Două persoane au fost reţinute după ce au fost prinse cu nouă kilograme de canabis

Două persoane care făceau parte din una dintre cele mai importante reţele internaţionale de trafic de droguri care a acţionat pe relaţia Spania-România au fost reţinute după ce au fost prinse cu nouă kilograme de canabis, la intrarea în municipiul Slatina, anunţă DIICOT.
Filip Stan
29 mart. 2017, 17:32
Două persoane au fost reţinute după ce au fost prinse cu nouă kilograme de canabis

„În noaptea de 27 spre 28 martie, inculpatul C.C. a introdus pe teritoriul României, la instigarea inculpatului D. G. A., cantitatea de aproximativ nouă kilograme de canabis, cu valoarea de piaţă de aproximativ 130.000 de euro”, spun procurorii.

Ei precizează că persoana care a adus drogurile în România a trecut prin Vama Nădlac, la bordul unui autocar al unei firme care opera pe ruta Valencia, Spania – Craiova.

„Autocarul anterior menţionat s-a deplasat până pe raza judeţului Olt, în localitatea Balş, unde inculpatul C. C. a coborât din autocar şi s-a urcat într-un autoturism în care se aflau inculpatul D. G. A. şi suspecta P. D. C., împreună cu două trollere pe care le-a introdus în portbagajul autoturismului”, mai arată anchetatorii.

Ei menţionează că, în timp ce se deplasau cu autoturismul, inculpaţii şi suspecta au fost prinşi în flagrant, la intrarea în municipiul Slatina.

„În urma percheziţiei efectuate, într-un troller, a fost găsită cantitatea de aproximativ nouă kilograme de canabis, ambalată în mai multe pachete de diferite dimensiuni precum şi două odorizante. Drogurile erau ambalate în mai multe folii din material plastic sub care se aflau diferite straturi de cafea şi miere, iar sub aceste straturi se aflau alte pungi din material plastic vidate care conţineau fiecare diferite cantităţi de canabis, sub formă de inflorescenţă. Atât modalitatea de ambalare, cât şi cele două odorizante au avut ca scop inducerea în eroare în sensul împiedicării depistării drogurilor prin sursă umană sau sursă canină”, mai spun procurorii.

Anchetatorii mai arată că DIICOT Structura Centrală a dispus reţinerea celor doi inculpaţi, pentru trafic ilicit de droguri de risc şi trafic ilicit internaţional de droguri de risc.

Procurorii DIICOT, alături de ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti au efectuat trei percheziţii, în Bucureşti, la locuinţele celor în cauză.

În urma percheziţiilor au fost ridicaţi 1.000 de euro, un pistol cu bile, două cântare electronice de precizie şi un autoturism în valoare de circa 10.000 de euro.

„Inculpaţii fac parte din una dintre cele mai importante reţele internaţionale de trafic de droguri ce a acţionat pe relaţia Spania-România. Membrii grupului procurau din Spania cantităţi mari de canabis pe care le transportau în România, iar ulterior le distribuiau en-gros către dealerii din Bucureşti”, spun anchetatorii.

În aceeaşi cauză, la începutul lunii martie, doi dintre membrii reţelei au fost plasaţi în arest la domiciliu.

Inculpaţii au fost prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Citeşte şi Bărbat arestat după ce a fost prins în flagrant în timp ce vindea peste un kilogram şi jumătate de marijuana

 

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Florin Gardoş, dezvăluiri incredibile despre ţeapa Nordis: “Nu m-au lăsat să intru în apartament! Mi-au spus că nu sunt eu proprietar după ce l-am plătit”. Cu ce sumă a fost păgubit. Exclusiv
Capital.ro
Pensionarea în 2026. Reguli pentru români privind vârsta, vechimea și documentele cerute de Casa de Pensii
Playtech.ro
Cum să cureți gulerul și mânecile pătate ale jachetei fără să o bagi la spălat
Adevarul
Milioane de români s-au stabilit în străinătate. Banii trimiși acasă au depășit investițiile străine directe
wowbiz.ro
Copilul Denisei și al lui Iancu Sterp a primit binecuvântarea. De ce au ales cei doi părinți să nu-l boteze pe David: „Așa cum este scris în Biblie”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
”FCSB va fi pulverizată”. Jurnalistul anunță Apocalipsa formației lui Gigi Becali
MediaFlux
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în 2026. Data la care elevii iau vacanță în aprilie
stirilekanald.ro
Rusia ar fi vrut să orchestreze o tentativă de asasinat asupra lui Viktor Orban pentru a-l ajuta să câștige alegerile
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj