CCR: Judecătoarea Aspazia Cojocaru, ameninţată înainte de începerea dezbaterilor pe suspendare

Judecătoarea CCR Aspazia Cojocaru a fost ameninţată înainte de discuţiile de vineri pe cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.
Romania TV
06 iul. 2012, 10:40
CCR: Judecătoarea Aspazia Cojocaru, ameninţată înainte de începerea dezbaterilor pe suspendare

„Curtea Constituţională îşi exprimă grava îngrijorare în legătură cu faptul că doamna judecător Aspazia Cojocaru a fost ameninţată înainte de începerea dezbaterilor asupra avizului de suspendare din funcţie a Preşedintelui României, cu privire la votul pe care urmează sa-l dea”, se arată într-un comunicat CCR.

Cererea USL de suspendare a şefului statului a fost citită joi în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu.

Parlamentul României a adoptat o hotărâre prin care cere Curţii Constituţionale să dea avizul consultativ pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu în 24 de ore. Hotărârea a fost adoptată cu 221 de voturi pentru şi opt abţineri.

A existat şi o propunere a PDL, făcută prin vocea lui Ioan Oltean, prin care termenul dat Curţii era de două săptămâni. Propunerea lui Oltean nu a mai fost supusă la vot deoarece a fost adoptată înainte aceea susţinută de majoritatea parlamentară.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a afirmat că plenul reunit pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu va începe la ora 17.00, indiferent dacă avizul Curţii Constituţionale pe suspendare va veni sau nu până la începerea şedinţei.


CINE ESTE ASPAZIA COJOCARU

Aspazia Cojocaru a fost numită la Curtea Constituţională la propunerea PSD în 2004, pentru un mandat de 9 ani. 

Aspazia Cojocaru a fost colegă cu Adrian Năstase şi Rodica Stanoiu la Institutul de Cercetari Juridice al Academiei Române. Cojocaru a absolvit cursurile Facultăţii de drept din cadrul Universităţii Bucureşti în perioada 1972-2004, a lucrat apoi ca cercetător ştiinţific gradul I la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române, fiind colegă cu Adrian Nastase si Rodica Stanoiu. A fost membră în Comisia Institutului de Cercetări Juridice pentru evaluarea Granturilor Academiei Române. Pentru activitatea sa ştiinţifică, a obţinut în anul 1991 Premiul Academiei Române „Nicolae Titulescu”.

În perioada 1993-2009 a fost profesor universitar doctor la Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”.

Sorina Aspazia Cojocaru nu are tocmai o imagine bună dat fiind trecutul său de dinainte de 1989. Din anul 2009 Aspazia Conjocaru este cunoscută ca fiind unul dintre cei patru judecători ai Curţii Constituţionale Române care încasa atât pensia, cât şi salariul.

În 2008 s-a descoperit că soţul ei, Pavel, şi o mătuşă a judecătoarei Aspazia Cojocaru erau implicaţi alături de alţi complici într-o reţea de falsificare a examenelor de admitere la Facultatea de Drept din Bucureşti.

De asemenea, în anul 2007, judecătorul CCR Aspazia Cojocaru a fost descoperită că ar fi colaborat cu Securitatea. Ofiţerul de securitate a stabilit la aceea vreme că Aspazia Cojocaru prezenta amănunţit datele solicitate. Graţie datelor furnizate de „Ana”, numele de cod al Aspaziei Cojocaru dat de securitate, a intrat în vizorul organelor represive un avocat, coleg de-al său. La un moment dat, actualul judecător CCR, a primit drept sarcină de la Securitate să pregătească date privind persoanele cunoscute în Paris, preocupările şi situaţia lor materială. Iar”Ana” nu numai că şi-a îndeplinit cu succes sarcinile date de securitate, dar a şi lucrat suplimentar. A povestit cu lux de amănunte şi despre fosta secretară a institutului unde a lucrat şi care se stabilise în Franţa, dar şi despre colegii din ţară cu care fugara era în relaţii bune.

Aspazia Cojocaru a primit din partea CNSAS verdictul că a colaborat cu Securitatea, însă în urma unei contestaţii făcute de domnia sa CNSAS a stabilit că ea nu a făcut poliţie politică.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
„Aș da 3 milioane de euro pe el”. Gigi Becali a anunțat transferul bombă pe care-l vrea la FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Interzis pentru proprietarii de apartamente. Președintele de bloc nu e obligat. Locatarii nu au niciun drept
Playtech.ro
Tabel cu cele mai mici dobânzi la bănci în 2026. Unde poţi face un credit avantajos: calcul pentru un împrumut de 10.000 de euro
Adevarul
Un amor dintre director și angajată s-a transformat într-un proces de sute de mii de euro. Bărbatul s-a căsătorit în secret
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Cum l-a numit Bogdan Stelea pe fostul său coleg de la Dinamo care a jucat cu probleme mari de sănătate: ”Avea o inimă cât casa!”
MediaFlux
Lista pensionarilor care vor primi până la 628 de lei în plus! Banii se dau în funcție de oraș
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil