Florian Bodog: Cred că legea salarizării unitare va rezolva problemele personalului din sistemul sanitar

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat vineri seara, la TVR, că legea salarizării unitare va rezolva toate problemele privind veniturile personalului medical din sistemul sanitar.
Iulian Tudor
15 apr. 2017, 11:37
Florian Bodog: Cred că legea salarizării unitare va rezolva problemele personalului din sistemul sanitar

Absolut orice lege, indiferent dacă ea este bună sau mai puțin bună, indiferent dacă aduce beneficii sau constrângeri, este discutată și este bine că este discutată în spațiul public. Din punct de vedere al personalului medical, eu cred că va aduce un plus valoare datorită faptului că facem ce am promis în programul de guvernare, facem ceea ce am promis în campanie, și anume, încercăm să ținem medicii în România. Salarizarea prevăzută în programul de guvernare al PSD este o salarizare corectă pentru medici. (…) Legea salarizării unitare, eu cred din tot sufletul și sunt încrezător că va rezolva toate problemele din sistem„, a afirmat demnitarul.

Potrivit acestuia, în urma aplicării legii respective vor fi salarii care se vor dubla sau chiar tripla. Florian Bodog a spus că salariile vor fi încasate mărite începând cu ianuarie 2018.

Sunt foarte multe salarii care se dublează sau triplează. Începând cu ianuarie 2018 se vor încasa aceste salarii„, a mai precizat ministrul.

Citeşte şi Florian Bodog: Ministerul Sănătăţii va plăti tratamentul reacţiilor adverse ale vaccinării

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Gigi Becali, anunț crucial despre Florin Tănase: „Poate aduc unul de cinci ori mai bun!”
Capital.ro
BNR avertizează asupra riscurilor pentru economia României. Valentin Lazea: Dacă ar exista voință politică am avea venituri
Playtech.ro
Criza schimbă tradițiile. Invitații renunță la nunți și aleg să își păstreze banii, se plânge o mireasă: „Caut nuntaşi, am nevoie de alţi prieteni”
Adevarul
CTP îl atacă pe Ilie Bolojan, după ce l-a susținut constant. Motivul supărării: promovarea liberalului Peiu, fost membru AUR și SOS, în funcția de șef al organizației Ilfov
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
Nu îl iartă pe Gică Hagi: ”Nu am cum! E zero”
MediaFlux
Se schimbă banii în țara noastră. BNR anunță românii cum deosebesc bancnotele noi de cele vechi
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?