Oscar 2017. Cea mai mare încurcătură din istoria premiilor: S-a anunţat filmul greşit pentru marele premiu

Lungmetrajul ”Moonlight” a câştigat trofeul suprem - cel mai bun film al anului - la cea de-a 89-a ediţie a galei premiilor Oscar, după o gafă uriaşă a organizatorilor. Actorii Warren Beatty şi Faye Dunaway au anunţat, eronat, că ”La La Land” a câştigat trofeul. Acest musical, regizat de Damien Chazelle, a câştigat şase premii din 14 nominalizări, informează revista Variety, preluată de News.ro.
Ionela Marcu
27 feb. 2017, 06:42
Oscar 2017. Cea mai mare încurcătură din istoria premiilor: S-a anunţat filmul greşit pentru marele premiu

Decernarea Oscarului pentru ”cel mai bun film” a fost momentul cel mai aşteptat şi controversat al serii. Pentru a marca 50 de ani de la lansarea filmului ”Bonnie and Clyde”, actorii Faye Dunaway şi Warren Beaty au fost invitaţi să prezinte câştigătorul acestui premiu.

Echipa filmului ”La La Land” a urcat pe scenă pentru a primi trofeul şi producătorii acestui musical au început să mulţumească organizatorilor, dar s-au oprit după câteva momente, atunci când şi-au dat seama că filmul ”Moonlight” era câştigătorul real al trofeului.

”Nu ştiu dacă ăsta este adevărul, este mai presus de visele mele”, a spus regizorul filmului ”Moonlight”, Barry Jenkins, după ce a urcat pe scenă.

Warren Beaty a spus că a primit un plic greşit, pe care scria Emma Stone, din acest motiv anunţând ”La La Land” drept câştigător.

”Nu ştiu ce s-a întâmplat, mă învinovăţesc. Nu vreau să vedem persoane dezamăgite. Ştiam că o să dau greş cu prezentarea asta”, a spus în final prezentatorul galei, Jimmy Kimmel.

Jordon Horowitz, unul dintre producătorii filmului ”La La Land”, şi-a dat seama de acea eroare în timp ce se afla pe scenă şi a arătat spectatorilor plicul în care era menţionat faptul că ”Moonlight” câştigase Oscarul pentru cel mai bun film. 

Cineastul Barry Jenkins, regizorul filmului ”Moonlight”, s-a declarat şocat de această victorie neaşteptată. ”La La Land” era considerat marele favorit al categoriei, întrucât câştigase unele dintre cele mai importante trofee atribuite la Hollywood în acest sezon al premiilor cinematografice, inclusiv Globul de Aur şi premiile decernate de Sindicatul producătorilor americani (PGA) şi Sindicatul regizorilor americani (DGA).

Cu toate acestea,”Moonlight” a câştigat în ultimele luni principalele trofee atribuite de asociaţiile de critici din Statele Unite, reprezentând un concurent de temut pentru ”La La Land”.

Gala premiilor Oscar s-a deschis cu un moment muzical susţinut de cântăreţul Justin Timberlake, care a interpretat cântecul ”Can’t Stop the Feeling”. Imediat după acel moment, prezentatorul Jimmy Kimmel şi-a intrat în rol, iar discursul său introductiv a conţinut numeroase referiri politice, în special ironii la adresa preşedintelui Donald Trump.

”Ţara e divizată acum”, a spus Jimmy Kimmel, care a explicat că nu el va fi însă acela care va unifica naţiunea americană. ”Există un singur Brave Heart în sală, dar nici el nu ne va uni”, a adăugat Jimmy Kimmel, referindu-se la Mel Gibson, prezent la ceremonie.

După câteva ironii la adresa bunului său prieten Matt Damon, Jimmy Kimmel a revenit la politică şi l-a ironizat încă o dată pe Donald Trump: ”Vreau să îi mulţumesc preşedintelui Donald Trump. Vă amintiţi anul trecut când se părea că Oscarurile erau rasiste?”.

Apoi, în încheierea discursului, prezentatorul principal al galei şi-a îndreptat atenţia spre Meryl Streep, prezentă în primul rând din faţa scenei din Dolby Theatre. Kimmel a lăudat ”prestaţiile supraapreciate” ale vedetei americane, ironizând mesajul publicat pe Twitter de Donald Trump, după gala Globurilor de Aur. 

”Meryl Streep a impresionat în peste 50 de filme în cariera ei prestigioasă. Haideţi să îi acordăm o rundă total nemeritată de aplauze”, a spus Kimmel. Spectatorii s-au ridicat imediat şi au ovaţionat-o pe legendara artistă americană. 

Jimmy Kimmel nu s-a oprit însă aici şi a continuat să îl ironizeze pe Donald Trump pe parcursul întregii gale. La un moment dat, starul TV i-a expediat preşedintelui american, în direct, un mesaj pe Twitter, în care îl întreba pe liderul de la Casa Albă dacă s-a trezit pentru a urmări ceremonia.

Gala premiilor Oscar 2017 a inclus şi alte momente amuzante. De trei ori pe parcursul galei, organizatorii au distribuit spectatorilor punguţe cu dulciuri, care au coborât din tavanul sălii în interiorul unor pungi-paraşută.

Un alt moment insolit s-a petrecut când Jimmy Kimmel a condus în sală un grup de turişti care vizitau Hollywoodul. Aceştia au avut astfel şansa de a se fotografia şi a schimba câteva cuvinte cu unii dintre cei mai cunoscuţi artişti de la Hollywood. Doi dintre vizitatori erau logodiţi, iar Denzel Washington a jucat rolul unui preot, declarându-i ”soţ şi soţie” în faţa tuturor celor prezenţi în sală.

Pe parcursul ceremoniei au existat şi alte referiri la politicile promovate de Donald Trump.

Actorul Gael Garcia Bernal, unul dintre cei care au înmânat trofee, a declarat pe scena galei premiilor Oscar: ”Ca mexican, ca muncitor imigrant, ca om, sunt împotriva oricărui gen de zid care vrea să ne despartă”.

Discursul regizorului iranian Asghar Farhadi, premiat pentru ”The Salesman” la categoria ”cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza” a fost citit de Anousheh Ansari, prima femeie turist în spaţiu.

”Este o mare onoare să primesc acest premiu valoros pentru a doua oară. Îmi pare rău că nu sunt cu voi în această seară. Absenţa mea este cauzată de lipsa de respect pentru oamenii din ţara mea şi cetăţenii altor şase ţări care au fost jigniţi de legea inumană care interzice imigranţilor să intre în Statele Unite”, a transmis Farhadi.

La această categorie a fost nominalizată şi coproducţia cu participare românească ”Toni Erdmann”.

Emma Stone a fost desemnată cea mai bună actriţă pentru rolul din ”La La Land”, iar Cassey Affleck a câştigat Oscarul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru evoluţia sa din ”Manchester by the Sea”. 

Brie Larson a prezentat câştigătorul categoriei ”cel mai bun actor în rol principal”, iar Casey Affleck a primit trofeul. ”Denzel Washington a fost unul dintre cei care m-au învăţat să joc. Sunt aici datorită încrederii pe care mi-au acordat-o atâţia oameni. Vreau să fiu parte din această comunitate şi sunt mândru să fac parte”, a spus el vădit emoţionat. Actorul i-a mulţumit producătorului Matt Damon, dar şi fratelui său, Ben Affleck: ”Ştii că te iubesc!” .

La rândul său, Emma Stone, desemnată cea mai  bună actriţă în rol principal, pentru rolul din ”La La Land”, a mărturisit: ”Femeile nominalizate în această categorie sunt extraordinare. Vă admir mai presus de cuvinte. A fost o onoare să fiu nominalizată alături de voi. Trebuie să mă perfecţionez, iar Oscarul mă va inspira”.

Damien Chazelle a devenit cel mai tânăr regizor de la Hollywood care a fost premiat cu Oscar. La vârsta de 32 de ani, el a fost premiat pentru ”La La Land”.

Viola Davis şi Mahershala Ali au câştigat primele lor premii Oscar, pentru rolurile secundare interpretate din filmele ”Fences” şi ”Moonlight”. Victoria celor doi actori de culoare a constrastat puternic cu ediţia din 2016 a premiilor Academiei de film americane, când niciun artist afro-american nu a fost nominalizat în categoriile de interpretare.

În total, filmul ”Moonlight” a câştigat trei premii, impunându-se la categoriile ”cel mai bun film”, ”cel mai bun scenariu adaptat” şi ”cel mai bun actor în rol secundar”.

Musicalul ”La La Land” a triumfat în şase categorii – ”cel mai bun regizor”, ”cea mai bună actriţă în rol principal”, ”cea mai bună regie artistică”, ”cea mai bună imagine”, ”cea mai bună coloană sonoră” şi ”cel mai bun cântec original”.

DailyBusiness
Nicușor Dan: Voi participa la orice dezbatere cu George Simion
Spynews
Oksana Ionașcu, mesaj subtil pentru Cezar Ionașcu?!: ”Să fii în viața mea este un privilegiu” | VIDEO
Bzi.ro
Câți ani are Ilinca, soția lui George Simion: Nimeni nu se aștepta la asta!
Fanatik.ro
Variantă surpriză de premier dacă George Simion câștigă alegerile. Sociolog: “Călin Georgescu iese din discuție”
Capital.ro
Răsturnare de situație. George Simion s-a răzgândit. Funcția pe care o va avea Călin Georgescu: Exclus premier!
Playtech.ro
Pensia anticipată cu penalizări: când o poți solicita și ce reduceri se aplică
DailyBusiness
PNL a decis să îl susțină pe Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale
Adevarul
Un economist din BNR explică prăbușirea leului după alegeri: „După ce au împins baba pe scări, PSD-iștii se retrag”
wowbiz.ro
BREAKING! Fostul atacant al „Generației de Aur”, internat în stare critică, după ce a suferit un infarct! Va fi operat de urgență
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Evz.ro
Locul sfânt, pierdut în codrii Moldovei. Comuniștii au încercat să-l transforme în fermă agricolă
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
kanald.ro
Mai puțini bani, mai rar! Cum se schimbă voucherele de alimente pentru românii cu venituri mici
Cancan.ro
Noi DETALII în cazul Mariei, tânăra de 20 de ani găsită în stare gravă după o petrecere cu șeicii din Dubai: 'Șchiopăta, iar un paznic era în spatele ei' 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Alegeri anticipate în România. Anunțul venit în urmă cu puțin timp: Cel mai sănătos pentru viitorul acestei țări
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
Doi români plâng moartea fiului lor. Tânărul de 20 de ani a fost ucis cu sânge rece, pe o stradă din Italia: "De ce l-au omorât pe el? Fiul meu nu se va mai întoarce"
Când se măresc alocațiile copiilor. Ce trebuie să știe toți părinții
MediaFlux
Răsturnare de situație. CCR, decizie privind anularea alegerilor din 4 mai
Shtiu.ro
Ce se întâmplă dacă vreunul dintre candidați moare până la turul al II-lea? Cine ajunge președinte?
Puterea.ro
Alegerile în aer: contestația-bombă care aruncă România într-o criză democratică