Aleksandr Dughin şi-a lansat ultimul volum la Bucureşti. Prezenţa sa a atras critici

Aleksandr Dughin, ideologul lui Vladimir Putin, și-a lansat miercuri la Universitatea Populară Ioan I. Dalles”, aflată în subordinea Primăriei Capitalei, volumul Destin Eurasianist. Prezenţa sa a fost criticată de consilierul local Ciprian Ciucu, care a remarcat că pentru un eveniment al revistei DOR despre protestele anti-OUG 13 din iarnă nu s-a găsit spațiu la Teatrul Excelsior, aflat tot în subordinea PMB. 
Iulian Tudor
06 apr. 2017, 06:12
Aleksandr Dughin şi-a lansat ultimul volum la Bucureşti. Prezenţa sa a atras critici

Cartea, lansată la Sala Dalles, a fost tradusă de Iurie Roșca, fost politician moldovean. 

Filosoful Aleksandr Dughin, consilier al preşedintelui Dumei de Stat şi un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, consideră necesară crearea unui „imperiu eurasiatic” dominat de Rusia, din care să facă parte inclusiv România, Ungaria, Serbia, Slovacia şi Austria. 

Prezenţa sa a atras critici. Consilierul general PNL Ciprian Ciucu a făcut apel la organizatorul evenimentului să îl anuleze, dar lansarea volumului „Destin eurasianist” s-a ținut.   

„Dughin este un propagandist al statului autoritar, împotriva democrației liberale, pe model putinist. Universitatea Populară „Ioan I. Dalles” îi organizează o lansare de carte de propagandă anti-occidentală și anti-democratică. Acest om a militat pe față pentru război împotriva Occidentului. Universitatea Populară „Ioan I. Dalles” este în subordinea CGMB. Consider că democrația liberală trebuie apărată împotriva dușmanilor ei și acest fascist nu este bine-venit nici în România și cu atât mai puțin într-o instituția publică a Bucureștiului. (…) Zic acestea în calitatea mea de consilier liberal în CGMB”, a scris consilierul Ciprian Ciucu pe pagina sa de Facebook. 

Presa occidentală scrie că Dughin este autorul filosofiei numită eurasianism, prin care adevărul este subordonat politicii. Această ideologie este un instrument al propagandei ruse. 

„Adevărul este o chestiune de credință. Credem în ceea ce facem, credem în ceea ce spune. Acesta este singurul mod de a defini adevărul. Așadar, noi avem adevărul nostru rus pe care trebuie să îl acceptați”, spune ideologul.

Filosofia „eurasianismului” spune că Rusia ortodoxă nu face parte nici din Est, nici din Vest, ci este o civilizație unică separată, care s-a angajat într-o bătălie pentru a obține dreptul care i se cuvine alături de celelalte puteri ale lumii. Însă „dubla gândire”a lui Aleksander Dughin nu țintește doar Vestul. Are și un mesaj pentru cetățenii ruși: nu există valori liberale universale, deci nu există nicio contradicție într-o democrație care nu permite protestul, notează BBC.

Aleksander Dughin se află pe lista persoanelor sancționate de SUA pentru implicarea în anexarea Crimeei și războiului din Estul Ucrainei.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău vorbește cu greu despre efectele tratamentului: „Începe să îmi cadă părul” | VIDEO
Fanatik.ro
Câți bani plătește, de fapt, Dan Șucu pentru fundașul stânga din Franța. Unde putea ajunge jucătorul
Capital.ro
Marius Budăi atacă PNL după prăbușirea investițiilor străine: Explicați-ne de ce România a pierdut banii care trebuiau să rămână și să fie reinvestiți aici
Playtech.ro
Șoferii au găsit o alternativă la alertele pentru Poliție de pe Waze. Noile „coduri” folosite în trafic
Adevarul
„Mama mea este postac AUR”. Povestea unui tânăr care și-a descoperit mama într-un grup de partid
wowbiz.ro
Cine era medicul de la Spitalul Universitar de Urgență București care s-a sinucis! Avea doar 28 de ani
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
11 victime pe un drum din Timiș, după un eveniment rutier cu două autoturisme și un microbuz. Un bărbat și-a pierdut viața
iamsport.ro
Prunea, mesaj-manifest pentru jucătorul de la FCSB: ”Bravo, nu mai ești slugă, ești bărbat acum! Nu mai sta capră să te înjure toți”
MediaFlux
Lovitură pentru Zelenski de la cine se aștepta mai puțin! Cel mai mare susținător i-a devenit dușman și îl vrea jos
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat