Fondul de pensii private NN avertizează clienţii că sunt discuţii publice privind o eventuală naţionalizare a fondurilor

Fondul de pensii NN şi-a anunţat clienţii cărora le administrează pensia privată obligatorie că în ultimele săptămâni au existat discuţii în spaţiul public privind o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private şi le recomandă să se informeze despre contextul pieţei. Naţionalizarea pensiilor private a fost pusă recent în discuţie de prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu şi negată vehement de ministrul Finanţelor prin reacţia „Aberaţie!”, NN Pensii simţind însă acum nevoia de a se adresa clienţilor săi pe această temă şi de a le cere să se implice activ.
Filip Stan
11 apr. 2017, 18:11
Fondul de pensii private NN avertizează clienţii că sunt discuţii publice privind o eventuală naţionalizare a fondurilor

NN Pensii este cel mai mare fond de pensii private obligatorii din România, cu active totale de 12,09 miliarde lei (2,68 miliarde euro), conform ultimei raportări către ASF, la nivelul lunii februarie. NN s-a desprins din grupul ING în 2014, NN Group devenind o companie independentă pe 2 iulie 2014 printr-o ofertă publică iniţială (IPO).

Într-un mesaj cu titlul „Pensia ta privată în centrul dezbaterilor politice”, Fondul de pensii NN simte însă nevoie să îşi atenţioneze clienţii pe acest subiect. „În ultimele săptămâni, au existat discuţii în spaţiul public cu privire la o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private. Drepturile tale de participant la Pilonul II pot fi influenţate de decizii politice precum îngheţarea valorii procentului din venitul brut aferent contribuţiei la fondul de pensii, blocarea parţială sau integrală a virării acestei contribuţii sau naţionalizarea sumelor acumulate până acum în conturile viitorilor pensionari. De aceea, este important să urmăreşti permanent ce se întâmplă cu pensia ta şi să te implici activ în demersurile de economisire suplimentară pentru un trai decent la bătrâneţe. Sperăm ca aceste detalii să contribuie la o mai bună informare despre pensia ta viitoare. În eventualitatea unor măsuri care ar afecta pensia administrată privat, vom face toate demersurile posibile pentru a apăra dreptul tău la proprietate asupra acestor bani. De asemenea, prin canalele pe care le avem la dispoziţie (site, mass-media, e-mail), te vom ţine la curent cu informaţiile ce pot avea impact asupra viitoarei tale pensii”, este mesajul primit de clienţi, scrie Profit.ro.

Fondul mai arată că sistemul actual de pensii este rezultatul unei reforme începute în 2007 ca răspuns la presiunile demografice şi economice tot mai mari asupra sistemului public de pensii, că pensiile private obligatorii au fost gândite în acest nou sistem ca o formă de economisire individuală, pe termen lung, cu obiectivul de a suplimenta veniturile la pensie şi că guvernele au amânat în mod repetat creşterea contribuţiei la Pilonul II din cauza presiunilor asupra bugetului public. „Banii acumulaţi la pensia ta privată obligatorie, din contribuţia ta şi din rezultatele investiţiilor realizate de noi, îţi aparţin exclusiv ţie, mai este spus în mesajul către clienţi”, se mai arată în mesajul către clienţi.

Pilonul II este obligatoriu pentru angajaţii în vârstă de până la 35 de ani şi opţional pentru cei în vârstă de până în 45 de ani. Banii acumulaţi de actualii salariaţi pe Pilonul II vor suplimenta pensia pe care aceştia o vor primi de la stat.

Astfel, conform estimărilor actuale, un român care va ieşi la pensie în 2032 va primi de la stat mai puţin de 30% din ultimul salariu, Pilonul II urmând să completeze veniturile sale la pensie până la aproximativ 40%.

Până în 2040, rata de înlocuire a salariului prin pensia publică ar putea să scadă la 22%, diferenţa până la 40% urmând să fie acoperită de sumele acumulate în fondurile de pensii private obligatorii. Contribuţia la Pilonul II nu impune obligaţii financiare suplimentare pentru angajaţi, ci doar pentru stat, care trebuie să transfere din sistemul public de pensii către fondurile private o anumită cotă din cei 10,5%.

Prin lege, Guvernul s-a angajat ca această cotă să ajungă la 6% în 2016, promisiune însă neonorată cu argumentul că bugetul ar fi afectat prin renunţarea la o parte din bani.

Prim-vicepresedintele PNL Cătălin Predoiu a declarat, recent, că Guvernul ia in calcul naţionalizarea pensiilor private pentru a acoperi derapajele deficitului bugetar, lucru care ar duce, în opinia sa, la înjumătăţirea pensiei în 2040 la aproximativ 17% din salariul mediu în 2040. În replică, ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan (PSD), a afirmat că „evoluţiile sunt foarte bune” şi că, din contră, scade presiunea asupra bugetului public de pensii. „Aberaţie mai mare ca aceasta nu am auzit. Dimpotrivă, şi eu am transmis mesaje în acest sens, fondul public de pensii, Pilonul I, este într-un proces de consolidare. Deci, sarcina de transfer dinspre bugetul de stat către pilonul public de pensii este una în scădere. Deci, este un semnal foarte bun, evoluţiile sunt foarte bune, deci nu există absolut nicio raţiune ca să vorbim despre naţionalizarea Pilonului II”, a spus Ştefan.

DailyBusiness
Și-au făcut cruce când au văzut nota de plată. Incredibil pentru ce au fost taxați patru turiști la o terasă din Italia!
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată părinții lui Andrei Lemnaru de la Insula Iubirii 2025. Imaginea care a devenit virală
Fanatik.ro
Pasagerii unui zbor au rămas blocați în cabină timp de 29 de ore și nu au avut voie să coboare. Cum a fost posibil așa ceva
Capital.ro
România ține doliu. S-a stins din viață Ioan Donca. Am pierdut un om pe care toată planeta l-a respectat
Playtech.ro
Cum va fi vremea în septembrie? Prognoza ANM pentru Răpciune aduce surprize mari
Adevarul
Mărturii cutremurătoare despre crima de la Craiova: cu ultimele puteri, profesoara i-a zis fiicei sale să iasă din apartament
wowbiz.ro
Scena SFÂȘIETOARE cu fetița Silvanei, în timp ce își ținea mama înjunghiată de mână. Ultimele cuvinte pe care a apucat să i le spună fiicei sale, înainte să moară. TULBURĂTOR
Evz.ro
Emisiunea care a făcut senzație în anii 2000. A creat vedete peste noapte
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Gheorghe Vranciu a murit la locul de muncă. Ireal ce a făcut șefa lui când bărbatul a acuzat stări de rău. Fiul victimei face declarații cutremurătoare
Cancan.ro
Unde a fost plecată Silvana Dăogaru, cu 3 zile înainte să fie ucisă de soț. Părinții profesoarei de 44 de ani sunt implicați
iamsport.ro
Legendarul Roger Federer a ajuns lângă Ion Țiriac. Forbes face un anunț uluitor
MediaFlux
Tensiuni majore în Coaliție! Pachetul 2 de măsuri fiscale, blocat! Pachetul 2 de măsuri fiscale, blocat
stirilekanald.ro
„Mi-a dat viaţa complet peste cap!” Polițistul atacat cu sabia de un interlop, dezvăluiri emoționante. În ce stare se află Ciprian acum, la 8 ani de la incident: „Mi-aş dori să am sănătatea înapoi”
Durere, reumatism, vene varicoase și artrită: remedii naturale și cum să le folosești corect