Codul secret prin care va fi anunţată moartea reginei Marii Britanii

Există o serie de scenarii pentru moartea reginei. Conform The Guardian, cel mai probabil Regina va muri după o scurtă boală, înconjurată de familie şi doctori, iar în eventualitatea acestui caz, oamenii Reginei sunt pregătiţi pentru a face anunţul devastator.
Alina Costache
08 apr. 2017, 08:30
Codul secret prin care va fi anunţată moartea reginei Marii Britanii

Potrivit aceleaşi publicaţii, cel mai probabil se va ocupa de ea doctorul său geriatric Huw Thomas. El va controla încăperea şi va decide ce infromaţii ar trebui făcute publice. Vor exista buletine de informare de la Palat către presă.

În momentul în care ochii ei vor fi închişi, Charles va deveni Rege. Primul oficial care se va ocupa de ştire va fi Sir Christopher Geidt, secretarul privat al Reginei, un fost diplomat, care s-a ocupat de planul de succesiune.

Potrivit protocolului, Geidt îl va contacta pe primul ministru. Planul se numeşte „London Bridge”, iar atunci când Regina va muri, fraza care va fi folosită este „Lodon Bridge is down” („Podul Londrei a căzut”).

De la biroul Foregin Global Response Center, care se află într-o locaţie secretă în Londra, va fi trimis un buletin infromativ la cele 15 guverne din afara Marii Britanii unde Regina este şef de stat şi la celalte 36 de naţiuni ale Commonwealth.

Anunţul către presă va fi făcut printr-un flash către Asociaţia de Presă (Press Asssociation). În acelaşi moment, un majordom îmbrăcat în haine de doliu va ieşi pe uşa Palatului Bcukingham şi va pune o notificare scrisă, încadrată cu un chenar negru de doliu pe porţile palatului.

În acelaşi timp, site-ul Palatului va fi modificat pentru a arăta o singură pagină, care anunţă decesul monarhului.

BBC-ul va activa RATS (Radio Alert Transmission System) un sistem de alarmă radio, ce datează din 1930.

Ziarele sunt şi ele pregătite pentru moartea Reginei, zvonurile susţin că publicaţia Times ar avea destul material pregătit pentru 11 zile. Cei de la Sky News au repetat scenarii pentru acest eveniment, iar numele de cod dat Reginei este „Doamna Robinson”.

Pentru radiourile comerciale, există o lumină albastră în studio care se va aprinde şi îi va avertiza pe DJ că ceva important s-a întamplat (lumina este folosită pentru catastrofe naturale).

Când ştirea va fi confirmată, luminile se vor aprinde în flash-uri, pentru a-i alerta pe crainici să schimbe pe canalul de ştiri, lăsând în surdină muzică liniştită. Fiecare staţie de radio are pregătit un playlist cu muzică tristă: Mood 2 (muzică tristă) şi Mood 1 (cea mai tristă muzică), pentru zilele în care astfel de ştiri ocupă prima pagină a tuturor publicaţiilor.

„Dacă auzi vreodată la radio Haunted Dancehall (Nursery Remix) de Sabres of Paradise, deschide televizorul. Ceva teribil s-a întâmplat”, spune Chris Price, un producător radio al BBC.

Când oamenii se gândesc la moartea unui membru al familiei regale din Marea Britanie, mintea se îndreaptă inevitabil spre Prinţesa Diana, care a murit în mod neaşteptat într-un accident rutie. Decesul Reginei Elizabeth va fi monumental în comparaţie. Poate nu va fi la fel de emoţional, pentru că Regina a ajuns la o vârstă venerabilă, dar impactul şi implicaţiile vor fi mult mai dramatice.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Imagini incredibile din incinta hotelului din Saturn. Ce se întâmplase cu câteva zile înainte ca zeci de oameni să se îmbolnăvească
Fanatik.ro
Filip Stojilkovic, subiect de controversă în direct: „E mai bun decât Bîrligea” / „Ce jucător bun vine în România? Nu-mi place teatrul!”. Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 2 septembrie. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Ai tastat PIN-ul greșit de trei ori la bancomat. Ce se întâmplă cu cardul și ce trebuie să faci
Adevarul
Marile viaducte de pe Autostrada Transilvania, tot mai aproape de final. Alți 30 de kilometri între Cluj și Zalău așteptați în 2026
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Primele imagini de la priveghiul Ancăi Pandrea. Sicriul cu trupul actriței a fost depus la capelă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doctorul Laurențiu Mogoantă a încetat din viață. Întreaga comunitate medicală din Craiova este îndoliată
iamsport.ro
Bombă! Puiu Popoviciu, negocieri cu o mare echipă din SuperLiga. Cu o avere de sute de milioane de euro, vrea să investească în fotbalul românesc
MediaFlux
Primele imagini de la priveghiul actriței Anca Pandrea! Marea doamnă a teatrul românesc, înmormântată alături de Iurie Darie | Foto și Video
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor