LEGEA SALARIZĂRII UNITARE: Ministrul Muncii, noi detalii despre grilele bugetarilor

Proiectul Legii salarizării unitare va fi prezentat joi, în comitetul executiv al PSD, de către Liviu Dragnea, iar apoi va fi semnat de către parlamentarii convocați la Sinaia, a declarat, marți, ministrul Muncii și Justiției Sociale, Lia Olguța Vasilescu.
Filip Stan
05 apr. 2017, 05:18
LEGEA SALARIZĂRII UNITARE: Ministrul Muncii, noi detalii despre grilele bugetarilor

„Joi, în comitetul executiv al Partidului Social Democrat, la care este așteptat și domnul Călin Popescu Tăriceanu, va fi prezentat proiectul de lege de către domnul președinte Liviu Dragnea și apoi parlamentarii care sunt convocați și ei la Sinaia vor putea să semneze proiectul de lege ca să se transmită Parlamentului României. Mai sunt salarii care vor scădea, da. Pentru că sunt acei bugetari de lux pe care nu i-a mai controlat nimeni”, a spus Lia Olguța Vasilescu, într-o emisiune tv.

Potrivit acesteia, deși pare că este o lege care dublează salariile, dacă nu va fi aplicată va fi mai gravă situația pentru că, după deciziile Curții Constituționale și ale instanțelor, care „au legiferat pe legea salarizării”, iar salariile au ajuns să fie uriașe în unele zone, impactul de buget este cu două miliarde de euro mai mare.

Lia Olguța Vasilescu a spus că salariile vor intra în vigoare de la 1 iulie și că se vor înregistra creșteri, dar și scăderi, explicând că salariile bugetarilor de lux vor fi raportate la o bază comună.

 

În ceea ce privește majorările salariale, ministrul a prezentat în cadrul emisiunii exemple de creșteri salariale. Astfel, în Sănătate, un medic debutant, anul I, în spital clinic, va avea un salariu de 2.621 de lei în 2017, iar în 2018 acesta ar urma să ajungă la 5.700 de lei. Un medic specialist gradul V, cu vechime maximă, din spital clinic, va urca de la 4.413 lei în 2017 și la 12.375 de lei în 2018, iar un medic primar, gradul V, din ATI, cu vechime maximă, va avea în 2017 un salariu de 5.987 de lei și va urca anul viitor la 16.672 de lei.

Un asistent debutant cu studii superioare va ajunge, de la un salariu de 1.704 lei în 2017 la 3.950 lei în 2018, un asistent mediu cu studii medii și vechime maximă, de la 2.290 lei va ajunge la 4.625 lei, iar un asistent principal cu studii superioare și gradație maximă de la 2.986 lei la 4.625 lei.

Potrivit exemplelor date de ministrul Muncii, în Educație, un profesor debutant de liceu va porni de la 1.962 de lei în 2017 și ajunge la 3.520 de lei în 2020 și va urca la 4.098 de lei în 2022. Un profesor de liceu, grad V, va avea anul acesta un salariu de 3.500 de lei, în 2020 va urca la 6.075 de lei și va ajunge în 2022 la 6.900 de lei. Un profesor universitar cu vechime și gradație maximă va avea în 2022 un salariu de 13.600 de lei.

În Armată, solda de bază, fără sporuri, a unui soldat va crește de la 754 lei în prezent la 2.150 lei în 2020 și 2.500 lei în 2022, salariul unui plutonier cu studii medii de la 1.141 lei, la 2.805 lei, respectiv 3.900 lei, iar salariul unui sublocotenent, fără vechime, va crește de la 1.614 lei la 3.340 lei, respectiv 4.259 lei. Un colonel va avea o creștere salarială de la 3.318 lei la 5.910 lei în 2020 și 6.844 lei în 2020, iar un general de la 5.228 lei la 8.358 lei, respectiv 8.874 lei.

În Diplomație, salariul unui atașat, agent consular se va majora de la 4.095 lei în prezent la 5.920 lei în 2020 și 6.721 lei în 2022, iar al unui ambasador de la 8.694 lei la 10.934 lei, respectiv 11.000 lei.

În Justiție, un procuror stagiar va primi în 2020 un salariu de 5.966 lei și un judecător stagiar 6.806 lei, un procuror judecătorie, cu vechime maximă 13.600 lei și un judecător 14.258 lei.

Salariului grefierului debutant va crește de la 1.466 lei la 2.790 lei în 2020 și la 3.750 lei în 2022, iar al unui grefier grad I vechime maximă de la 5.511 lei, la 6.771 în 2020.

La cultură, un actor sau un dirijor grad II, cu studii superioare și vechime maximă va câștiga 5.860 lei în 2020 și 6.910 lei în 2022, un bibliotecar, tot cu studii superioare și vechime maximă 6.367 lei, respectiv 6.643 lei, în timp ce un artist gradul IA va ajunge la 10.090 lei, respectiv 10.093 lei.

De asemenea, ministrul a dat asigurări că atât timp va fi PSD la guvernare această lege de salarizare va fi aplicată.

„Noi ne-am calculat foarte bine programul de guvernare. Acum îl descoperă toți. Au văzut că ce tragedie, cresc salariile. Văd în fiecare zi lideri de sindicat care sunt în chinuri că se măresc salariile. Cred că este prima oară în istorie când văd așa ceva, un lider de sindicat care să ceară demisia ministrului pentru că a dublat salariile. Ce pot să vă asigur este că această lege va intra ăn vigoare de la 1 iulie și va fi aplicată cel puțin până la sfârșitul perioadei în care noi suntem la guvernare”, a mai afirmat Lia Olguța Vasilescu.

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Drama neștiută a Anei Maria Barnoschi: „Am făcut undeva la 12-15 înțepături”
Fanatik.ro
Gigi Becali are pregătită varianta B dacă Kevin Ciubotaru nu va semna cu FCSB! Vine din SuperLiga. Exclusiv
Capital.ro
Se schimbă regulile la locul de muncă. Guvernul a aprobat legea. Se aplică amendă de până la 7.000 de lei angajatorilor
Playtech.ro
Vortexul polar loveşte România chiar înainte de Sărbători. Data de la care e posibil să ningă
Adevarul
Obiectul misterios descoperit în colonul unui pacient. Medic chirurg: „M-a înțepat în deget, m-a făcut să îngheț”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut de 17 ani și declarat legal fără viață a fost găsit viu, în munți. Motivul șocant pentru care a ales să trăiască singur, într-un cort improvizat
iamsport.ro
Unul dintre cei mai bogați afaceriști din Ungaria, investiție majoră în România! Proiectul gândit în apropiere de ansamblul rezidențial dezvoltat de Gigi Becali
MediaFlux
Anunț pentru toți românii care au acest tip de carte de identitate! Apar noi probleme
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Cum a murit, de fapt, fiul lui Florin Călinescu