OMS: 25% dintre decesele copiilor în vârstă de până la cinci ani, cauzate de poluare

Peste un sfert dintre decesele copiilor în vârstă de până la cinci ani sunt atribuibile poluării mediului, anunţă Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în două rapoarte publicate luni, relatează AFP.
Filip Stan
06 mart. 2017, 17:23
OMS: 25% dintre decesele copiilor în vârstă de până la cinci ani, cauzate de poluare

În fiecare an, riscurile de mediu – poluarea aerului în interior şi afară, tabagismul pasiv, insalubritatea apei, lipsa unor mijloace de salubritate şi igiena insuficientă – antrenează decesul a 1,7 milioane de copii în vârstă de până la cinci ani la nivel mondial, precizează OMS într-un comunicat.

Între ei, 570.000 de copii mor de infecţii respiratorii (de exemplu pneumonie) care pot fi atribuite poluării aerului în interior sau afară şi tabagismului pasiv, iar alţi 361.000 mor de boli diareice cauzate de un acces insuficient la apă potabilă şi la mijloace de salubrizare şi igienă.

Un mediu poluat este mortal, în special pentru copiii mici. Copiii mici sunt deosebit de vulnerabili la poluarea aerului şi apei, deoarece organele lor şi sistemul lor imunitar sunt în curs de dezvoltare, iar organismul lor, mai ales căile respiratorii, sunt de mici dimensiuni„, a deplâns dr. Margaret Chan, directoarea generală a OMS, citată în comunicat.

Potrivit OMS, o mare parte a bolilor care reprezintă principalele cauze de deces la copii în vârstă de până la cinci ani – bolile diareice, paludismul şi pneumonia – ar putea să fie evitate prin intervenţii despre care „se ştie că reduc riscurile de mediu, ca accesul la apă potabilă şi folosirea de combustibili curaţi pentru pregătirea meselor”.

OMS explică astfel, de exemplu, că decesele provocate de paludism ar putea să fie evitate printr-o reducere a numărului de locuri de reproducere a ţânţarilor sau prin acoperirea rezervoarelor de apă potabilă.

Noi pericole de mediu – ca deşeurile electronice şi electrice, precum telefoanele mobile folosite, care nu sunt corect reciclate – expun copiii unor toxine care pot antrena o diminuare a aptitudinilor cognitive, un deficit de atenţie, leziuni pulmonare sau cancer, potrivit unor experţi.

Potrivit OMS, cantitatea de deşeuri electronice şi electrice va creşte cu 19% în perioada 2014-2018 şi va atinge 50 de milioane de tone. La rândul lor, schimbările climatice conduc la creşterea temperaturilor şi nivelurilor de dioxid de carbon, ceea ce favorizează producerea de polen, asociat unei creşteri a nivelului astmului la copii.

În 2016, OMS a anunţat deja că aproape un sfert dintre decesele la nivel mondial, în rândul întregii populaţii, decurg dintr-o cauză legată de mediu, într-un sens larg, care implică de la poluării şi până la accidente rutiere.

Citeşte şi OMS publică o listă cu 12 superbacterii împotriva cărora trebuie dezvoltate noi antibiotice

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cum l-a pierdut FCSB la marea rivală Dinamo: „E o investiție!”
Capital.ro
Se verifică banii din cont. Românii care intră în atenția ANAF. Se cer documente doveditoare
Playtech.ro
Criza schimbă tradițiile. Invitații renunță la nunți și aleg să își păstreze banii, se plânge o mireasă: „Caut nuntaşi, am nevoie de alţi prieteni”
Adevarul
CTP îl atacă pe Ilie Bolojan, după ce l-a susținut constant. Motivul supărării: promovarea liberalului Peiu, fost membru AUR și SOS, în funcția de șef al organizației Ilfov
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
A răbufnit la adresa lui Gigi Becali, de ziua finanțatorului FCSB: ”La mulți ani... cu executare! E un hoț”
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare din iulie 2026. Reguli noi și pentru pensionarea anticipată
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?