Firea: Cererea noastră a fost aprobată! Spitalul Sfânta Maria, inclus în Programul Naţional de Transplant Pulmonar

Spitalul "Sfânta Maria" a fost inclus în Programul Naţional de Transplant Pulmonar, dacă până acum nu s-a făcut acest lucru a fost rea-voinţă din partea fostului guvern, a spus miercuri primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, precizând că municipalitatea şi Ministerul Sănătăţii au investit, de-a lungul timpului, aproximativ 10 milioane de euro pentru finanţarea clincii care va face respectivele operaţii.
Filip Stan
29 mart. 2017, 12:14
Firea: Cererea noastră a fost aprobată! Spitalul Sfânta Maria, inclus în Programul Naţional de Transplant Pulmonar

„Mă bucur că s-a făcut lumină în acest caz! Am susţinut încă de la început că transplantul pulmonar nu se realizează la Spitalul «Sfânta Maria» din cauze exclusiv birocratice. Iată că acum s-a demonstrat că în acest caz a fost rea-voinţă din partea fostului guvern. Municipalitatea, împreună cu Ministerul Sănătăţii, a investit, de-a lungul timpului, aproximativ 10 milioane de euro pentru finanţarea Clinicii de Transplant din cadrul Spitalului «Sfânta Maria», astfel încât să se creeze, în premieră naţională, condiţiile pentru transplantul pulmonar! Apreciem toate colaborările cu spitalele din Europa, dar ne dorim ca şi noi să avem în ţară condiţii ultramoderne în unităţile medicale. Mă bucur foarte mult că, în cel mai scurt timp, românii vor beneficia în Bucureşti de o unitate medicală realizată la standarde europene şi nu vor mai fi nevoiţi să apeleze la clinici din străinătate pentru acest gen de transplant”, a spus Firea, potrivit news.ro.

Primarul Capitalei a reamintit că anul acesta continuă programul de dotare cu aparatură ultramodernă pentru cele 19 spitale şi pentru cabinetele şcolare aflate în administrarea municipalităţii, cu o alocare de 15,5 milioane euro.

„Am declarat încă de la începutul mandatului meu că sănătatea reprezintă o prioritate pentru mine şi echipa mea şi că vom depune toate eforturile ca spitalele administrate de municipalitate să reprezinte un model pentru sistemul sanitar românesc. Anul acesta se continuă programul demarat anul trecut, de dotare cu aparatură ultramodernă pentru cele 19 spitale şi cabinetele şcolare, cu o alocare de 15,5 milioane euro. Pentru investiţii s-au prevăzut 57 milioane euro – din care amintim finalizarea lucrărilor de la spitalele Gomoiu şi Foişor – în valoare de 24 milioane de euro. Totodată, s-au prevăzut sumele necesare pentru întocmirea studiului de fezabilitate pentru construirea unui spital metropolitan ultramodern, conform standardelor europene, cu aproximativ 2.000 de paturi, investiţie care se va situa in jurul valorii de 300 milioane de euro”, a mai spus primarul general.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat, marţi, că Spitalul „Sfânta Maria” din Capitala a fost inclus în Programul Naţional de Transplant Pulmonar.

Astfel, în această unitate sanitară se vor putea face operaţii de transplant pulmonar, după ce Horărârea de Guvern privind programele naţionale de sănătate ,ce va fi aprobată în sedinţa de joi a Executivului, va fi publicată în Monitorul Oficial.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT