Nicușor Dan sprijină acordul UE-Mercosur: „România a votat în favoarea Acordului comercial. Va duce la crearea uneia dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume”

Președintele Nicușor Dan a anunțat, într-o postare pe rețelele sociale, că el a cerut ca România să voteze în favoarea acordului UE-Mercosur. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, s-a opus acestui acord, în timp ce ministrul de Externe, Oana Țoiu, l-a semnat în numele României, lucru care a generat un scandal de proporții în interiorul coaliției de guvernare.
Bianca Bocioacă
09 ian. 2026, 17:17
Nicușor Dan sprijină acordul UE-Mercosur: „România a votat în favoarea Acordului comercial. Va duce la crearea uneia dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume”
Președintele Nicușor Dan anunță că România a votat în favoarea acordului UE-Mercosur

Președintele Nicușor Dan a anunțat că el a cerut ca România să voteze în favoarea acordului UE-Mercosur și a explicat de ce avantaje va beneficia țara noastră în acest context.

„România a votat în favoarea Acordului comercial dintre Uniunea Europeană și statele Mercosur, din care fac parte Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay, după ce am negociat, alături de alte state europene, elemente suplimentare de protejare a producătorilor români și europeni, cu precădere în sectorul agricol.

Prin acest Acord, care va duce la crearea uneia dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume, țările europene își cresc prezența într-o regiune comercială importantă, iar România va avea astfel oportunitatea de a exporta produse scutite de taxele vamale ridicate care erau aplicate până în prezent.

Am fost implicat activ în ultimele săptămâni în negocieri cu ceilalți lideri europeni, astfel încât România și UE să aibă beneficii comerciale în sectoare economice importante, dar în același timp să fie susținuți fermierii români și comerțul cu produse agro-alimentare. Pentru sectoarele agricole sensibile, am obținut, în urma discuțiilor succesive cu omologii europeni, o serie de concesii importante față de forma inițială a Acordului.

Acordul cu Mercosur prevede eliminarea taxelor vamale pentru 91% din toate produsele importate din UE, iar România va putea exporta avantajos produse din sectoare importante precum echipamente de transport, în special componente auto, aparate și dispozitive mecanice și electrice, produse metalice, materiale textile.

Totodată, noul Acord va genera și creșterea exporturilor de servicii din România către Mercosur și va spori accesul țării noastre la materii prime critice, un aspect esențial din perspectivă strategică, pentru că se reduce astfel dependența de alte surse care pot folosi această dependență ca instrument de presiune politică.

Diminuarea considerabilă a taxelor vamale la importuri oferă oportunități și sectorului agro-alimentar românesc. Dintre indicațiile geografice europene care vor fi protejate pe piețele Mercosur, 15 sunt produse agricole românești.

Sunt prevăzute limitări ale liberalizării, prin limitarea cantităților care pot fi importate la tarife vamale reduse – la carne de vită maximum 1.5% din producția anuală a UE, la carne de pasăre 1.3%, iar tot ce depășește aceste cantități va fi importat cu tarifele vamale în vigoare astăzi.

Totodată, a fost inclusă o măsură suplimentară de protecție prin introducerea clauzei bilaterale de salvgardare, care funcționează de fapt ca o frână de mână ce poate fi activată oricând importurile unui produs cresc brusc și pun în pericol producătorii autohtoni.

Adică, facem comerț, dar ne și protejăm când e cazul, inclusiv prin impunerea respectării standardelor UE de producție pentru produsele agroalimentare importate. În privința pesticidelor sau a altor substanțe, totul trebuie produs la standardele înalte ale UE pentru a putea fi importat aici.

În plus față de conținutul Acordului, inclusiv ca urmare a solicitărilor României de adoptare de măsuri la nivelul UE pentru susținerea propriilor fermieri, Comisia Europeană va devansa pentru Politica Agricolă Comună o sumă adițională de până la 45 de miliarde euro din marja de flexibilitate.

În concluzie, prin scăderea taxelor vamale, România va câștiga noi piețe pentru exporturi, iar agricultura noastră este protejată. Acest Acord negociat de UE este o oportunitate pentru România.”, arată Nicușor Dan.

Citește și: Armata Elveției a explicat motivul escortării avionului în care se afla Nicușor Dan: „Pentru a mulțumi delegației române pentru sprijinul acordat în legătură cu evenimentele tragice din Crans-Montana”

PSD se poziționează de cealaltă parte, Nicușor Dan merge înainte

„PSD condamnă ferm decizia Ministerului de Externe de a mandata reprezentantul României din COREPER să voteze în favoarea Acordului comercial UE-Mercosur, în absența unor clauze clare care să garanteze că fermierii români vor fi protejați de importurile din America Latină.

PSD consideră că această decizie reprezintă un act de trădare a intereselor fermierilor români, mai ales în condițiile în care ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu, a semnalat în mai multe rânduri că semnarea acordului fără aceste garanții va afecta puternic agricultura românească. Este revoltător faptul că miniștrii USR de la Externe și de la Economie au avizat Memorandumul privind Acordul UE-Mercosur, fără să se fi consultat măcar cu fermierii români și fără să țină cont de obiecțiile formulate de Ministerul Agriculturii.

PSD solicită prim-ministrului Ilie Bolojan să precizeze dacă a avut cunoștință și dacă a aprobat mandatul primit de reprezentantul României în COREPER în legătură cu Acordul UE-Mercosur.

În contextul dat, PSD anunță ca va folosi toate pârghiile și toate procedurile existente la nivelul Parlamentului European pentru amendarea Acordului UE-Mercosur în sensul protejării intereselor fermierilor români și europeni. Nu putem avea o competiție loială pe piața europeană dacă vom accepta importul unor produse realizate fără constrângerile impuse fermierilor europeni cu privire la siguranța alimentară, protecția mediului, bunăstarea animalelor și regimul utilizării pesticidelor.”, arată cei de la PSD.

Citește și: „Reforma administrativă” a lui Bolojan: din 25.000 de posturi tăiate, aproape 18.000 sunt în învăţământ, în timp ce la Curtea de Conturi, CCR, Administraţia Prezidenţială sau Secretariatul General al Guvernului, numărul de posturi ocupate a crescut

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT