Ministerul Finanţelor: Dacă depăşim deficitul de 3%, vom face corecţii şi ajustări UPDATE

Premierul Sorin Grindeanu se întâlneşte, vineri dimineaţă, de la ora 9, cu ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, şi cu preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Bogdan Nicolae-Stan, la Palatul Victoria. Surse guvernamentale au declarat pentru News.ro că discuţia vizează scrisoarea de la Comisia Europeană trimisă Guvernului în care se cer măsuri pentru reducerea deficitului, estimat la 3,6%, dar şi despre încasările la buget.
Filip Stan
03 mart. 2017, 05:34
Ministerul Finanţelor: Dacă depăşim deficitul de 3%, vom face corecţii şi ajustări UPDATE

UPDATE Ministerul Finanţelor a precizat, într-un răspuns pentru News.ro, că va comunica permanent cu reprezentanţii Comisiei Europene privind stadiul îndeplinirii ţintei de deficit bugetar, stabilită la puţin sub 3% din produsul intern brut (PIB) pentru 2017, iar în caz de deviere de la ţintă vor fi luate măsuri de ajustare a deficitului bugetar.

„Referitor la ţinta de deficit, precizăm că, atât Legea privind aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal bugetar nr. 5/2017 precum şi Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2017-2019 (…) estimează pentru anul 2017 un deficit bugetar (metodologie naţională) de -2,96% din PIB. Conform metodologiei ESA, deficitul este estimat la -2,98% din PIB, fără a depăşi limita de 3% din PIB stabilită prin Tratatul de la Maastricht. Pentru anul 2017 soldul structural anual al administraţiei publice este de -2,91% din PIB”, a precizat Ministerul Finanţelor în răspunsul pentru News.ro.

Citeşte şi: Fiscul a colectat 32 miliarde lei la buget în primele două luni, cu 0,9% mai puţin faţă de anul trecut. ANAF intră în şedinţă luni

Instituţia menţionează că, în intervalul 2017-2019, datoria publică a României se va menţine sub 40% din PIB.

La finalul lunii noiembrie 2016, datoria publică a României, calculată potrivit metodologiei Uniunii Europene, era de 282,4 miliarde lei, echivalent cu 37,9% din PIB, arată datele publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor. 

„Ministerul Finanţelor Publice îşi va continua demersurile pentru respectarea angajamentelor privind deficitul bugetar estimat pentru anul 2017 şi va comunica permanent cu reprezentanţii Comisiei Europene privind stadiul îndeplinirii acestei ţinte, urmând ca în caz de deviere să se stabilească măsurile pentru corectarea căii de ajustare a deficitului bugetar”, mai arată răspunsul trimis de minister către News.ro.

 Premierul Sorin Grindeanu are o întâlnire la ora 9.00, la sediul Guvernului, cu ministrul Finanţelor Viorel Ştefan şi cu preşedintele ANAF, Bogdan Nicolae-Stan despre scrisoarea pe care Comisia Europeană a trimis-o Ministerului de Finanţe, în care avertizează că, potrivit datelor disponibile, deficitul ar urma să depăşească 3% în 2017 şi cere ca Executivul de la Bucureşti să anunţe măsuri clare pentru reducerea lui.

Potrivit surselor citate, aceasta ar fi prima discuţie despre scrisoarea Comisiei Europene, acest subiect nefiind abordat până acum de membrii Guvernului.

De asemenea, în cadrul întâlnirii, se discută şi despre încasările la buget, subiect generat de faptul că execuţia bugetară pe luna ianuarie a stârnit îngrijorări, au mai afirmat sursele citate. Potrivit datelor Ministerului Finanţelor, execuţia bugetară pe ianuarie s-a încheiat cu un excedent de 3 miliarde lei, mai mic decât în aceeaşi perioadă a lui 2016, când a fost de 4,7 miliarde de lei.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrivskis, şi Comisarul pentru Afaceri Economice şi Financiare, Pierre Moscovici, i-au trimis lui Viorel Ştefan o scrisoare pe 22 februarie în care avertizează asupra riscului ca deficitul de 3% să fie depăşit, ajungând la 3,6% în 2017 şi la 3,9% în 2018.

„Comisia Europeană a dat publicităţii, recent, Prognoza de Iarnă care conţine şi proiecţiile bugetare ale României. Comisia a remarcat creşterea abruptă faţă de anul anterior a deficitului bugetului general consolidat, la 2,8% în 2016. Documentul estimează un deficit de 3,6% din PIB pentru anul 2017 şi unul de 3,9% din PIB pentru anul 2018. Pe aceste considerente, există un risc clar, în baza previziunilor Comisiei referitoare la anii 2017 şi 2018, de neîndeplinire a criteriilor de deficit”, se arată în scrisoarea publicată de cursdeguvernare.ro

România a primit doar o scrisoare formală din partea comisarilor europeni Valdis Dombrovskis şi Pierre Moscovici, în contextul publicării de către Comisia Europeană a rapoartelor privind situaţia economică şi socială din statele membre, însă nu cuprinde referiri la dezechilibre economice, ci o preocupare despre o eventuală depăşire a ţintei de deficit pentru anul 2017, a răspuns Ministerul Finanţelor, care asigură că se va încadra într-un deficit de 3%.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Când a aflat Alina Pușcău că suferă de o boală necruțătoare! Momentul în care au apărut primele simptome
Fanatik.ro
Gigi Becali a dezvăluit de unde are Bîrligea cele două oferte și ce sumă cere: „Joacă, bă, măcar pentru iubita ta!”. Exclusiv
Capital.ro
Unde ajung banii opriți lunar pentru Pilonul II de pensii și cum poți afla suma strânsă
Playtech.ro
ANM anunță o lună august neobișnuită. Ce regiuni vor avea cele mai mari abateri de la normal
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică în România! Zona care s-a cutremurat azi-noapte
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Se elimină plafonul pentru analize decontate. Anunțul șefului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România