Marga: Am trimis Preşedinţiei hârtia cu propunerea ambasadorului în Italia, dar nu e bine

Ministrul de Externe, Andrei Marga, a anunţat că a trimis preşedintelui Traian Băsescu, la cererea expresă a acestuia, hârtiile cu propunerile de ambasadori pentru Italia şi Qatar, respinşi de comisiile parlamentare, şeful diplomaţiei adăugând că "nu e bine" să fie numiţi aceştia.
Romania TV
05 iul. 2012, 12:56
Marga: Am trimis Preşedinţiei hârtia cu propunerea ambasadorului în Italia, dar nu e bine

Andrei Marga a declarat, pentru MEDIAFAX, că el a solicitat preşedintelui Traian Băsescu să accepte alte nominalizări de ambasadori pentru Italia şi Qatar în urma avizului negativ dat de comisiile de politică externă ale Parlamentului pentru Dana Manuela Constantinescu şi, respectiv, Valeriu Nistor, însă şeful statului a dorit „neapărat” ca MAE să urmeze procedura în vederea trimiterii la post a celor doi.

Marga a refuzat însă să confirme că ar fi fost anunţat că va fi suspendat în caz că nu înaintează propunerile pentru ambasadori, aşa cum a afirmat premierul Victor Ponta.

Premierul Victor Ponta a declarat joi că ministrul Afacerilor Externe a fost anunţat de către Administraţia Prezidenţială că va fi suspendat dacă nu trimite toate documentele aferente numirii unor ambasadori, în special a celui propus pentru Roma.

„În timpul acestei întâlniri (cu oamenii de afaceri prezenţi la Camera de Comerţ-n.r.), am avut o discuţie telefonică urgentă cu ministrul Marga, care m-a informat că pe problema unor ambasadori care au fost audiaţi şi au primit vot negativ în comisiile de politică externă, de la Cotroceni i s-a transmis că dacă nu trimite toate documentele – este vorba în special de ambasadorul de la Roma, dacă am înţeles bine, din scurta discuţie – va fi suspendat pentru că nu îşi îndeplineşte îndatoririle. Eu am considerat că nu avem nevoie de o nouă criză şi avem nevoie de ministrul de Externe, astfel că i-am cerut să procedeze la trimiterea documentelor către preşedinte, dar în momentul în care Parlamentul a dat aviz negativ şi preşedintele vrea să numească mâine ambasadori, se dorea o nouă criză”, a spus Ponta.

Ulterior, premierul Victor Ponta a declarat că ministrul de Externe nu a discutat direct cu preşedintele Traian Băsescu, ci cu „cei de la Cotroceni” despre problema numirii unor ambasadori şi că el i-a cerut ministrului să trimită documentele solicitate, deşi ar fi preferat să fie nominalizaţi alţi ambasadori.

„Eu aş fi preferat alte nominalizări dacă Parlamentul a respins propunerile pentru acei ambasadori”, a spus Ponta.

Surse oficiale au declarat anterior pentru MEDIAFAX că premierul Ponta a fost informat, joi, că preşedintele Traian Băsescu intenţionează să îl suspende pe Andrei Marga din postul de ministru al Afacerilor Externe, pentru că ministrul insistă în cazul numirii unui ambasador.

Anterior, premierul Victor Ponta a plecat pentru un minut din şedinţa cu oamenii de afaceri de la Camera de Comerţ pentru o discuţie telefonică, afirmând la întoarcere că a aflat că preşedintele Traian Băsescu îl lasă fără ministrul de Externe.

„Am ieşit din sală, pentru că am fost sunat şi am aflat că Traian Băsescu tocmai mă lasă fără ministrul de Externe”, a spus Ponta.

El a declarat ulterior presei că a avut o discuţie cu ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, în care a aflat că acesta a fost atenţionat de către Preşedinţie că ar putea fi suspendat.

Ministrul de Externe, Andrei Marga, a declarat însă, întrebat despre faptul că premierul Victor Ponta a spus că a aflat că Traian Băsescu tocmai îl lasă fără ministrul de Externe, că nu ştie despre ce este vorba.

„Nu ştiu, nici nu ştiu la ce vă referiţi”, a spus Marga.

Întrebat dacă a avut vreo discuţie cu premierul sau cu preşedintele Traian Băsescu privind o eventuală suspendare a sa din funcţie, precum şi despre reproşurile care i-ar fi aduse, Marga a spus ca nu a avut nicio discuţie pe această temă şi că nici nu întelege despre ce ar fi vorba.

Comisiile pentru politică externă ale Parlamentului au respins, pe 26 iunie, propunerea MAE ca Dana Manuela Constantinescu să fie numită ambasator al României în Italia, cu reprezentare şi în Malta şi San Marino.

Propunerea a întrunit 9 voturi „împotrivă”, trei voturi „pentru” şi două abţineri.

În cadrul audierilor, ea nu a ştiut să spună numele miniştrilor italieni care deţin portofoliile de Interne şi Externe.

DailyBusiness
Guvernul îi oferă lui Traian Băsescu un apartament în locul vilei de protocol, după ce și-a recâștigat drepturile de fost președinte
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată casa de vacanță a Andreei Esca, din Franța: E aproape de Nisa și are piscină exterioară! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Singurele zodii care atrag prosperitatea și norocul în viața lor după 22 august. Momente de vis, împăcări și reușite mari pentru ele
Capital.ro
ITP 2025. Reguli pentru inspecția tehnică periodică. Nu o poți face la orice stație ITP
Playtech.ro
Nicuşor Dan, cadou total neobişnuit în vacanţa prin România! Ce i-a oferit un român preşedintelui, rămâi mască
Adevarul
Tipul de legumă care face minuni împotriva cancerului. Câte grame din aceste plante miraculoase trebuie să mâncăm zilnic
wowbiz.ro
ABSOLUT ȘOCANT! Tinerii care și-au pus capăt zilelor împreună pe A1 s-au logodit chiar înainte de tragedie! Georgiana a apucat să publice imaginile cu inelul primit de la Cătălin, alături de un mesaj CUTREMURĂTOR
Evz.ro
Codul Muncii, rescris. Modificări cu impact direct asupra angajaților și angajatorilor
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 pentru joi, 21 august 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. Report fabulos de peste 22 de milioane de lei la Loto 6/49
Cancan.ro
Ea este femeia de 44 de ani ucisă de soț, chiar în fața fetiței lor. Silvana Dăogaru era o profesoară apreciată în Craiova 😢
iamsport.ro
Negocierile cu Ianis Hagi au picat definitiv! Jucătorul a insistat să primească un salariu de 2.000.000 de euro
MediaFlux
EXCLUSIV 400 de lei la pensie pentru 2,5 milioane de seniori. Ministerul Muncii confirmă plata în 2025
stirilekanald.ro
VIDEO Mesajul de adio postat de tânărul spulberat de camion, pe A1, împreună cu iubita sa: „La ora 5 eu o să mor” Mama acestuia nu își revine din șoc: "Vai de sufletul lui"
Dacă îți apare asta pe piele, este unul dintre semnele de hi