Percheziţii la o fabrică de textile şi la firme suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani. Opt persoane au fost reţinute

Opt persoane au fost reţinute în urma unor percheziţii făcute la o fabrică de textile şi la firme suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani, care ar fi produs un prejudiciu de 11,5 milioane de lei. Anchetatorii acuză firmele că au importat produse textile la preţuri subevaluate, apoi le-au vândut la preţul pieţei în complexuri comerciale din Bucureşti şi din alte judeţe, banii obţinuţi din tranzacţiile nereale ajungând în conturile a şapte societăţi de tip "fantomă".
Iulian Tudor
28 mart. 2017, 10:10
Percheziţii la o fabrică de textile şi la firme suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani. Opt persoane au fost reţinute

Anchetatorii au probe că, începând din 2013, reprezentanţii a cinci societăţi comerciale au înregistrat în contabilitate şi au declarat achiziţii fictive de produse textile.

„Activitatea infracţională consta în producţia/importul de produse textile la preţuri subevaluate, produse care ulterior erau valorificate la preţul pieţei în complexuri comerciale atât în Bucureşti, cât şi în alte judeţe din ţară. Sumele aferente tranzacţiilor nereale au fost transferate în conturile a 7 societăţi comerciale cu comportament de tip «fantomă», fiind ulterior retrase în numerar şi restituite reprezentanţilor societăţilor care alimentau conturile”, potrivit Poliţiei Capitalei.

Poliţiştii bucureşteni, sub supravegherea Parchetului Tribunalului Bucureşti, au făcut, luni, 33 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Călăraşi şi Ialomiţa, la domiciliile persoanelor implicate, în spaţii de producere, la puncte de lucru şi la sedii sociale ale societăţilor vizate, de unde au ridicat mai multe înscrisuri contabile şi extracontabile, acte de proprietate şi carduri bancare.

De asemenea, 18 persoane au fost duse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Poliţia Sectorului 5, opt dintre acestea fiind reţinute pentru evaziune fiscală şi spălarea banilor.

În urma percheziţiilor a fost indisponibilizată suma de 23.000 de lei şi fond de marfă în valoare de peste 350.000 de lei, urmând a fi dispuse măsuri asigurătorii în cazul fabricii de confecţii şi a şase imobile, până la acoperirea în totalitate a prejudiciului cauzat bugetului de stat, estimat la 11,5 milioane de lei.

Acţiunea a fost sprijinită de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Citeşte şi Percheziţii în Bucureşti şi patru judeţe într-un dosar de evaziune şi spălare a banilor

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT