A fost lansat ”Domnul Pensionescu”, asistentul AI care le răspunde românilor la întrebări despre pensia privată

Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România(APAPR) a lansat asistentul virtual bazat pe inteligență artificială care le răspunde românilor la întrebările legate de pensiile private.
Irina Dumitrescu
20 oct. 2026, 09:58
A fost lansat ”Domnul Pensionescu”, asistentul AI care le răspunde românilor la întrebări despre pensia privată

Aproximativ 2.000 de români au stat deja de vorbă cu „Domnul Pensionescu”. Majoritatea oamenilor au fost curioși să afle câți bani au strâns la Pilonul 2 și care sunt condițiile de retragere a sumelor acumulate.

A fost lansat ”Domnul Pensionescu”. 2000 de români au apelat la ajutorul lui

Potrivit unui comunicat transmis de Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România(APAPR), ”Domnul Pensionescu” oferă răspunsuri la întrebări despre funcționarea sistemului de pensii private, contribuțiile acumulate în Pilonul 2, condițiile de retragere a banilor și pensiile private facultative (Pilonul 3).

„Domnul Pensionescu a fost antrenat riguros pe un set de informații oficiale, actuale și relevante despre pensiile private, pentru a răspunde cu acuratețe cât mai mare la întrebările românilor. Asistentul virtual este îmbunătățit permanent, inclusiv pe baza întrebărilor adresate de utilizatori și a nevoilor de informare identificate în conversații”, spun reprezentanții APAPR, potrivit ECONOMICA.NET. 

Asistentul virtual oferă îndrumare generală și nu are acces direct la conturile individuale ale participanților. Prin urmare, acesta nu poate transmite suma acumulată de o anumită persoană și îi îndeamnă pe utilizatori să nu introducă date personale în conversație.

Pentru a verifica valoarea contului personal, participanții trebuie mai întâi să afle la ce fond de pensii contribuie, folosind portalul oficial al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), disponibil tot pe pilonul2.ro. Ulterior, își pot accesa contul online pus la dispoziție de administratorul fondului, unde pot consulta suma acumulată, istoricul contribuțiilor și evoluția economiilor.

”Pilonul 2 înseamnă economii personale pentru milioane de români, dar primul pas este că fiecare să știe unde sunt acești bani și cum îi poate verifica. Întrebările primite ne arată cât de importante sunt informațiile clare, ușor de găsit și de înțeles. Ne dorim ca acest instrument să îi ajute pe cât mai mulți participanți să treacă de la întrebări la acțiuni concrete: să afle la ce fond contribuie, să își deschidă sau acceseze contul online, să urmărească evoluția economiilor pentru pensie și, acolo unde e nevoie, să își actualizeze datele din contul lor pentru a primi fiecare comunicare la timp”, a declarat Cristian Pascu, președintele APAPR.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Scouterii italieni, cu ochii pe FC Argeș – Dinamo: „Are ADN de fotbalist!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT