Pompierii au stins peste o sută de incendii şi au acordat primul ajutor în mai mult de 900 de cazuri, în ultimele 24 de ore

Pompierii au intervenit, în ultimele 24 de ore, la stingerea a peste o sută de incendii, au acordat primul ajutor în mai mult de 900 de cazuri şi au asistat medical 55 de persoane în timpul slujbelor de Înviere, numărul intervenţiilor crescând cu 8% faţă de perioada similară a anului trecut. Nu s-a înregistrat niciun incendiu la biserici.
Iulian Tudor
16 apr. 2017, 06:51
Pompierii au stins peste o sută de incendii şi au acordat primul ajutor în mai mult de 900 de cazuri, în ultimele 24 de ore

Peste 2.500 de pompieri, cu 400 de mijloace de intervenţie, au asigurat misiunile de protecţie a populaţiei în noaptea de Înviere.

În ultimele 24 de ore, pompierii din toată ţara au intervenit pentru stingerea a 103 incendii, au acordat primul ajutor în 907 cazuri şi au avut cinci misiune de descarcerare şi 68 pentru protecţia comunităţilor, arată reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, care precizează că nu s-au înregistrat incendi la biserici.

Numărul intervenţiilor a crescut cu 8% faţă de perioada similară a anului trecut.

De asemenea, pe timpul desfăşurării slujbelor de Înviere, 55 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor SMURD, iar 33 dintre acestea, care aveau afecţiuni mai grave, au fost transportate la spital.

Citeşte şi Incendiu VIOLENT într-un bloc din Constanţa. Zeci de persoane au fost evacuate

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cum l-a pierdut FCSB la marea rivală Dinamo: „E o investiție!”
Capital.ro
Se verifică banii din cont. Românii care intră în atenția ANAF. Se cer documente doveditoare
Playtech.ro
Criza schimbă tradițiile. Invitații renunță la nunți și aleg să își păstreze banii, se plânge o mireasă: „Caut nuntaşi, am nevoie de alţi prieteni”
Adevarul
CTP îl atacă pe Ilie Bolojan, după ce l-a susținut constant. Motivul supărării: promovarea liberalului Peiu, fost membru AUR și SOS, în funcția de șef al organizației Ilfov
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
A răbufnit la adresa lui Gigi Becali, de ziua finanțatorului FCSB: ”La mulți ani... cu executare! E un hoț”
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare din iulie 2026. Reguli noi și pentru pensionarea anticipată
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?