Brexit: Canada vrea încheie un contract comercial cu Regatul Unit

Premierul canadian Justin Trudeau a declarat miercuri că dorește un acord comercial cu Regatul Unit după ieșirea acestei țări din Uniunea Europeană.
Filip Stan
29 mart. 2017, 20:56
Brexit: Canada vrea încheie un contract comercial cu Regatul Unit

„Vom continua să căutăm modalități de întărire a relațiilor noastre comerciale” cu Londra, a spus Trudeau într-o conferință de presă. „Regatul Unit rămâne un prieten, un aliat și un partener economic și vom conlucra, desigur, pe durata tranziției”.

Prim-ministrul a reamintit importanța acordului de liber schimb între Canada și Uniunea Europeană (CETA), negociat înainte de declanșarea Brexit.

Regatul Unit este cel mai mare partener economic al Canadei în Europa. Schimburile bilaterale sunt la nivelul de 17,8 miliarde de dolari anual, iar un acord comercial bilateral a fost deja menționat ca posibilitate de către ministrul britanic pentru comerțul exterior, Liam Fox, în ianuarie. Omologul său canadian, Francois-Philippe Champagne, a apreciat că negocierea unui astfel de acord este prematură, dar CETA poate fi o bază solidă pentru conturarea viitoarei înțelegeri.

Citeşte şi Brexit: Viitorul parteneriat între Marea Britanie şi UE ar putea fi de tipul unui Acord de Asociere

Chiar dacă nu poat avea loc negocieri oficiale înainte de ieșirea efectivă a Regatului Unit din UE, între Londra și Ottawa au avut deja loc contacte. Canada este membră a Commonwealth, iar regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii este oficial șeful statului.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Daniel Pancu a dat detalii de la negocierile cu Dan Şucu: „Trebuie să transmiteţi forţă!”. De câte transferuri are nevoie şi ce se întâmplă cu Aioani şi Dobre
Capital.ro
Ministerul Muncii schimbă regulile pentru orele suplimentare. Bugetarii care vor primi spor de până la 100%
Playtech.ro
Ce salarii sunt la McDonald’s în 2026. Calcule cu tot cu sporuri, compania face angajări
Adevarul
Orașul în care stațiile de metrou arată ca niște palate
wowbiz.ro
El este băiețelul de 4 ani ucis de un câine de pază! Martorii fac declarații șocante despre tragedie: „L-a văzut pe cameră”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a ieșit la iveală după tragedia din Buzău, unde Teo a fost mușcat de un câine. Familia acuză proprietarul stânei de mușamalizare: „Acel câine ar fi fost dezlegat”
iamsport.ro
Gigi Becali a refuzat blatul care o făcea pe FCSB campioană. Dezvăluire în direct: ”El făcea prețurile”
MediaFlux
Nicușor Dan, discuții cu Grindeanu și Bolojan, fără rezultat. Blocajul politic continuă (Surse Antena 3 CNN)
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi