CALENDAR ORTODOX 2017: Ce sfinţi sărbătorim marţi

CALENDAR ORTODOX 2017: RomaniaTV.net vă prezintă cele mai importante sărbători religioase.
Alina Costache
20 mart. 2017, 15:35
CALENDAR ORTODOX 2017: Ce sfinţi sărbătorim marţi

Ortodoxe 
Sf. Ier. Iacob Mărturisitorul și Toma; Sf. Cuv. Serapion

Greco-catolice 
Sf. cuv. ep. Iacob Mărturisitorul

Romano-catolice 
Sf. Nicolae de Flüe, pustnic

Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul, pomenit în calendarul creștin ortodox la 21 martie, a trăit în vremea împăratului Copronim (741-775), făcându-se monah de foarte tânăr.

Sfântul Iacob a fost hirotonit episcop, iar în timpul iconoclasmului a fost obligat să se retragă din scaunul episcopal. În acea perioadă Biserica era tulburată de mișcarea iconoclastă, distrugerea icoanelor, declanșată de Leon al III-lea Isaurul (714-741), tatăl lui Copronim.

Susținerea de către împărat a acestei erezii a determinat prigonirea acelora care se împotriveau, iconodulii, păstrători ai dreptei credințe. Printre aceștia s-a aflat și Cuviosul Iacob, care ajuns episcop a fost arestat și supus la multe chinuri, în care a și murit.

Tot astăzi este pomenit și Sfântul Toma, patriarhul Constantinopolului (606-610). După moartea patriarhului Chiriac (595-606), Toma a fost ales în locul lui. A păstorit până în anul 610, când a trecut la Domnul.

Trecerea sa din această viață s-a făcut prin multă rugăciune, ca să nu vadă primejdiile care urmau să vină asupra Bisericii, căci a fost înștiințat că vor veni vremuri grele. Din afară vor fi năvălirile barbare, iar din interior, dezbinarea provocată de ereziile care au tulburat mult Biserica. După moartea Sfântului Toma, a ocupat scaunul patriarhal de la Constantinopol Serghie, care a încurajat erezie monotelită, declarată eretică de Sinodul VI Ecumenic din 680.

Sinodul VI de la Constantinopol a dat anatema (excludere din Biserică) și asupra celor care au promovat monotelismul, inclusiv patriarhul Serghie și papa Honorius (care erau decedați), reafirmând definiția de la Calcedon (cea dată în anul 451, la Sinodul IV Ecumenic). 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș exclamă după U Cluj – FCSB 1-0: „Gigi Becali a învățat fotbal! Reghecampf, euforie neargumentată”
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cum verifici pensia privată Pilonul II. Unde vezi fondul la care ești înscris și suma acumulată
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT