Incendiu la maternitate: Bebeluşii şi mamele au fost evacuate GALERIE FOTO

Un incendiu a izbucnit, duminică seară, la Secţia Ginecologie a Spitalului Municipal Urziceni, pompierii şi cadrele medicale evacuând mai mulţi bebeluşi şi mame, fără ca vreo persoană să fie rănită, potrivit reprezentenţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa.
Alina Costache
17 apr. 2017, 07:31
Incendiu la maternitate: Bebeluşii şi mamele au fost evacuate GALERIE FOTO

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa, George Damian, a declarat, luni dimineaţă, că incendiul a izbucnit duminică seară, la etajele al treilea şi al patrulea al Spitalului Urziceni, unde se află Secţia Ginecologie.

Conform sursei citate, pompierii şi cadrele medicale au evacuat de la cele două etaje şapte mame şi nouă copii, care au fost mutaţi la etajele inferioare ale spitalului.

„Incendiul a cuprins etajele 3 şi 4, iar pompierii şi cadrele medicale au evacuat în siguranţă, la etaje inferioare, şapte mame şi nouă copii, fără să se înregistreze victime. Focul a fost stins de pompieri în scurt timp”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Dacă faci atac de panică, folosește acest truc simplu! Te poate calma instant
Fanatik.ro
Aceștia sunt fotbaliștii care nu pot evolua în SuperLiga pentru că România nu are un guvern. Care este cea mai afectată echipă
Capital.ro
Pensie 2026. Casa de Pensii poate cere înapoi banii în aceste cazuri. Ce trebuie să știe toți pensionarii
Playtech.ro
O nouă taxă de aproape 1 leu pe litrul de carburant, în discuție la nivelul UE. România se opune măsurii
Adevarul
Conflict la vârful puterii în Ucraina. Sîrski îi răspunde lui Fedorov: „Datorită apărării Kievului, astăzi se pot ține briefinguri”. Budanov face un apel disperat la unitate
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Galați, găsită fără suflare în casa concubinului ei. Era moartă de două săptămâni
iamsport.ro
Ioan Andone și-a stăpânit cu greu lacrimile! Răzvan Lucescu: ”Pe tata nu îl mai pot suna, dar dacă aș suna pe cineva acum, ar fi nea Ando”
MediaFlux
Horoscop 17 iulie. O zodie dă lovitura în carieră, iar alta primește o veste care îi poate schimba complet planurile
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România