1 MAI 2017. Cât costă excursiile pentru minivacanţa aşteptată de toţi românii

Agenţiile de turism se întrec în oferte pentru minivacanţa de 1 mai. Preţurile sunt pentru toate buzunarele: de la câteva sute de lei la Călimăneşti-Căciulata, până la 600 de euro în Dubai.
Iulian Tudor
18 apr. 2017, 04:29
1 MAI 2017. Cât costă excursiile pentru minivacanţa aşteptată de toţi românii

„Pentru 1 mai, turiştii se orientează către destinaţii însorite, cu plajă, precum Turcia, Bulgaria sau Dubai. De asemenea, cei care vor să petreacă Paştele sau mini-sejurul de 1 mai într-un decor pitoresc, există o varietate de oferte în România, în staţiunile de pe litoral sau în cele montane”, a precizat, Daniela Toncu, Head of Leisure Happy Tour, informează MEDIAFAX.

Citeşte şi Vacanţă prelungită pentru elevi de Paşte. Zilele libere, duble faţă de acum doi ani

Astfel, un pachet de patru nopţi, cazare în hoteluri de patru stele în Bulgaria, costă 60 de euro/persoană, adică tot atât cât şi în România. În schimb, o excursie în Turcia, cu avionul, 7 nopţi de cazare la hotel de patru stele, în sistem All-inclusive, costă de la 430 de euro/persoană. Iar în Dubai, pentru patru nopţi de cazare la un hotel de patru stele, cu mic dejun şi bilet de avion, preţul porneşte de la 600 de euro/persoană.

„În acest an, vânzările pentru minivacanţa de 1 mai au crescut cu 40% la sută faţă de anul trecut, datorită interesului tot mai mare al românilor, în ultimii ani, pentru această vacanţă”, a precizat directorul naţional de vânzări TUI TravelCenter/Eurolines.

Astfel, în România, preţul mediu pe litoral, în staţiunea Mamaia este 30 de euro/ persoană/noapte, la fek ca la Predeal, Sinaia şi Băile Felix. În schimb, pe litoralul grecesc, preţul mediu este de 35 eur /persoană/noapte (Halkidiki şi Thassos), iar în Bulgaria, la Albena şi Nisipuri de Aur este de 40 de euro.

Iar, reprezentanţii agenţiei Eximtur arată că, pentru 1 mai, cele mai multe cereri au fost înregistrate pentru Băile Felix, Sinaia şi Călimăneşti-Căciulata, iar ca o noutate în acest an multe cereri au fost pentru Sângeorgiu de Mureş şi Geoagiu Băi, ceea ce confirmă tendinţa ultimilor ani: turiştii caută unităţi cu centre spa pentru petrecerea miniconcediilor.

De exemplu, pachetele de trei nopţi la Complexul Balnear Cozia din Călimăneşti-Căciulata cu mic dejun inclus costă 220 de lei/persoană, un pachet de trei nopţi la Hotel Iaki, Mamaia, cazare cu demipensiune, costă 300 de lei/persoană, cazarea trei nopţi la Hotel Lido, Mamaia este 375 de lei/persoană, iar un pachet de trei nopti la Hotel Amiral, cazare si mic dejun, costă 320 de lei/persoană.

„Pentru 1 mai avem un program la Atena de tip City Break de patru nopţi, care include o cazare la un hotel de patru stele, cu mic dejun şi cină, dar şi turul panoramic al orasului Atena cu intrare optionala la Acropole. Bonus oferim asigurarea medicală şi storno Cocktail Travel Protection indiferent de vârstă”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Maria Goicea, director de marketing Cocktail Holidays. Excursia costă 489 de euro/persoană şi este inclus biletul de avion.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imagini de la priveghiul interlopului Ilie Bălăceanu, pe lux și opulență! Casa lui, plină ochi
Fanatik.ro
Povestea transferului lui Ofri Arad la FCSB: “Atunci mi-a spus Gigi Becali că e fotbalist!”
Capital.ro
Pensionare înainte de termen pentru persoanele cu handicap. Condițiile legale pe care puțini români le cunosc
Playtech.ro
Turiștii au făcut topul celor mai neprietenoase orașe din Europa. Unele sunt pline de români. „Nu ne mai întoarcem acolo”
Adevarul
Un român a câștigat al doilea mandat de primar într-o localitate din Germania. Dominic Fritz: „E și o victorie a valorilor europene”
wowbiz.ro
Primele măsuri după ce o dronă s-a prăbușit în Galați, anunțate de Nicușor Dan: „Consulul Rusiei de la Constanţa a fost declarată persoană non grata, iar consulatul se va închide”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie din Moldova, spulberată în drum spre o nuntă. Cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii
iamsport.ro
Șeful CCA, avertisment uluitor pentru arbitri: ”Anul ăsta să nu vorbiți la telefon!”
MediaFlux
Cine este fetița adorabilă din imagine, care refuza să îi dea batista lui Horia Brenciu? Astăzi este una dintre cele mai cunoscute cântărețe din România
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți