Tăriceanu: Întreg poporul este reprezentat de Parlament. Preşedintele ţării reprezintă statul. Reacţia lui Train Băsescu

Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului, a declarat miercuri, după adoptarea în ședința de plen reunit a proiectului de declarație a Legislativului pe care l-a inițiat, că Parlamentul are legitimitatea votului popular și reprezintă întreg poporul, iar președintele țării reprezintă statul.
Filip Stan
08 mart. 2017, 13:01
Tăriceanu: Întreg poporul este reprezentat de Parlament. Preşedintele ţării reprezintă statul. Reacţia lui Train Băsescu

Călin Popescu Tăriceanu a respins criticile venite din partea Opoziției că prin această declarație ar impieta atribuțiile constituționale ale președintelui României.

„Declarația nu se vrea un concurs de legitimitate, așa cum unii dintre colegi au pretins. Sunt legitimități diferite, Parlamentul are legitimitatea votului popular, al tuturor cetățenilor, în Parlament sunt reprezentate toate opțiunile politice prin reprezentarea pe care cetățenii au dat-o și prin votul acordat partidelor parlamentare. Deci, există opțiuni diverse de la stânga la dreapta, așa încât considerăm că întreg poporul este reprezentat. Președintele are o altă legitimitate, el reprezintă statul, (…) dar el nu este șeful statului. Președintele este votat numai de către o parte dintre cetățeni. (…) Sigur că președintele, odată ales, ar trebui să-i reprezinte pe toți românii și mi-aș dori acest lucru foarte mult. Rămâne să vedem dacă în viitor vom avea un președinte care să reușească să-i reprezinte pe toți românii, și nu numai pe o parte dintre aceștia”, a afirmat președintele Senatului, potrivit Agerpres.

El a salutat faptul că plenul Parlamentului a adoptat declarația pe care a propus-o.

„Sunt convins că Parlamentul, în pofida a ceea ce au declarat astăzi unii colegi, nu trebuie să fie numai o fabrică de făcut legi, el trebuie să fie cu mult mai mult, un for de dezbatere politică pentru problemele serioase și profunde ale societății și pentru viitorul României. Nu există for mai legitim de dezbatere și de adoptare a principalelor decizii politice privitoare la viitorul României și al națiunii decât Parlamentul. De aceea cred că eforturile noastre trebuie să fie îndreptate către consolidarea Parlamentului în arhitectura constituțională, către refacerea prestigiului acestei instituții, care în ultima perioadă, nu numai în ultimele luni, dar și în ultimii ani a fost supusă unor atacuri permanente, care sigur au diminuat în ochii multora dintre români importanța acestui for”, a susținut Tăriceanu.

Președintele Senatului a amintit că în decembrie anul trecut a existat un rezultat al alegerilor parlamentare, în urma căruia s-a creat o majoritate și s-a format un guvern, iar cetățenii așteaptă să fie puse în practică promisiunile care s-au făcut în campania electorală și programul de guvernare.

„Suntem după 11 decembrie, moment în care au avut loc alegerile parlamentare, a rezultat o majoritate clară și — după toate regulile politice și democratice, în total respect și față de punctul de vedere al Opoziției — majoritatea nu poate să fie barată în a adopta deciziile pe care cetățenii le așteaptă și care se bazează pe angajamentele din campania electorală și din programul politic care a fost votat de cetățeni. Guvernul nu este decât expresia legitimă a majorității din Parlament, care are obligația să transpună toate aceste angajamente în decizii pe care cetățenii le așteaptă”, a punctat Tăriceanu.

Nu în ultimul rând, el și-a exprimat regretul că sunt parlamentari lipsiți de experiență și care nu înțeleg rolul Legislativului ca instituție fundamentală democratică.

„Regret că astăzi în Parlament am observat că sunt foarte mulți dintre colegi la care lipsa de experiență își spune cuvântul. Nu înțeleg mulți dintre ei de ce sunt în Parlament și nu înțeleg care este rolul acestei instituții fundamentale în orice democrație. Cu timpul, probabil, unii dintre ei vor ajunge să-și schimbe părerea și, privind îndărăt, vor ajunge să-și dea seama cât de ridicoli și penibili au fost astăzi”, a conchis Călin Popescu-Tăriceanu.

În cadrul dezbaterilor, Tăriceanu a subliniat că președintele României reprezintă statul și nu este șeful statului, deoarece aceasta este cu totul altceva. „Nu merge această instituție după formula din marină sau din armată: ‘comanda la mine’. Nu merge!”, a punctat Tăriceanu, referindu-se la afirmațiile fostului președinte Traian Băsescu.

Ulterior, Băsescu a dat replica și a cerut fair-play în plenul Parlamentului.

„Observ un soi de lașitate. Și domnul Nicolicea, și domnul Tăriceanu, deși m-au atacat, au crezut că sunt invulnerabili dacă nu-mi rostesc numele. Nu-i corect! Dacă aveți să-mi spuneți ceva, spuneți pe nume, ca să am dreptul la replică. Iar acum o mică învățătură: am înțeles de la un domn, Tăriceanu, că vreun comandant ar spune vreodată: ‘comanda la mine’. Nu, domnule Tăriceanu, nu există om care să nu recunoască autoritatea comandantului de navă. Comandantul de navă nu are nevoie să spună: ‘Eu sunt șeful, așa cum dumneavoastră vreți să ne convingeți acum, să facem azi că Parlamentul e șeful într-o democrație. Comandanții de navă sunt verticali, dumneavoastră vreți să închinați Parlamentul către oricine, să spuneți: ‘Eu sunt șeful. Puneți-vă pe frunte asta ca să se știe ce vreți'”, a spus fostul președinte Traian Băsescu.

Tăriceanu a replicat: „Domnule președinte, ați înțeles prea puțin, îmi pare rău”, iar Băsescu a răspuns: „De acord cu dumneavoastră, am înțeles prea puțin, dar dumneavoastră n-ați înțeles nimic”.

Schimbul de replici a fost încheiat de președintele Senatului, care a spus: „Eu cred că am înțeles mai mult și ca probă am propus această declarație”.

În același timp, deputatul PSD Eugen Nicolicea i-a amintit senatorului Băsescu că cunoaște mai bine decât el prevederile regulamentare ale Parlamentului.

„N-am uzat de niciun tertip și, știind mai bine ca dumneavoastră prevederile regulamentare, n-am vrut să vă dau ocazia să mâncați din timpul nostru”, a afirmat Nicolicea.

Anterior, în discursul său, Eugen Nicolicea a argumentat că președintele țării trebuie să fie arbitru între stat și societate. „Dar am mai văzut președinte-jucător, iar acum văd că s-ar putea să fie undeva jucător-arbitru, ceea ce e mai greu decât președinte-jucător”, a opinat Nicolicea.

Citeşte şi: Proiect de Declaraţie a Parlamentului: Klaus Iohannis, acuzat de „abuz de drept” şi „uzurpare”. Declaraţia a fost adoptată

DailyBusiness
Europa arde! Incendii uriașe în Franța, Spania, Italia și Grecia. Mii de hectare mistuite, localnici disperați
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Este despărțirea anului în show-bizz-ul românesc! Adrian Brîncoveanu confirmă separarea de Andreea Marin! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Nadia Comăneci, tentativă de sinucidere la 17 ani? „Așa spun rapoartele Securității!”. Care ar fi fost motivele
Capital.ro
Adio, maestre! Marele artist a murit. A fost unul dintre cei mai iubiți comedianți
Playtech.ro
Cât costă o vacanță în Italia în această vară? Preţurile exacte pentru bilete avion, cazare, prețuri, atracții turistice
DailyBusiness
Preţuri mai mari ca niciodată în staţiunea din Grecia adorată de români. Cât costă un gyros în vara lui 2025
Adevarul
Ce se schimbă pentru coasigurați de la 1 august: cum rămâi asigurat și ce trebuie declarat la ANAF pentru CASS
wowbiz.ro
Mama tinerei ucisă în Mureș face declarații tulburătoare! Modul înfiorător în care Anda a fost lăsată fără viață de bărbatul de care încerca să scape de luni întregi: „L-am implorat să se oprească”. Criminalul, dat în urmărire națională
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
De ce a murit Michael Madsen, de fapt. Ce au descoperit legiștii
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Prezentatoarea TV care întoarce toate privirile la 34 de ani e fericită, după ce iubitul cu 11 ani mai mic decât ea a semnat contractul vieții
kanald.ro
Anunțul făcut de Poliția Română despre principalul suspect în cazul crimei tinerei de 24 de ani din Mureș. Bărbatul este căutat de 400 de oameni
Cancan.ro
Detalii despre accidentul în care a fost implicat Ilie Bolojan! Cum s-a întâmplat totul
Playsport.ro
Se schimbă permisele de conducere pentru șoferii români. Când trec toate pe...
Capital.ro
Veste imensă pentru Călin Georgescu. S-a decis totul!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
L-a părăsit când el era plecat de acasă. N-a avut nicio remușcare
stirilekanald.ro
„Ce mă fac eu fără tine?” Daniel Alexandru a murit după 76 de zile de comă. Tânărul a fost bătut fără milă la o petrecere: „Drum lin către îngeri!”
Atenție, posesori de carduri bancare: riscuri majore pentru conturile voastre!
MediaFlux
Pupici și îmbrățișări! Ce caută Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii, în poala cancelarului Guvernului, Ionel Dancă.
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ciocolata ar putea ajunge un bun de lux – se scumpește masiv ingredientul de bază