Secretul Tratatului de la Roma: Statele Fondatoare ale Comunităţii Europene au semnat documentul „în alb”, în 1957

Cele șase țări fondatoare ale Comunității Europene au semnat pagini în alb atunci când au parafat Tratatul de la Roma, în 1957, povestește pentru AFP unul dintre jurnaliștii prezenți la eveniment.
Iulian Tudor
21 mart. 2017, 11:11
Secretul Tratatului de la Roma: Statele Fondatoare ale Comunităţii Europene au semnat documentul

David Willey, pe atunci un tânăr jurnalist în vârstă de 24 de ani, a fost trimis de agenția de presă Reuters pentru a acoperi ‘evenimentul’, care nu a părut să fie unul de importanță pentru presa britanică. „Eram cel mai tânăr din birou”, iar pentru Reuters semnarea acestui tratat „nu a fost considerată ca un mare subiect”, explică David Willey, în prezent pensionar după ce a fost corespondent la Roma pentru BBC timp de peste 35 de ani.

Pentru că Marea Britanie nu era atunci parte a tratatului care instituia Comunitatea Economică Europeană (CEE) și nici a celui prin care era creată Comunitatea Energiei Atomice (EURATOM), publicațiile britanice au fost mai degrabă discrete.

Ziarul The Times de la Londra „nu a consacrat (evenimentului) decât o treime de coloană”, își amintește David Willey arătând o copie a acestui articol. Însă probabil că presa avea un motiv serios de a nu se interesa, deoarece cele șase țări fondatoare ale CEE (Germania, Belgia, Franța, Italia, Luxemburg și Olanda) nu au semnat în cele din urmă decât un tratat ‘în alb’.

Citeşte şi Viziuni diferite în Parlamentul European privind viitorul Uniunii Europene

„Amuzant este că noi ne-am dat seama abia după aceea că Tratatul de la Roma era de fapt plin cu pagini albe. Pentru că a trebuit să fie pregătit în grabă și pentru că organizarea Italiei nu a fost perfectă, ei au fost nevoiți să completeze paginile după” semnare, precizează jurnalistul pentru AFP. Povestea este confirmată de surse oficiale europene.

Numai prima și ultima pagină din cele două mari volume au putut fi imprimate la timp. Între cele două pagini, nimic altceva decât pagini albe”, afirmă astfel Albert Breuer, unul dintre responsabilii cu logistica evenimentului din 1957, citat pe site-ul oficial al Uniunii Europene.

Potrivit acestui fost funcționar, nu a fost doar vina organizatorilor italieni. Elvețienii au avut și ei un rol, prin faptul că au blocat trenul care trebuia să ducă documentele de la Bruxelles la Roma. În plus, personalul care se ocupa de întreținerea sălii unde au lucrat apoi experții au aruncat la gunoi o mare parte din variantele de lucru ale tratatului.

Liderii țărilor din Uniunea Europeană, cu excepția Marii Britanii, se reunesc sâmbătă la Roma pentru un summit aniversar menit a celebra 60 de ani de la tratatul fondator și a trasa direcțiile viitoare, în contextul unor crize precum ieșirea Marii Britanii, valul migraționist, dificultățile economice sau pericolul terorismului.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Fanatik.ro
Analiza lui Sorin Cârțu după primul meci al Craiovei fără gol primit în deplasare. Unde a câștigat Universitatea meciul cu Corvinul
Capital.ro
Amendă de până la 1.081 de lei și 3 puncte de penalizare pentru șoferi. Noua regulă pentru parcare pregătită în Codul Rutier
Playtech.ro
Compania care nu a dat afară niciun angajat de aproape 100 de ani. Proprietarul promite să păstreze tradiția și în era AI
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Monica Gabor, adevărul dureros despre moartea Mădălinei Apostol! A dezvăluit ce probleme de sănătate avea partenera lui Nick Rădoi: „O bătălie pe care a purtat-o în secret”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Haos pe Autostrada A4, după ce un TIR încărcat cu cereale a intrat în parapet! Traficul este blocat spre Portul Constanța
iamsport.ro
Fără dubii! A spus ce echipă va deveni campioana SuperLigii în 2027: ”Se vede”
MediaFlux
Horoscop 14 septembrie 2026. Săptămâna începe cu surprize mari! Unele zodii primesc o veste excelentă, iar altele trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte