Tivadar: Dacă postul vă îmbolnăveşte, vă îngraşă, lăsaţi-i pe alţii să-l ţină

Postul înseamnă mai multă asceză, mâncare puţină, făcută în casă, cu ulei presat la rece, adăugat cu multă zgârcenie, doar în unele mâncăruri, cu mămăligă, fasole, cartofi copţi, fructe uscate şi nuci, pentru că pateul vegetal şi margarina sunt copii pseudocomestibile ale tabloului lui Mendeleev, dubitabil igienice, spune Simona Tivadar, medic primar diabet şi boli de nutriţie. Ea îi sfătuieşte pe cei care nu pot să ţină postul decât dacă mănâncă margarină, soia, foietaj şi salate „înecate” în ulei, care mai mult îmbolnăvesc şi îngraşă, să-i lase pe alţii să-l ţină.
Filip Stan
27 feb. 2017, 06:38
Simona Tivadar: Dacă postul vă îmbolnăveşte, vă îngraşă, lăsaţi-i pe alţii să-l ţină

„Eu  postesc fără carne. Mănânc aproape numai peşte, brânzeturi şi, din când în când, ouă. Iarna mănânc, uneori, vită, porc sau oaie, curăţând la micron grăsimea în exces. Cred că pateul vegetal, margarina, produsele «de post» fabricate «de casă», sunt copii pseudocomestibile ale tabloului lui Mendeleev, dubitabil igienice, iar foietajele, pateurile şi plăcintele vândute din abundenţă în patiserii în această perioadă înfundă coronarele, din cauza grăsimilor saturate, adică rele”, explică medicul Simona Tivadar.

Ea precizează că produsele din soia precum şniţelul, cârnaţii, crenvurştii, laptele şi brânza, nu sunt altceva decât dorinţa de a păstra ideea că mâncăm de post, dar avem imaginea produselor din carne.

„Dacă salata cu cartofi este înecată în ulei, îmbunătăţită cu seminţe de floarea-soarelui şi dovleac, nu va plăcea colecistului. Ghiftuiala cu produse de acest fel nu are legătură cu postul”, explică Simona Tivadar.

Medicul nutriţionist mai spune că din copilărie îşi aminteşte că postul înseamnă asceză, mâncare cât mai simplă, făcută în casă, transmite News.ro.

„Plăcinte cu varză şi lobodă coapte în cuptorul de pâine, ulei de la «moara» satului, obţinut prin reală presare la rece, între pietre şi adaugat cu multă parcimonie în unele mâncăruri, dar doar în zilele cu dezlegare la untdelemn. Câteva fructe uscate sau nuci, mămăligă şi fasole, cartofi copţi cu salată de varză murată sau zeamă de varză, că v-am mai spus doar că bunicii mele şi babelor din sat le stătea gândul doar la antioxidanţi şi bifiduşi. Îmi amintesc şi că vorba de năduf sau dojană a bunicii era: «Bată-l binele», că era sau nu era post”, arată Simona Tivadar.

Ea le spune celor care nu pot ţine postul cu mâncare sănătoasă, făcută în casă şi aleg produse care mai mult îmbolnăvesc, îngraşă, cresc colesterolul şi trigliceridele, să îi lase pe alţii să îl ţină.

„Mâncaţi miercurea şi vinerea doar legume şi fructe, nu drăcuiţi în trafic şi veţi fi mai aproape de Rai. Altfel vă apropiaţi mai mult de bypass-ul coronarian sau veşnica pomenire, nu neapărat duioasă”, mai spune medicul.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT