Grindeanu: Pentru a ajunge la România autostrăzilor şi a marilor investiţii trebuie să construim România competentă

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, că este normal ca societatea românească să dorească o țară a autostrăzilor și a marilor investiții, dar acest lucru nu se poate decât cu o Românie competentă, la care se ajunge prin educație.
Romania TV
15 mart. 2017, 11:38
Grindeanu: Pentru a ajunge la România autostrăzilor şi a marilor investiţii trebuie să construim România competentă

„Vom identifica soluții pentru a răspunde prin intermediul educației provocărilor cu care se confruntă România astăzi în zona modelelor și valorilor, a capitalului social, chiar și pe piața muncii. Auzim exprimate în spațiul public opinii dintre cele mai diverse despre cum ar trebui să arate țara noastră, viziuni complexe menite să construiască România autostrăzilor, România energetică sau România marilor investiții. E foarte corect și normal să ne dorim aceste lucruri, dar eu cred că pentru a ajunge acolo e imperios necesar ca mai întâi să construim cu adevărat România competentă, iar acest deziderat nu se poate atinge decât prin educație”, a afirmat Grindeanu, în cadrul unei conferințe organizate la Academia de Studii Economice.

El a arătat că orice lucru care trebuie realizat fie în industrie, fie în economie sau turism necesită oameni bine pregătiți în acele domenii care să dețină cunoștințe teoretice și competențe practice.

„Pentru a construi o Românie competentă, avem însă nevoie de o viziune pe termen lung, până în 2030, la care să participe toate forțele societății”, a adăugat premierul.

Acesta a subliniat că este foarte importantă colaborarea dintre Ministerul Educației și Administrația Prezidențială pentru continuarea strategiei privind educația.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Denise Rifai a făcut primele declarații după ce Cătălin Măruță a preluat emisiunea Furnicuțele, de pe Antena 1! Mesaj emoționant
Fanatik.ro
Ce-i lipsește lui Baiaram pentru un transfer de top? Pușcaș și Adi Ilie nu l-au menajat deloc pe starul Craiovei! Exclusiv
Capital.ro
Noile reguli UE pentru ambalaje. Prevederile vin cu restricții pentru anumite substanțe
Playtech.ro
O zi la plajă poate costa cât o noapte de hotel. Stațiunile din Grecia unde românii plătesc cel mai mult pentru relaxare
Adevarul
Autostrada Moldovei și schimbările observate de șoferi: „Este vis. Drumul e și mai rapid și mult mai relaxant”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe A1 București – Pitești! Un TIR încărcat cu pui a lovit un pod de pe autostradă
iamsport.ro
Dragomir, verdict sceptic despre atacantul transferat în SuperLiga: ”Jucătorii de mare valoare au stabilitate”
MediaFlux
Eclipsa totală de Soare miercuri în Europa de Vest. Evenimentul, vizibil parțial și din România. Când va fi următoarea
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat