BVB: Investitorii pe piaţa de capital şi-au dublat investiţiile în 5 ani

Investitorii pe piața de capital și-au dublat, în euro, investițiile, în cinci ani, randamentul brut fiind de 97%, din 14 piețe analizate România situându-se pe locul al doilea din acest punct de vedere, a declarat sâmbătă, la Forumul investitorilor individuali, Lucian Anghel, președintele Bursei de Valori București.
Filip Stan
18 mart. 2017, 10:50
BVB: Investitorii pe piaţa de capital şi-au dublat investiţiile în 5 ani

„Românii și-au dublat, în euro, investițiile în cinci ani. Randamentul este de 97% în euro, luând în calcul și dividendele. Am analizat 14 indici regionali, i-am transformat în euro, conform datelor Bloomberg, și comparăm mere cu mere, fiindcă degeaba comparăm zloți cu lei, cu coroane cehești, cu forinți și cu euro. (…) Noi suntem o piață atipică. Este în avantajul dumneavoastră ca investitori faptul că noi avem dividende foarte mari. Dintre cele 14 piețe analizate, indici principali, suntem pe locul doi în cinci ani de zile: 97%, aproape dublare, în euro, în ultimii cinci ani. Am depășit Germania, indicele DAX, am depășit Ungaria, am depășit Franța, și din acești indici, doar România, Croația și Germania au avut permanent randamente pozitive an de an, ceea ce nu este puțin lucru. Când am comparat România cu Polonia și am spus 6-0, am zis că ne-au bătut la fotbal rău de tot. (…) La rulaj bat întreaga Europă. Volumul rulajului pe bursa din Varșovia, dacă adunăm volumul rulajului pe bursa din Viena, plus, Budapesta, plus Praga, plus București, plus Sofia, plus Zagreb plus ce vreți dumneavoastră , tot nu îi ajungem. Îi bat pe toți la rulaj. La randament au avut doar 15%. Noi 97%”, a explicat Anghel, arată Agerpres.

Acesta a subliniat că pentru investitori ceea ce contează foarte mult este randamentul și nu rulajul bursei.

„Pentru investitori sau potențiali investitori, ce contează foarte mult, în opinia mea, ar fi randamentele. Faptul că rulajul variază în jur de, undeva, 8 milioane euro zilnic nu cred că vă interesează atât de mult pe dumneavoastră ca persoane fizice investitori în această piață de capital. Ce vă interesează cel mai mult este cât câștigați. De asemenea, este important de comparat mere cu mere, ar fi bine să comparăm nu doar evoluția acțiunilor, ci să adăugăm și dividendele, fiindcă dumneavoastră câștigați inclusiv dividende, și aici vă recomand să urmăriți indicele BET-TR, care include dividendele. Exemplul cel mai bun: anul trecut prețul acțiunilor a crescut, la indicele BET, al principalelor 10 companii, creșterea prețului a fost de undeva la 1,5%. Dar, dacă adunăm dividendele, care sunt, conform unor analiști, printre cele mai ridicate din lume, ajungem undeva la 10% randament, brut. Din acesta se scad o serie de costuri. De asemenea, este foarte important de analizat cu atenție pe termen mai lung. De foarte multe ori știrile negative se vând foarte bine și de foarte multe ori presa, când a scăzut BET cu 0,5%-1%, comentează acest lucru. Rareori se comentează că acel indice a crescut cu 0,8%-1%. Aceste volatilități sunt cumva normale în piața de capital”, a mai spus președintele BVB.

Acesta a subliniat că în momentul de față valoarea acțiunilor a depășit-o pe cea de dinainte de criză, investiția pe bursă reprezentând o alternativă mai bună de plasament decât cea în imobiliare.

„În acest moment, acțiunile au depășit valoarea lor înainte de criză. Practic, au recuperat acest nivel, ca preț. Trebuie să nu uităm să adăugăm dividendele, ceea ce arată că a fost o investiție bună. Prețul apartamentelor, dacă ne uităm, încă nu a recuperat nivelul de dinainte de criză. Practic, investițiile în acțiuni au reprezentat o alternativă mult mai bună de plasament”, a spus Anghel.

El a semnalat că dividendele vor rămâne la un nivel relativ ridicat în următorii ani. Astfel dacă se discută de un dividend mediu de 7%, se poate considera că este o investiție cu un capital protejat de până la 7%.

„Dacă prețul acțiunii ar scădea undeva până în 7%, dividendul mi-ar acoperi acest lucru, practic nu aș pierde ca investitor. Evident, dacă acest dividend rămâne consistent și în anii următori. Dacă am o scădere de 15% a prețului acțiunii este altceva. Dar dacă am scădere de 1%, dividendul mă aduce la plus. Trebuie să privim randamentul luând în calcul dividendul”, a explicat oficialul BVB.

Pe de altă parte, Lucian Anghel a menționat că sunt discuții pentru reducerea cu 12,% a taxelor variabile pe care bursa le percepe pe piața regular, pentru a putea muta o parte din tranzacțiile de pe piața Deal.

„A fost o serie de discuții. Propunem o reducere de până la 12,5% a taxelor variabile pe care bursa le percepe asupra pieței regular. Încercăm să facem o diferență și mai mare între tranzacțiile deal și piața Regular, să aducem piața Deal să fie mai scumpă și piața Regular să fie și mai ieftină astfel încât să putem să mutăm o parte din tranzacțiile Deal pe piața Regular. Evident, ca și investitorii din retail să aibă acces la această piață. Plus că ne apropiem de best practice din regiune. Suntem în proces de upgradare a pieței. În continuare încercăm să reducem aceste costuri pentru piață”, a mai spus Lucian Anghel.

DailyBusiness
Activități în București în weekendul 26-27 iulie 2025: concerte, proiecții de film și spectacole de operă
Spynews
Cristina Scarlevschi, în lacrimi, la mormântul fiului. Imaginile dureroase făcute publice de ispita de la Insula iubirii: „Gândul la Alex vine cu...” | GALERIE FOTO
Bzi.ro
Medicul care a încercat să-l salveze pe Felix Baumgartner rupe tăcerea. „S-a prăbușit ca o rachetă”
Fanatik.ro
Cristina Demetrescu anunță horoscopul pentru a doua parte a anului 2025. Ce se întâmplă cu zodiile
Capital.ro
Devine obligatoriu din toamnă. Reguli noi pentru cine transferă bani. UE impune României din 9 octombrie
Playtech.ro
Ce acte îți trebuie pentru a construi o casă în 2025. Lista completă și costurile implicate
Adevarul
Imagini incredibile pe străzile unui oraș din Spania. Blocuri de gheață formate în luna iulie de grindina de mărimea unei mingi de golf
wowbiz.ro
Medicul care l-a resuscitat pe Felix Baumgartner face dezvăluiri halucinante: „Am bănuit când am văzut...”. Detaliul pe care l-a observat instant când a început să-i ofere primul ajutor
Evz.ro
Scapă de dependența de dulce. Trucuri naturale pentru stimularea dopaminei
Prosport.ro
Cristina Roventa, la plajă! Imagini exclusive cu soția lui Alexandru Maxim la piscină
kanald.ro
Accident grav în Bihor! Un motociclist a murit după o coliziune cu 3 vehicule
Cancan.ro
Ce au descoperit anchetatorii pe camera video a lui Felix Baumgartner. Imaginile par să complice și mai mult ancheta
Capital.ro
Românii trebuie să-și facă provizii! Alertă Raed Arafat: Minim 72 ore, se poate extinde la 10 zile
StirileBZI
Mită recunoscută în instanță! Vicepremierul Dragoș Anastasiu în mijlocul unui scandal de proporții! A dat mită unui angajat ANAF
stirilekanald.ro
VIDEO „Era sânge de sus până jos” O femeie de 35 de ani și-a înjunghiat fostul soț din gelozie
Lista noilor măsuri a fost anunțată. Este revoltă totală