Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor: Sunt două-trei influenţe externe care au dus la creşterea euro

Ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, a declarat, joi, la Galaţi, că sunt influenţe externe care au condus la creşterea euro, dar şi influenţe interne, putând fi vorba, în opinia sa, despre ”un test pe care fie speculatorii îl fac pe piaţa imobiliară, fie poate chiar Banca Naţională încearcă să testeze limita de suportabilitate şi devalorizarea se va corecta într-un timp foarte scurt de timp”.
Romania TV
09 mart. 2017, 18:32
Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor: Sunt două-trei influenţe externe care au dus la creşterea euro

Ministrul Finanţelor a afirmat, într-o conferinţă de presă, susţinută la Galaţi, că sunt câteva influenţe externe vizibile care au determinat creşterea euro în raport cu leul.

”Sunt două-trei influenţe externe care sunt vizibile, mediile financiare le ştiu, le aşteaptă, nu e o noutate. Deci, politica expansionistă a administraţiei Trump, noua politică a Trezoreriei Americane de creştere a dobânzilor la dolar generează un impact asupra evoluţiei euro şi a tot ceea ce este legat de euro inclusiv leul şi toate valutele din jur. Pe de altă parte, e vorba despre un proces de inflaţie pe care îl sesizăm la nivel de Uniune Europeană, iar ca ciudăţenie a ajuns leul să fie cu inflaţie mai mică decât euro, dar acesta nu poate fi termen lung şi atunci se propagă şi asupra leului. De asemenea, discuţiile despre perspectiva Uniunii Europene, Brexitul, completează tabloul factorilor externi”, a declarat ministrul.

El a adăugat însă că există şi influenţe interne, inclusiv un test pe care fie speculatorii îl fac pe piaţa imobiliară, fie chiar Banca Naţională.

”Aş adăuga evoluţiile din economia internă, comentariile în legătură cu stabilitatea politică economică, bugetară, ar putea şi acestea să fie o cauză. Dar, pe de altă parte, eu cred că este un test pe care fie speculatorii îl fac pe piaţa imobiliară, fie poate chiar Banca Naţională încearcă să testeze limita de suportabilitate şi devalorizarea se va corecta într-un timp foarte scurt de timp. Dacă ne uităm în spate şi în ianuarie a fost o perioadă de aproximativ trei zile când leul a fost foarte volatil, dar şi-a revenit”, a mai afirmat ministrul Finanţelor.    

El a ţinut să sublinieze că economia românească este ”o destinaţie interesantă” pentru investitori.

”Cert este că economia românească este o destinaţie interesantă pentru investitorii financiari, la fiecare emisiune de obligaţiuni a statului român există suprasubscriere, randamentele sunt competitive, deci nu avem motive de îngrijorare. Sunt evoluţii normale într-o economie caracterizată prin risc”, a mai afirmat Viorel Ştefan.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, miercuri, un curs de referinţă de 4,5512 lei/euro, în creştere cu 0,3% faţă de nivelul din şedinţa precedentă şi nivel maxim din 7 iunie 2013, deprecierea abruptă a leului fiind surprinzătoare pentru analişti, care se aşteptau ca BNR să intervină la pragul de 4,54 lei/euro, considerat limită superioară a zonei de echilibru.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Mihai Stoica, despre scandalul Andrei Șucu: „Pancu n-are filtru! Să ținem cont de ce face ca antrenor, nu de ce declară!” 
Capital.ro
Decizie CNAS privind cardul de sănătate. Ce se întâmplă cu consultațiile medicale în luna noiembrie
Playtech.ro
Ce poți face cu energia produsă de panourile fotovoltaice și pe care nu o consumi. Drepturile prosumatorilor, în funcție de puterea instalată
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ea este Florentina, asistenta-șefă care s-a stins din viață mult prea devreme! Anunțul făcut de reprezentanții spitalului din Satu Mare
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Lovitură pentru Bolojan! Un nou nume vrea să îi ia locul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT