Cum se face corect albirea dentară

Un zâmbet sănătos și atrăgător ne dă încredere în noi înșine, ne face să radiem de sănătate, fericire, succes. Nu întotdeauna însă dinții noștri arată atât de albi pe cât ne-am dori. Unele alimente și obiceiurile produc pătarea lor. Cele mai incriminante sunt fumatul, consumul de vin roșu, cafea, ceai negru sau verde.
Alina Costache
17 mart. 2017, 11:16
Cum se face corect albirea dentară

Chiar și simpla înaintare în vârstă îngălbenește dantura. Acest lucru ni se întâmplă tuturor, dar asta nu înseamnă că nu avem soluții. În cele ce urmează, găsești o serie de sfaturi oferite de medicul stomatolog Alexandra Diroescu.

Care e metoda cea mai la îndemână și utilizată de recăpătare a zâmbetului?

Deși pe piață există o varietate de produse care promit deschiderea culorii dinților, cele mai eficiente soluții le găsiți în cabinetul medicului stomatolog. Aceste proceduri pot deschide dinții cu până la 10 tonuri, iar efectul poate dura de la 6 luni până la 2 ani. Avantajul alegerii tehnicii în cabinet este acela că medicul poate controla modul și zonele în care acționează substanța menită să-ți albească dinții.

Ce trebuie să știi înainte de a-ți albi dantura?

După această procedură, pot să apară câteva efecte secundare trecătoare ca sensibilitatea dentară sau iritația gingiilor. Intensitatea lor variază de la pacient la pacient și pot persista de la câteva zile până la maxim două săptămâni. Pentru ambele probleme există soluții ca desensibilizanții profesionali și preparatele calmante pentru gingii, singura condiție fiind ca întreg programul să fie condus de personal medical avizat.

Extrapont: Albirea se adresează numai dinților naturali, nu și plombelor, fațetelor sau coroanelor preexistente.

Cum funcționează albirea dentară?

La baza procedeului stă o soluție sub formă de gel care se aplică pe suprafața dinților. Aceasta atacă moleculele colorate aflate în structura smalțului și a dentinei, molecule responsabile de „pătarea” zâmbetului nostru. Se poate folosi o soluție concentrată cu efect imediat, în mai puțin de o oră, care se poate activa singură sau prin intermediul unei lămpi sau al laserului, sau o soluție cu concentrație mai scăzută ce face parte din kitu-ul pentru acasă. Eficiența cea mai mare s-a constatat asupra petelor galbene sau maronii și mai puțin asupra celor gri.

Soluția este sigură atâta timp cât ea „atacă” moleculele?

Da, este sigură, deoarece ea nu atacă și structura de baza a dinților, o structură minerală puternică. Studiile realizate în marile universități au confirmat acest lucru, iar tehnicile și soluțiile folosite sunt îmbunătățite permanent pentru a obține cele mai bune și fără riscuri rezultate.

Tehnica albirii în cabinet presupune să dedici aproximativ o oră zâmbetului tău. Medicul stomatolog va aplica un material de protecție la baza dinților, pe gingie, astfel încât iritațiile gingivale să fie cât mai reduse, apoi gelul menit să redea strălucirea danturii. Pentru a funcționa, substanța poate avea nevoie de lampă, laser sau de niciuna din acestea două. Rezultatul final este spectaculos, pentru că este imediat, de la 3 pana la 10 tonuri diferență.

Varianta kit-ului pentru acasă constă în realizarea unor gutiere individualizate pentru dinții de sus si cei de jos, în care se va aplica gelul pentru albire. Acesta are concentrație mult mai mică decât cel folosit „in-office”, se aplică între 7 și 10 ore pe zi, de obicei peste noapte, între 3 și 8 zile . Controlul substanței asupra gingiilor nu este la fel de precis, iritațiile gingivale fiind destul de frecvente. Rezultatul final este asemănător, zâmbetul iși recapătă strălucirea, dar implică puțină răbdare.

Rezultatul nu este definitiv

Indiferent de metoda pe care o alegi, efectul durează între 6 luni și 2 ani, dar cu cât vei respecta mai mult câteva reguli, cu atât te vei bucura mai mult de o dantură strălucitoare: evitarea alimentelor care pot să păteze (ciocolată, cafea, afine, coacăze, ceai negru sau verde, cacao, vin roșu, băuturi carbogazoase), evitarea fumatului, efectuarea unui air-flow la fiecare 2 luni, asigurarea unei igiene impecabile.

Află ce nu trebuie să mănânci după albirea dentară AICI

DailyBusiness
Bani cu măsură din partea Ministerului Educației. Bursele elevilor și studenților se schimbă radical
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Declarații răscolitoare despre Mihai Leu. Amănunte neștiute au ieșit la iveală
Fanatik.ro
Vlad Pascu s-a panicat și își joacă ultima carte: ”Nu era atât de drogat”. Cererea bizară care îi putea aduce o pedeapsă mai mică
Capital.ro
Se schimbă legea pentru șoferii pensionari în România. Restricție la permisul de conducere
Playtech.ro
Schimbări uriașe la sănătate. Ce români pot pierde calitatea de asigurat și ce modificări apar la contribuții
DailyBusiness
Benzina şi motorina se vor scumpi masiv de la 1 august. Cât va costa un plin după majorarea accizelor
Adevarul
Momentul în care o clădire din centrul Teheranului este spulberată de o rachetă lansată de armata israeliană
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Corupția, o constantă a comunismului românesc
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
kanald.ro
Ce a făcut Mihai Leu atunci când a aflat că are cancer. Campionul a sperat până în ultima clipă că va învinge boala
Cancan.ro
Detaliul ȘOCANT găsit în telefonul italianului ucis de urs, pe Transfăgărășan. Anchetatorii au rămas uluiți!
Playsport.ro
De ce a ajuns România datoare și fără bani? „Totul a început din 2016, când politica fiscală s-a...
Capital.ro
A murit cel mai mare actor. Maestrul a decedat în urma unui stop cardiac. O voce inconfundabilă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
stirilekanald.ro
VIDEO Un bărbat a fost ucis de urs, pe Transfăgărășan. Animalul l-a târât zeci de metri într-o râpă. Imagini terifiante cu cadavrul victimei
Primele imagini de la înmormântarea lui Ion Cernea! Soțul Irinei Loghin este condus pe ultimul drum cu onoruri militare. Momente dureroase la cimitirul Bellu, înainte ca fostul sportiv să fie dus la groapă
MediaFlux
Scoți bani de la bancomat? Urmează o nouă schimbare majoră
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ionel, viermele de primărie care vrea să ”șteargă” realitatea și presa