Spitalul Judeţean Botoşani ar putea rămâne fără pediatri. Se caută medici în alte judeţe

Spitalul Județean Botoșani ar putea rămâne fără pediatri la Camera de Gardă. În prezent, doar trei medici mai asigură intervențiile la Compartimentul de Primiri Urgențe, deși, în mod normal, numărul lor ar trebui să fie de două ori mai mare. Situația lor se complică deoarece unul dintre cadrele medicale va intra în concediu de creștere a copilului.
Filip Stan
17 apr. 2017, 15:42
Spitalul Judeţean Botoşani ar putea rămâne fără pediatri. Se caută medici în alte judeţe

Ani de zile s-au chinuit să obţină reabilitarea Camerei de Gardă, apoi s-au chinuit să obţină finanţare din partea Ministerului Sănătăţii, pentru a degreva bugetul Spitalului Judeţean Mavromati, în subordinea căruia funcţiona. Acum, Compartimentul de Primiri Urgenţe de la Secţia de Pediatrie a ajuns într-o situaţie dificilă, potrivit stiri.botosani.ro.

Deşi normativele de personal arată că un Compartiment de Primiri Urgenţe (CPU) ar trebui să funcţioneze cu şase medici, astfel încât programul de consultaţii şi gărzile să fie asigurate cu respectarea prevederilor Codului Muncii, s-a ajuns în situaţia în care doar trei medici să asigure activitatea CPU. Mai mult, în câteva luni, unul dintre medici va intra în concediu de creştere a copilului, astfel că menţinerea activităţii în parametri normali va fi imposibilă. Asta în condiţiile în care într-o zi sunt o sută de prezentări, copii cu varii probleme de sănătate, inclusiv chirurgicale sau interne.

Managerul Spitalului Judeţean Mavromati, Corneliu Mihai, este convins că nu se va ajunge la o astfel de situaţie. „Am discutat cu medicii de la Pediatrie şi am stabilit să ia legătura cu colegi din judeţele alăturate, poate se vor prezenta la concurs. Urmează să dăm anunţul de concurs în revista Viaţa Medicală şi sperăm să vină candidaţi. Noi am mai dat o dată anunţ, dar nu a venit nimeni”, spune Corneliu Mihai.

Principalul pericol cu care se confruntă însă CPU este revenirea la formă de cameră de gardă. În atari condiţii, cheltuielile compartimentului, respectiv salarii, consumabile şi tot ce mai este nevoie, vor fi asigurate de Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati şi nu de Ministerul Sănătăţii, aşa cum se întâmplă acum. Astfel că echipa de conducere a unităţii sanitare ar trebui să facă tot posibilul să nu se ajungă la o astfel de situaţie.

Corneliu Mihai este convins că nici nu trebuie să se gândească la aşa ceva. „O să rog colegii din UPU să mai facă gărzi la Pediatrie, o să colaborăm şi cu medicii din spital, vom rezolva cumva situaţia”, susţine managerul.

Istoria CPU este zbuciumată. A durat ani de zile pentru ca fosta cameră de gardă să se transforme în actualul Compartiment, după o reabilitare care a cuprins tot. Apoi a început să funcţioneze ca CPU, însă Ministerul Sănătăţii a refuzat o bună perioadă de timp să prindă la finanţare şi cheltuielile compartimentului, deşi acesta funcţiona deja în subordinea Unităţii de Primire a Urgenţelor. Abia prin anul 2015 CPU a primit acceptul de a fi finanţat de Minister, povara financiară fiind luată de pe umerii Spitalului Judeţean.

Citeşte şi Salariul mediu net al medicilor de la Spitalul Universitar Bucureşti a crescut cu 80% într-un an

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT