Chuck Berry A MURIT la vârsta de 90 de ani. Povestea FRIZERULUI care a ajuns o LEGENDĂ a rock and roll-ului

Chuck Berry a murit într-o reşedinţă flată în suburbia oraşului St. Louis, la vârsta de 90 de ani. Legendarul artist, cunoscut pentru hituri precum "Roll Over Beethoven", "Sweet Little Sixteen" sau "Johnny B Goode", are o poveste demnă de filme de Oscar.
Romania TV
19 mart. 2017, 05:39
Chuck Berry A MURIT la vârsta de 90 de ani. Povestea FRIZERULUI care a ajuns o LEGENDĂ a rock and roll-ului

Chuck Berry, o legendă a muzicii rock and roll, a murit la vârsta de 90 de ani. Anunţul a fost făcut de poliţia din statul american Missouri. Potrivit unui mesaj publicat pe pagina de Facebook a Poliţiei din comitatul St. Charles, paramedicii au răspuns unui apel de urgenţă şi au ajuns la acea reşedinţă din St. Louis în jurul orei locale 12.40. Poliţiştii şi paramedicii au descoperit în locuinţă un bărbat care nu mai prezenta semne vitale.

„Din păcate, bărbatul, în vârstă de 90 de ani, nu a mai putut fi resuscitat, iar decesul lui a fost pronunţat la ora locală 13.26. Departamentul de Poliţie din comitatul St. Charles confirmă, cu tristeţe, decesul lui Charles Edward Anderson Berry Sr., cunoscut sub identitatea legendarului muzician Chuck Berry”, se afirmă în acelaşi mesaj.

Chuck Berry a lansat primul lui single de succes, „Maybellene”, în 1955, iar apoi a urmat o carieră prestigioasă, cu hituri dintre care amintim „Roll Over Beethoven”, „Sweet Little Sixteen” şi „Johnny B Goode”.

În 1984, Chuck Berry a primit un premiu Grammy pentru întreaga carieră, iar în 1986 a fost unul intre primii artişti din lume incluşi în Rock and Roll Hall of Fame.

De 38 de ani, Chuck Berry nu a mai lansat niciun album, dar în 2017 urma să scoată un material discografic intitulat „Chuck” şi dedicat soţiei sale, Toddy, cu care a fost căsătorit timp de 68 de ani.

Ringo Starr, The Rolling Stones, The Jacksons, Bruce Springsteen, Billy Idol, Lenny Kravitz, Stephen King, Alyssa Milano, John Stamos, George Takei, Carole King şi Russell Crowe se numără printre vedetele din muzică şi industria de la Hollywood care i-au adus un ultim omagiu prin intermediul unor mesaje publicate pe reţelele de socializare.

De la tânărul rebel care a lucrat ca frizer, la LEGENDA muzicii rock and roll

Chuck Berry, născut pe 18 octombrie 1926, a fost un cântăreţ, textier şi chitarist american, considerat un pionier al muzicii rock&roll. Într-o carieră care s-a întins pe durata a şapte decenii, muzicianul american a rafinat muzica ryhthm and blues, îmbogăţind-o cu elemente distinctive, care au ajutat rock&roll-ul să devină un stil muzical independent, folosind versuri care vorbesc despre adolescenţă şi consumerism, solouri de chitară şi elemente acrobatice în timpul concertelor. Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără cântece precum „Maybellene” (1955), „Roll Over Beethoven” (1956), „Rock and Roll Music” (1957) şi „Johnny B. Goode” (1958).

În adolescenţă, atras de muzică, tânărul „Chuck” Berry a studiat la Sumner High School din St. Louis, un liceu ale cărui cursuri au fost frecventate şi de Tina Turner şi Bobby McFerrin.

Sub aparenţa unui tânăr studios, tânărul muzicianul nu a fost scutit de câteva incidente neplăcute, care, în 1944, în Kansas City, i-au adus prima arestare – pentru furt de automobil sub ameninţarea unei arme de foc. A fost transferat la şcoala de corecţie Algoa din Missouri.

Eliberat după trei ani, Chuck Berry a reluat studiul muzicii, în special al partiturilor de chitară, învăţând notă cu notă solourile lui T. Bone Walker şi începând să cânte în 1953 în trioul condus de pianistul Johnnie Johnson la Cosmopolitan Club din East St. Louis.

Însă relaţiile dintre Johnnie Johnson şi chitaristul său erau departe de a fi călduroase, demonstrând însă şi interesul pe care un adevărat lider îl are faţă de un muzician virtoz, care, de multe ori, are de suferit din cauza caracterului autocrat al şefului. Repertoriul lui Johnnie Johnson Trio era pe atunci alcătuit din cântece blues, coveruri, piese originale şi tradiţionalul hillbilly, o formă rustică a stilului country.

Din acest motiv, publicul a devenit tot mai interesat de tânărul chitarist de culoare, care părea capabil să abordeze cu mare uşurinţă orice stil muzical, de la Nat King Cole, la Bill Monroe şi Muddy Waters.

A lucrat pentru o vreme ca frizer, s-a căsătorit şi a devenit tată de familie şi îşi rotunjea câştigurile lunare cântând la chitară în diverse cluburi, până când a fost remarcat de Muddy Waters.

În acea vreme, era deja supranumit „Crazy Legs” – pentru jocul lui de picioare fără egal pe scenă.

În 1955, a înregistrat primul lui single, „Maybellene”, care a avut un succes fenomenal şi a reprezentat pentru el debutul unei perioade benefice de 10 ani.

Chuck Berry a înregistrat apoi piese precum „Thirty Days”, „No Money Down” şi „Roll Over Beethoven” (1956), continuând cu single-urile „School Days” şi „Rock and Roll Music”, în 1967, „Sweet Little Sixteen”, „Carol” şi „Johnny B. Goode”, în 1958, „Little Queeni”, „Memphhis Tennessee” şi „Back in the USA”, în 1959.

La sfârşitul anilor 1950, succesul lui era uriaş, cântecele îi erau difuzate la toate posturile de radio şi a reuşit, cu teme simple şi universale, să capteze interesul adolescenţilor – petreceri, flirt, automobile, şcoală -, devenind un veritabil erou pentru tinerii albi americani, care erau fascinaţi de rock and roll.

Cariera i-a fost însă înfrânată de o condamnare în 1961 şi o perioadă de doi ani în închisoare, în urma unui scandal de moravuri. După eliberare, a trecut printr-o perioadă dificilă, în timp ce piesele sale clasice începeau să fie preluate de grupuri europene, precum The Beatles şi The Rolling Stones.

În februarie 1972, în timpul unei emisiuni de televiziune, John Lennon a spus: „Dacă ar trebui să găsim un alt nume pentru rock ‘n’ roll, atunci ar trebui să îl numim Chuck Berry”.

Chuck Berry a reînceput să aibă succes abia la începutul anilor 1970, cu cântecul „My Ding A Ling” (1972), care l-a readus în fruntea topurilor. Şi-a înmulţit turneele, taxându-i extrem de scump pe organizatorii de concerte pentru apariţiile sale.

DailyBusiness
Roamingul în afara Europei te poate costa scump. Ce recomandă ANCOM
Spynews
Ce gest au făcut colegii Raisei, fetița omorâtă de polițist pe trecerea de pietoni, în ziua absolvirii. Mama ei a reacționat
Bzi.ro
Elena Gheorghe a făcut senzație în costum de baie, la 39 de ani! Câte operații estetice are cântăreața – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Ce să pui în tigaia în care gătești carnea de vită ca să iasă fragedă și suculentă. Ingredientul secret folosit de marii bucătari
Capital.ro
Elena Udrea e terminată! Adrian Alexandrov a făcut anunțul. Nu se mai poate așa!
Playtech.ro
La ce distanță se plantează gardul viu de gardul vecinului? Linia de hotar trebuie respectată
DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Adevarul
Rusia și-a schimbat din mers strategia pentru a pune mâna pe România. „Rețeta nu e complicată, dar e pusă ingenios în practică”
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Jador, adevărul despre drugtestul pozitiv din urmă cu o lună. Ce ar fi consumat, de fapt, manelistul: „Mi-a dat Bogdan...”
Spynews
Ozana Barabancea, testată pozitiv la COVID-19! Cum se simte cântăreața: „Să mă învăț să mai stau și acasă”
Evz.ro
Documentele pe care le aștepți luni întregi, eliberate acum în câteva zile
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gigi Becali a luat decizia, după plecarea lui Nicușor Dan
kanald.ro
Război Israel - Iran. Israelul a detectat noi rachete lansate dinspre Iran/ Israel a lovit reactorul iranian de la Arak
Cancan.ro
Doar 4 elevi din satul Vetrișoaia din Vaslui au dat BAC-ul anul acesta. Câți au promovat
Playsport.ro
Păstrați-vă banii cash în casă! Cât numerar ar trebui să avem pregătit...
Capital.ro
Anunț pentru cei care stau la curte! Se elimină autorizația. Primăria nu mai vine să te demoleze
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o”, implicată în afacerea de 150.000.000 de euro
stirilekanald.ro
Doctoriță ucisă de iubit, tot medic! Au urmat zile întregi de chin pentru femeie. Cei doi lucrau la același spital
Cine este persoana care ar urma să devină premierul României. A aterizat deja la București și se va întâlni cu Nicușor Dan
MediaFlux
Românii pot primi milioane de euro de la stat și UE. Ce trebuie să știi despre noile finanțări
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bacalaureat 2025: prima generație care își poate vedea lucrările înainte de contestații