Topul pensionarilor de lux ai României: Un fost magistrat încasează lunar 9000 de euro

Cea mai mare pensie din România aparţine unui magistrat care primeşte lunar aproximativ 9 mii de euro. Celelalte locuri de top sunt ocupate de piloţi. 
Romania TV
14 mart. 2017, 08:56
Topul pensionarilor de lux ai României: Un fost magistrat încasează lunar 9000 de euro

Pensiile au crescut, în ultimii 5 ani, în medie cu 20%. Majorările au fost direct influenţate de creşterea punctului de pensie an de an. Cea mai mică pensie din România este de 85 de lei, de care beneficiază 119.000 de persoane. Judecătorii şi aviatorii sunt cei mai bogaţi pensionari români, sumele lunare medii încasate trecând adesea de 11 mii lei.

În România sunt peste 5 milioane de pensionari, iar o mare parte dintre aceştia au o pensie de sub 900 de lei pe lună, echivalentul pensiei medii.

Există însă şi pensionari fericiţi. Cea mai mare pensie din România o ridică un magistrat. Acesta încasează lunar 40.963 de lei. A doua cea mai mare pensie este încasată de un fost aviator. Acesta primeste 39.144 de lei pe lună. Următoarele trei locuri ale topului sunt ocupate tot de foşti aviatori, aceştia primind în jur de 31.000 de lei pe lună.

CITEŞTE ŞI Numărul mediu de pensionari, în scădere în ultimul trimestru din 2016

Începând cu anul 2013, pe lângă pensiile de stat şi cele ale agricultorilor, figurează şi pensionarii cu indemnizaţii speciale. Circa 144 mii de persoane încasau, în 2013, în medie, 137 de lei pe lună, ca veterani de război sau urmaşi. Iar în 2017 pensia lor medie a ajuns la 201 lei, însă la un număr de doar 87 mii de beneficiari. Tot în 2013, primeau în medie pe lună 442 lei, cam 52.500 persoane persecutate de comunişti, iar numărul a scăzut la 39 mii de beneficiari. Indemnizaţia a crescut la 1.078 lei pe lună. Alţi 111.500 de pensionari primeau în medie 274 lei, pe motive asemănătoare, ca acum să mai fie 97 mii, care primesc 481 lei pe lună. O pensie medie de 46 lei pe lună primeau 152 mii de persoane, în 2013, pentru stagiul militar în Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961. În 2017 mai sunt 119 mii astfel de beneficiari, cu suma de 85 lei. Revoluţionarii din decembrie 1989, 10.187 de toţi la acel moment, încasau în medie 1.525 lei pe lună în 2013. Acum, în 2017, sunt 12.978 beneficiari, cu o indemnizaţie lunară de 1.812 lei. Artiştii români pensionaţi, în număr de 456 în 2013, încasau atunci 318 lei pe lună. În 2017, pe aceleaşi prevederi legale, sunt 569 beneficiari cu o indemnzaţie medie lunară de 343 lei. Din categoria membrilor din unităţile de creaţie, respectiv angajaţi ai teatrelor de exemplu, acum 4 ani, se aflau în plată peste 10.800 persoane, cu o sumă medie 671 lei pe lună, ca anul acesta să figureze în acte 11.400 beneficiari cu 793 lei pe lună. Lista este încheiată de peste 180 mii de persoane care încasau 112 lei pe lună, în 2013, ca pensie de urmaş. În 2017 sunt 151 mii de urmaşi, cu o indemnizaţie egală cu cea de acum cinci ani, potrivit unei analize Capital. 

Numărul mediu de pensionari, în scădere în ultimul trimestru din 2016

O categorie aparte o reprezintă beneficiarii pensiei minime garantate. În 2013, erau, la final de an, peste 543 mii de persoane care primeau diferite sume, în completare la pensia pe care o aveau de la stat, până la un nivel stabilit prin lege de 350 lei în mână. La începutul acestui an sunt 497 mii de persoane care, prin aplicarea aceluiaşi algoritm, primesc de la stat sume diferite care le ridică pensia la un minim de 400 lei pe lună. Este important de subliniat că de la 1 martie 2017 asistăm la majorarea pensiei minime garantate de la 400 la 520 lei, pentru un număr de 1.022.168 de pensionari. 

Agricultorii aveau, în 2012, o pensie medie de 313 lei pe lună, ca în 2013 pensia acestora să ajungă la 327 lei pe lună, iar în prima lună din 2017 să urce la 403 lei pe lună. Important de precizat este faptul că vorbim de peste 490 de mii de persoane aflate în această situaţie, iar datele arată că pensia medie de 980 lei din sistemul de stat în 2017 scade în mod real, prin adăugarea agricultorilor, la o medie de 935 lei pe lună. Suma este raportată astfel la un total de 5,07 milioane de pensionari, câţi sunt acum în plată în România.


DailyBusiness
Roamingul în afara Europei te poate costa scump. Ce recomandă ANCOM
Spynews
Ce gest au făcut colegii Raisei, fetița omorâtă de polițist pe trecerea de pietoni, în ziua absolvirii. Mama ei a reacționat
Bzi.ro
Elena Gheorghe a făcut senzație în costum de baie, la 39 de ani! Câte operații estetice are cântăreața – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Ce să pui în tigaia în care gătești carnea de vită ca să iasă fragedă și suculentă. Ingredientul secret folosit de marii bucătari
Capital.ro
Elena Udrea e terminată! Adrian Alexandrov a făcut anunțul. Nu se mai poate așa!
Playtech.ro
Când ai voie să întorci în intersecție, ce spune Codul Rutier din România. Puțini șoferi cunosc noile reguli
DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Adevarul
Rusia și-a schimbat din mers strategia pentru a pune mâna pe România. „Rețeta nu e complicată, dar e pusă ingenios în practică”
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Jador, adevărul despre drugtestul pozitiv din urmă cu o lună. Ce ar fi consumat, de fapt, manelistul: „Mi-a dat Bogdan...”
Spynews
Ozana Barabancea, testată pozitiv la COVID-19! Cum se simte cântăreața: „Să mă învăț să mai stau și acasă”
Evz.ro
Măsurile discutate în spatele ușilor închise. Ce li se pregătește românilor. Lista completă
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gigi Becali a luat decizia, după plecarea lui Nicușor Dan
kanald.ro
Rezultate BAC 2025 au fost publicate pe un site nesecurizat! 23 de candidați din România au luat nota 10
Cancan.ro
🔴 Ce a apărut pe site-ul edu.ro chiar când elevii așteptau rezultatele la Bacalaureat 2025. Momente de stupoare la BAC. FOTO ↘️
Playsport.ro
Păstrați-vă banii cash în casă! Cât numerar ar trebui să avem pregătit...
Capital.ro
Anunț pentru cei care stau la curte! Se elimină autorizația. Primăria nu mai vine să te demoleze
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o”, implicată în afacerea de 150.000.000 de euro
stirilekanald.ro
Doctoriță ucisă de iubit, tot medic! Au urmat zile întregi de chin pentru femeie. Cei doi lucrau la același spital
Nu mai purta blugi după această vârstă. Trebuie să spui „adio”: semnul care arată că nu te mai avantajează
MediaFlux
Românii pot primi milioane de euro de la stat și UE. Ce trebuie să știi despre noile finanțări
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bacalaureat 2025: prima generație care își poate vedea lucrările înainte de contestații