Bodog: Am fixat o discuţie la telefon cu reprezentanţii AKH din Viena

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, că în cursul zilei, între orele 16.00-18.00, are programată o discuţie telefonică cu reprezentanţii clinicii AKH din Viena după ce aceştia au anunţat că nu vor mai fi operaţi pacienţi români, ministrul precizând că nu doar România este în această situaţie, ci şi Slovenia. Bodog a spus că a solicitat Agenţiei Naţionale de Transplant efectuarea unei vizite de evaluare la zi a condiţiilor existente în spitalul Sfânta Maria, care a cerut includerea în programele naţionale de sănătate, respectiv Programul Naţional de Transplant Pulmonar.
Filip Stan
22 mart. 2017, 14:46
Bodog: Am fixat o discuţie la telefon cu reprezentanţii AKH din Viena

„L-am contactat pe domnul profesor şi în această după-amiază între orele 16.00 şi 18.00 am fixat o întâlnire telefonică cu domnia sa pentru a discuta aceste aspecte. Vreau să precizez faptul că la Viena nu este problemă doar cu România, ci şi Slovenia este exact în aceeaşi situaţie ca şi noi”, a declarat ministrul Sănătăţii la finalul şedinţei Executivului.

Totodată, Bodog a precizat că în cursul zilei de marţi a primit o solicitare din partea Primăriei Bucureşti şi din partea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) cu privire la includerea Spitalului Sf. Maria în Programul Naţional de Sănătate pe transplant, motiv pentru care a solicitat „în mod expres” verificarea condiţiilor de la spital.

„Am dispus ieri Agenţiei de Transplant organizarea unei vizite de evaluare la zi a condiţiilor existente în spitalul Sfânta Maria. Nu este vorba de un control, ci de o evaluare a Agenţiei Naţionale de Transplant pentru că a circulat zvonul că am trimis Corpul de control. Nu. Am trimis pentru evaluarea Agenţiei Naţionale de Transplant. Echipa este compusă dintr-un reprezentant al ANT şi un epidemiolog de la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti. (…) Spitalul a solicitat includerea în programele naţionale de sănătate, Programul Naţional de Transplant Pulmonar. Pentru mine e foarte important ca în momentul în care iau astfel de decizie să mă asigur că există condiţii optime astfel încât pacientul să fie în siguranţă”, a spus ministrul Sănătăţii, potrivit news.ro.

Întrebat dacă a avut dreptate fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, atunci când nu a autorizat Spitalul Sf. Maria pentru transplant, Bodog a spus că nu vrea să se pronunţe asupra a ceea ce s-a întâmplat anul trecut.

„Nu ministrul autorizează activitatea de transplant, ci Agenţia Naţională de Transplant. Singura decizie pe care pot eu să o iau este dacă la momentul de faţă programul national de transplant va include şi transplantul pulmonar”, a explicat Bodog.

Reevaluarea Centrului de transplant de la Spitalul „Sfânta Maria” a fost dispusă după ce Spitalul AKH din Viena a reziliat unilateral protocolului prin care erau realizate intervenţii de transplant pulmonar românilor înscrişi pe listă.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, anunţa marţi rezilierea protocolului, arătând că Spitalul AKH nu avea dreptul să denunţe unilateral acest protocol.

„Am primit o scrisoare pe mail vineri, în care se spunea că, din cauza faptului că a scăzut capacitatea centrului, pacienţii din România nu vor mai fi primiţi la tratament. Imediat am luat legătura cu preşedintele ANT şi a spus că va apela la Eurotransplant. O situaţie similară a vut loc şi anul trecut. Ei spun că este legat strict de spaţiu, au făcut şi o structură de chirurgie vasculară şi spaţiul este redus. Dar noi am dat plămâni la Viena”, a mai spus Bodog.

Victor Zota a precizat că pe listă sunt cinci români care ar fi urmat să fie operaţi la Viena, precizând că de restrângerea activităţii clinicii AKH sunt afectaţi şi bolnavi din alte ţări.

Zota a mai spus că 35 de români au făcut transplant de plămân la Clinia AKH din Viena în ultimul deceniu, în 2016 fiind semnată o înţelegere care expiră în 31 martie şi pe care unitatea sanitară nu o prelungeşte întrucât îşi restrânge activitatea şi va opera numai bolnavi din Austria şi ţări care fac parte din Eurotransplant.

Ministrul Sănătăţii spunea, cu o zi înainte de a fi anunţat că la Spitalul AKH nu vor mai fi operaţi pacienţi români, că va aproba începerea programului de transplant pulmonar în România atunci când va fi convins că o astfel de intervenţie poate fi făcută în condiţii de siguranţă pentru pacienţi.

Florian Bodog preciza că, în prezent, la Spitalul „Sfânta Maria” din Capitală, singurul acreditat pentru astfel de intervenţii, nu există niciun specialist care să fi făcut vreodată transplant în mod independent, iar acesta este un fapt de care trebuie să ţină cont.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Cum se înțeleg „cea mai frumoasă actriță din lume” și fotbalistul marocan acuzat de viol, la 3 ani de la divorț: ”Am eșuat ca soț și soție”
Capital.ro
Regulă pentru banii cash. Legea stabilește limite. Situațiile în care se cer documente doveditoare
Playtech.ro
Cu ce document nu poate ieși un copil din România? Confuzia care îi poate lăsa pe mulți părinți în aeroport
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Naum, dat pe spate de un tânăr jucător român: ”A vorbit excelent, unde ați mai auzit asta? Înseamnă că are educație, trebuie să mai aibă și fotbal”
MediaFlux
Românii pot obține până la 200.000 de euro fonduri nerambursabile. Tanczos Barna anunță lansarea programelor
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România