Radiografia creşelor de stat din Capitală. În Bucureşti, mai puţin de un copil din zece are loc la creşă

În Bucureşti sunt 19 creşe de stat (în subordinea consiliilor locale), cu o capacitate de 3.890 de locuri, potrivit datelor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Municipiul Bucureşti. Numărul de locuri din creşele de stat, unde sunt supravegheaţi şi îngrijiţi copii cu vârste de sub trei ani, nu satisface însă cererea având în vedere că în Capitală sunt 48.000 de copii cu vârsta până în trei ani.
Romania TV
05 mart. 2017, 14:22
Radiografia creşelor de stat din Capitală. În Bucureşti, mai puţin de un copil din zece are loc la creşă

Părinţii care vor să îşi înscrie copiii la creşă pentru a se întoarce la muncă sunt puşi pe liste de aşteptare la cele mai multe dintre creşe. Pe unele liste de aşteptare figurau anul trecut şi 100 de copii, potrivit Mediafax.

„Am vrut să înscriu copilul de doi ani la creşa Potcoava (sector 3 – n. red.) pentru că mi se terminase concediul de creştere a copilului, dar mi s-a spus că nu mai sunt locuri libere şi am fost trecută pe o listă de aşteptare, urmând să fiu sunată când se elibera un loc. A trebuit să încep munca şi tot nu am fost sunată, aşa că am optat pentru o creşă privată“, spune Ecaterina, 30 de ani, agent de vânzări în Bucureşti.

La creşele de stat părinţii achită doar contravaloarea mesei de 12 lei pe zi, în timp ce la creşele private tariful variază între 700 de lei program scurt (de la 7 dimineaţa la ora 13)  şi 1.500 de lei program de la şapte dimi­neaţa la şase seara.  La creşele unde este o edu­catoare la patru copii în loc de o edu­catoare la 15 copii şi unde se învaţă şi limbi străine tariful ajunge şi la 2.700 de lei pe lună.

„Infrastructura creşelor este dezvoltată haotic, mai este nevoie de creşe în Capitală, estimăm că cererea este mai mare cu cel puţin 20%, dar important este şi în ce zone se dezvoltă aceste creşe“, spune Cosmina Simiean, director al  Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Municipiul Bucureşti. Ea mai spune că prelungirea concediului de creştere a copilului până la doi ani, dar şi orientarea părinţilor spre creşe private sau bone a contribuit la scăderea cererii pentru creşele de stat, dar cu toate acestea oferta nu satisface încă cererea.

Doar două creşe de stat are sectorul 2 din Capitală, iar o grădiniţă urmează să fie transformată în creşă (100 locuri) pentru a răspunde cererii. „În sectorul doi avem două creşe (Sinaia şi Ciobănaşului), dar când am văzut că primim cereri din partea părinţilor am decis să transformăm o grădiniţă care nu mai funcţiona în creşă, o renovăm din banii primăriei. Cererea nu este foarte mare, sunt mulţi părinţi care îşi ţin acasă copiii până la trei ani, când merg la grădiniţă, aşa am făcut şi eu. Avem 18 grădiniţe în sector, dezvoltate din banii de la bugetul primăriei, ultima a fost deschisă în 2009“, a spus Anatol Albu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sectorului 2.

Ultimele date de la Statistică arată că în Bucureşti erau înscrişi în creşe 3.548 de copii, în  2015,  din care 3.324 erau în creşe publice iar 224 de copii în creşe private.

„Avem 80 de copii pe lista de aşteptare, nu mai sunt locuri libere“,  a spus un repre­zentant al creşei Sfântul Andrei din sectorul 5, unde sunt îngrijiţi 69 de copii în prezent.

Şi în sectorul 3 sunt liste de aşteptare la creşele de stat.

„Avem 60 de copii pe lista de aşteptare pentru creşă. Mulţi nu pot aştepta până în septembrie când se mai eliberează locuri şi găsesc alte soluţii. Momentan toate cele patru grupe funcţionează la capacitate maximă, cu 20 de copii. Din septembrie cei de pe lista de aşteptare ar putea găsi un loc la creşă“, a spus Vasilica Corodi, şef al centrului de zi „Trapezului“ din sectorul 3, ce oferă 80 de locuri la creşă pentru copii cu vârsta de până la trei ani. La o grupă de 20 de copii sunt trei infirmiere şi o asistentă.

Elena David, şef centru Titan (creşă), cu 270 de locuri, spune că presiunea a fost mai mare acum un an „când aveam pe lista de aşteptare şi 100 de copii, dar de când s-a deschis creşa Ghiocelul din sectorul 3 am mai trimis copii acolo. Acum mai avem pe lista de aşteptaare 40 de copii, cred că până în septembrie toţi vor găsi un loc la creşă“, a spus ea.

Alexandru Pascalin, director executiv în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 3, instituţie în subordinea Consiliul Lo­cal al sectorului 3, spune că pentru a acoperi nevoile părinţilor în sectorul 3 va mai fi des­chisă o creşă, cu o capacitate de 135 de locuri. „Peste două luni deschidem creşa Greieraşul, cu 135 de locuri în zona Trapezului“, a spus el. Sectorul 3 are în prezent o capacitate de 700 de locuri în cele patru centre de zi.

Situaţia din Capitală arată o criză de locuri în creşele de stat şi o întârziere în reacţia autorităţilor în încercarea de-a răspunde nevoii părinţilor, situaţie care se întâlneşte de altfel la nivelul întregii ţări.

În toată ţara, doar 18.115 copii erau înscrişi în creşe de stat, iar 696 erau înscrişi în creşe private în 2015, deşi sunt peste 600.000 de copii la nivel naţional cu vârsta până în trei ani, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Soția lui Costel Corduneanu tună și fulgeră! Ce s-a întâmplat după moartea lui: ”S-ar putea să se trezească balaurul” | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Produsul cu care România dă lovitura în luna iulie. Va fi o producție record, o mare parte va merge la export
Capital.ro
Un mare artist al României s-a stins. A lăsat în urmă multă durere. Nimeni nu se aștepta să plece așa devreme
Playtech.ro
Viteza pe autostradă vara pentru a consuma cu 30% mai puţin carburant. Mulţi se grăbesc în concediu, dar pot economisi bani
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Trump a scăpat un acord comercial, Meloni și-a dat ochii peste cap la discuțiile cu Macron. Momente virale la Summitul G7
wowbiz.ro
Irinel Columbeanu, de negăsit! Nimeni nu reușește să dea de fostul afacerist de zile întregi. Ce spune patronul azilului din Ghermănești despre întreaga situație?
Spynews
Cod galben de caniculă în 13 județe și în București. Harta zonelor în care temperaturile cresc până la 36 de grade Celsius
Spynews
Claudia Pătrășcanu nu se lasă! După ce a pierdut procesul cu Bianca Drăgușanu, cântăreața își încearcă încă o dată norocul în instanță
Evz.ro
Mare lovitură de la Netflix. Revine cel mai urmărit serial din istorie
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
Cod galben de caniculă și disconfort termic în sudul României! Temperaturile maxime vor atinge 36 de grade Celsius
Cancan.ro
Ștefan Mandachi, prima REACȚIE după ce iubita cu care are un copil a cerut ordin de protecție împotriva lui: 'Declar cu toată fermitatea!'
Playsport.ro
Românii au găsit o nouă metodă de a păcăli aparatele de reciclare. Reușesc să obțină o grămadă de bani cu un singur pahar de plastic
Capital.ro
Veste imensă pentru Elena Udrea. Decizie de ultimă oră a Curții de Apel Ploiești
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Delia a fost omorâtă! Cei doi copii ai săi au fost martorii momentelor tragice! Imaginile groazei, din locul în care femeia și-a dat ultima suflare
Data la care vor fi reîncărcate cardurile sociale 2025: Suma de bani pe care urmează să o primească românii
MediaFlux
Vârsta de pensionare de 65 de ani și pentru ”anumite categorii” care ieșeau la 48 de ani. ”Un pic de bun simţ!”
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine achită nota de plată a crizei politice românești: durează prea mult și… aparatul taxează!