Mortalitatea prin cancer din România depăşeşte media europeană

În puţine domenii România depăşeşte media europeană, dar din nefericire unul dintre acestea este cel al ratei mortalităţii prin cancer.
Romania TV
17 nov. 2011, 19:20
Mortalitatea prin cancer din România depăşeşte media europeană

Statisticile Europene indică faptul că în 2009 România a fost peste media UE în ceea ce priveşte mortalitatea prin cancer, cu 182 de cazuri la suta de mii de locuitori, dar sub media înregistrată de Danemarca, Cehia sau Ungaria, aceasta din urmă cu aproape 250 de cazuri la suta de mii de locuitori.

Datele statistice din ultimii ani situează România printre ţările cu mortalitate peste media UE de sub 170 de cazuri de suta de mii de locuitori. Rata mortalităţii în România este mult mai mare comparativ cu ţări precum Cipru, Finlanda şi Suedia, dar mult mai mică faţă de Polonia şi Ungaria, arată un raport al Comisiei Comunităţilor Europene, care a fost prezentat, joi, la conferinţa privind Zilele Medicale ale Institutului Oncologic „Prof. Dr. Alex.Trestioreanu”, din Capitală.

Există o tendinţă la creştere lentă, dar progresivă a îmbolnăvirilor şi a mortalităţii prin cancer, valabilă pentru mediile urban şi rural şi ambele sexe, cu precădere la cel masculin, spune managerul Institutului Oncologic Bucureşti (IOB), prof dr. Rodica Anghel.

Potrivit medicului, din punctul de vedere al structurii morbidităţii şi mortalităţii, pe sexe, în raport cu localizarea tumorală, statisticile recente arată că la bărbaţi, pe primul loc al ratelor de mortalitate prin cancer se situează cancerul bronhopulmonar, urmat de cancerele colorectal, prostată, stomac şi vezica biliară. La femei, prima cauză de deces prin tumorile maligne este cancerul mamar, urmat, ca frecvenţă, de tumorile maligne ale aparatului genital, respectiv col uterin, corp uterin, ovar, de cancerele colorectal şi bronhopulmonar.

Raportul Comisiei Comunităţilor Europene arată că, în 2006, cancerul constituia cea de-a doua cea mai frecventă cauză de deces, după afecţiunile circulatorii, fiind răspunzător de două decese din zece în rândul femeilor şi de trei decese din zece în rândul bărbaţilor, ceea ce înseamnă că în fiecare an, 3,4 milioane de europeni sunt diagnosticaţi cu cancer, majoritatea acestora suferă de forme de cancer mamar, colorectal sau de plămâni.

Agenţia Internaţională de Cercetare în Domeniul Cancerului (IARC) a estimat că, pentru anul 2008, la nivel mondial au fost peste 12,4 milioane de cazuri noi de cancer, la peste 6,5 milioane bărbaţi şi 5,7 milioane femei. Numărul de decese cauzate de cancer a fost de 7,6 milioane, dintre care aproape 4,3 milioane bărbaţi şi 3,3 milioane femei. Mai mult, în aceeaşi perioadă erau peste 28 de milioane persoane în viaţă, la cinci ani de la diagnosticul iniţial de cancer, potrivit IARC şi OMS.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT