Studiu îngrijorător pe piaţa muncii din România. Tinerii muncesc tot mai puţin

Rata de ocupare a populaţiei din România, un indicator al gradului în care populaţia este activă din punct de vedere economic, a crescut uşor anul trecut, până la 61,6%, în timp ce şomajul a scăzut sensibil, la 5,9%, de la 6,8% în 2015, potrivit datelor publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS), care indică o prezenţă redusă pe piaţa muncii a tinerilor, a seniorilor şi a persoanelor cu nivel scăzut de educaţie.
Filip Stan
18 apr. 2017, 07:10
Studiu îngrijorător pe piaţa muncii din România. Tinerii muncesc tot mai puţin

În 2015, rata de ocupare a populaţiei cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 ani, considerată vârstă de muncă, a fost de 61,4%, în creştere de la 61%b în 2014, iar rata şomajului la nivel naţional de 6,8%, calculată după standardele Biroului Internaţional al Muncii (BIM).

România rămâne, însă, departe de ţinta naţională, de 70% rată de ocupare, fixată pentru anul 2020, însă obiectivul în acest caz vizează populaţia cu vârsta cuprinsă între 20 şi 65 de ani, unde rata de ocupare este mai mare, de 66,3%.

Rata de ocupare a fost anul trecut mult mai mare la bărbaţi, de 69,7%, în timp ce aproape jumătate dintre femeile din România nu sunt ocupate în economie, rata de ocupare fiind de doar 53,3%.

Orăşenii sunt mult mai activi economic decât românii de la sate, având o rată de ocupare de 62,6%, faţă de 60,2% în mediul rural.

Pe categorii de vârstă există diferenţe mari în privinţa ratei de ocupare. Indicatorul înregistra cel mai înalt nivel, în 2016, la categoria de vârstă 25-54 de ani, cu o rată de ocupare de 77,6%, în timp ce doar 42,8% dintre românii cu vârsta cuprinsă între 55 şi 64 de ani erau activi pe piaţa muncii.  

Dintre tinerii cu vârsta între 15 şi 24 de ani, doar 22,3% erau consideraţi ocupaţi în muncă anul trecut, faţă de 24,5% în 2015. Cea mai mică rată de ocupare, de 8,2%, a fost în 2016 în rândul persoanelor cu vârsta de cel puţin 65 de ani, în scădere de la 8,9% în 2015, potrivit datelor INS.

Rata de ocupare variază puternic în funcţie de nivelul studiilor.

Nivelul cel mai ridicat al ratei de ocupare pentru persoanele în vârstă de muncă s-a înregistrat în rândul absolvenţilor învăţământului superior (86,2%). Erau ocupate 65,2% dintre persoanele cu nivel mediu de educaţie şi numai 41,0% dintre cele cu nivel scăzut de educaţie„, arată comunicatul INS.

Comparativ cu 2015, rata de ocupare a crescut în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 25-54 de ani şi 55-64 de ani şi a scăzut pentru celelalte categorii de vârstă. România continuă să aibă un exces de populaţie ocupată în sectorul agricol.

Din totalul persoanelor ocupate, 23,1% lucrau în sectorul agricol, 29,9% în industrie sau construcţii şi 47,0% în servicii„, se precizează în comunicatul INS.

Totuşi, populaţia ocupată în agricultură este în scădere rapidă, în condiţiile în care procentul depăşea 25% în 2015.

Potrivit datelor privind evoluţia economiei din 2016, agricultura a avut o contribuţie de doar 3,9% la formarea produsului intern brut (PIB), cea mai mică pondere din istorie şi semnificativ mai puţin decât sectorul informatică şi comunicaţii, care a ajuns să contribuie cu 5,5%.

În ceea ce priveşte şomajul, cea mai înaltă rată, de 20,6%, s-a înregistrat anul trecut în rândul tinerilor din categoria de vârstă 15-24 de ani.

Potrivit statisticilor Eurostat, România se situa, în 2015, pe locul 24 în rândul celor 28 de membre ale Uniunii Europene după rata de ocupare a forţei de muncă cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani. În cadrul UE, România depăşeşte, la acest capitol, doar Spania, Italia, Croaţia şi Grecia.

DailyBusiness
FMI și Banca Mondială revizuiesc drastic prognozele pentru România. Creștere economică aproape înjumătățită în 2026
Spynews
Florin Salam, dans incendiar cu Floricica Dansatoarea! Puțini știu ce relație este între ei, de fapt
Fanatik.ro
Cum vrea Polonia să scape de datoria de 1,4 miliarde de euro către Pfizer. Detaliul găsit de juriști, de care s-ar putea folosi și România
Capital.ro
Se interzic complet fumatul și vapatul. Decizie în UK pentru cei născuți după 2009: O lege de referință care va salva vieți
Playtech.ro
Exerciţiul de matematică pe care mulţi adulţi îl greşesc. Tu poţi rezolva 8 x 8: 8 + 8 – 8 + 8?
Adevarul
„S-au trezit la viață de Paște”. Doi români aflați în stare vegetativă, salvați printr-o metodă revoluționară folosită în Parkinson
wowbiz.ro
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit! Imagini emoționante de la cununia civilă a vedetei
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Calendar ortodox pentru 22 aprilie 2026. Ce NU trebuie să facă creștinii pentru a se feri de boli și necazuri
iamsport.ro
Acuzații extrem de grave după Farul - FCSB: ”Blat sinistru! Gică Popescu e fantoma lui Hagi, cumetreala a continuat”
MediaFlux
Sorin Grindeanu, propus de PSD pentru funcția de premier, anunță Manda. Ponta a propus deschiderea discuțiilor cu AUR
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
NEWS ALERT Un camion a fost cuprins de foc pe autostrada A1, în Hunedoara