Tribunalul Arad a amânat judecarea cererii lui Guccifer de contopire a pedepselor

Tribunalul Arad a decis, joi, amânarea judecării cererii hackerului Marcel Lazăr Lehel, cunoscut sub numele de Guccifer, de contopire a pedepselor decise de instanţele din SUA şi România şi de reducere a perioadei de detenţie, pentru a obţine clarificări de la Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor privind perioadele în care condamnatul a fost închis.
Romania TV
23 mart. 2017, 04:34
Tribunalul Arad a amânat judecarea cererii lui Guccifer de contopire a pedepselor

Guccifer a vorbit în faţa judecătorului, spunând că cere emiterea unui nou mandat de executare prin contopirea pedepselor primite în SUA şi România şi deducerea perioadelor în care a stat în arest în cele două state, potrivit news.ro.

Arădeanul a spus că, din punctul său de vedere, infracţiunile pentru care a fost condamnat în SUA şi România „sunt concurente şi pot fi contopite”.

Guccifer a prezentat instanţei perioadele în care a stat în arest, spunând că a fost închis iniţial în România în 2014, iar în 2016 a fost predat temporar autorităţilor americane, pentru a-l judeca în alt dosar. El a fost extrădat în 31 martie 2016 şi a stat în arest până în 11 octombrie 2016, când a fost adus în România.

Procurorul DIICOT a cerut instanţei să amâne cauza, pentru clarificări privind perioadele în care Guccifer a fost închis şi pentru care el cere deducerea din pedeapsa finală.

Astfel, judecătorul a decis să ceară Ministerului Justiţiei şi ANP clarificări, iar următorul termen a fost stabilit pentru 4 aprilie 2017.

Guccifer a devenit cunoscut după ce şi-a asumat responsabilitatea pentru că a spart conturile de internet ale familiei fostului preşedinte al SUA George W. Bush şi a publicat tablouri pictate de fostul preşedinte american, inclusiv autoportrete în cadă. De asemenea, el a făcut publice e-mailuri cu mesaje de dragoste şi fotografii pe care comisarul european Corina Creţu le-ar fi trimis lui Colin Powell în perioada 2010 – 2011.

Hackerul arădean a fost condamnat în România, în 2014, la o pedeapsă de şapte ani de închisoare cu executare, pentru că a spart conturile de e-mail ale directorului SRI George Maior, ale europarlamentarului Corina Creţu şi ale unor vedete. Decizia de condamnare a fost menţinută în mai 2015 de Curtea de Apel Bucureşti.

În martie 2016, Guccifer a fost extrădat în SUA, iar în luna mai el a pledat vinovat în faţa magistraţilor americani pentru acuzaţii legate de accesul neautorizat în mai multe sisteme informatice. Marcel Lazăr Lehel a susţinut în faţa anchetatorilor americani că a reuşit inclusiv să spargă serverul privat de e-mail al fostului secretar de stat Hillary Clinton. Acesta a descris e-mailul fostului secretar de stat ca fiind „o floare deschisă cu sute de foldere la îndemână”. Directorul FBI a dezminţit însă faptul că Guccifer ar fi obţinut vreodată acces la e-mailurile cu informaţii confidenţiale ale democratei Clinton.

Procurorii americani au susţinut că hackerul român a spart conturile de e-mail a peste 100 de persoane, în perioada 2012-2014. Printre politicienii americani vizaţi de hacker se numără fostul secretar de stat Colin Powell, mai mulţi membri ai familiei fostului preşedinte George W. Bush, precum şi Sidney Blumenthal.

Instanţa federală din Virginia care l-a judecat l-a condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare, atât pentru că a spart conturile de e-mail ale familiei Bush şi ale altor personalităţi, cât şi pentru furt de identitate.

Hackerul român a fost adus în România sub escorta Poliţiei Române, dar şi a ofiţerilor FBI, în luna octombrie.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Martor la leșinul lui Mircea Lucescu, Vladimir Screciu a vorbit în lacrimi despre fostul selecționer: „E ceva tulburător. Mă doare”
Capital.ro
Lege pentru românii care stau la casă. Proprietarul este obligat să permită accesul pe terenul său
Playtech.ro
Cum arată un apartament cu 3 camere de peste 90.000 de euro din Bucureşti. Este lângă Grand Arena Mall, pentru ce plăteşti suma uriaşă
Adevarul
„Epic Fury” sub foc încrucișat în SUA. Un fost consilier al președintelui Trump îi desființează deciziile: „E ca și cum ar tunde iarba”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu, prima reacție după ce l-a vizitat pe Mircea Lucescu. Antrenorul s-a întors în România de urgență
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi frați de 5 și 8 ani și-au pierdut viața în timp ce jucau de-a v-ați ascunselea. Părinții i-au găsit într-un frigider
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB audiat în scandalul meciurilor trucate a spus-o direct: ”De ce să nu pun și eu 10 milioane de lei și să iau 100 de milioane?”
MediaFlux
Procedura care-l poate salva pe Mircea Lucescu. Ce este sistemul ECMO propus de medicii de la Spitalul Universitar
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj