REVIEW PS Vita, consola portabila a celor de la Sony

După cum am meniţionat la un moment dat, într-un articol despre consola preferată a românilor, PlayStation Vita vine să înlocuiască PSP-ul. Am pus şi noi mâna pe o astfel de consolă, iar concluziile au fost cât se poate de surprinzătoare.
Adrian Popescu
06 iul. 2012, 11:18
REVIEW PS Vita, consola portabila a celor de la Sony

Ca un cunoscător al predecesorului PSP, trebuie să menţionez că în dreptul jocurilor pe platformă portabilă am bifat God of War, POP Warior within, Gran Turismo, SSx şi multe altele. Ca o mică paralelă, în ceea ce mă priveşte, cu toate că este vorba de o consolă portabilă, pe care o utilizez mai mult „în deplasare”, cel mai bun randament l-am avut în mediul familiar, respectiv acasă.

Gamerii de la “moderat” în sus, vor sti la ce mă refer când vorbesc despre gradul de dependenţă pe care jocurile le exercită asupra utilizatorilor şi pot spune, fără nicio reţinere, ca Sony Vita este la fel de addictive ca orice altă platformă de gaming. Plusul cu care vine este libertatea de mişcare pe care consola ţi-o oferă, poziţia de gaming pe care o adopţi fiind limitată numai de imaginaţia ta sau de limita de contorsionare pe care ţi-o permite corpul.

Hai să vedem ce aduce nou Sony. În primul rând, rezoluţia 950/544, 220 DPI, înghesuiţi în 5 inch, pe un ecran OLED!!! A depăşit toate aşteptările. Grafica este extraordinară. Procesor quad la 2 ghz, iar cireasa de pe tort, touch screen, ca la iPhone 4s, care este „amazing”, răspunde perfect, fără nevoia de a apasa, fără bug-uri.

Din primul moment te indragostesti. Ergonomic, suficient de greu cât să îl ţii bine în mână, butoanele puse unde trebuie. Două joystickuri! Aur pentru cei ce vor sa incerce shootere în varianta portabilă, mai ales ca sunt joystickuri la propriu, nu „gâlma” de care trageai ca disperatul la PSP, fără să fii sigur ca ai dat de ea în direcţia în care trebuie. Jocul pe care l-am testat, Wipeout, este fără reproş, în ceea ce priveste controlul.

Vreţi să ştiţi un secret? Camera video 3g „on bord”, cum s-ar spune (la modelul 3g – din test): 120 fps la 320/240 QVGA, 60 fps 640/480 VGA, rezolutii decente pentru o camera web. Ce e foarte tare, este ca modulul 3g este folosit în unele jocuri, unde ai de personalizat caracterul, iţi faci poza, care apoi este montată pe caracter. Hidos, de multe ori, dar fun.

Pentru cei care vor conectivitate, bineînteles că avem wireless şi GPS asistat, bluetooth. Ce este un pic deranjant la browsing este faptul ca nu te poti uita la filme direct pe youtube, afişându-se o eroare de flash player. Ca un plus, la navigarea pe Facebook, galeriile foto intra în fullscreen, iar touchscreen-ul funcţionează perfect. Se poate viziona video, doar în măsura în care îl poţi descărca, dacă ai această opţiune, în format mp4, probabil codat avc.

Pe spate, adica opus ecranului, avem TOUCHPAD! Asta, culmea, am aflat-o de pe Youtube, existând nişte jocuri care folosesc aceasta funcţie, ca şi control, în loc de stick-urile analog.

Sunt convins ca am omis multe lucruri, dar asta înseamnă ca vom avea motiv să revenim asupra subiectului PS Vita.

Concluzie finală: un mare pas înainte pentru consolele portabile. La capitolul preţ, pentru o consolă de high-end, părerile sunt împărţite, preţul fiind destul de piperat. Nota noastra este 9, pentru ca asteptam sa vedem ce sa întampla cu youtube. Aşa că, nu daţi banii pe prostii, luaţi console la copii!

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Câți bani are Oana Lis să cumpere mâncare pentru ea și Viorel. Suma este foarte mică
Fanatik.ro
Ce a pățit fanul turc, care s-a dus la prezentarea lui Mohamed Salah în tricoul lui Galatasaray! Rivalii l-au taxat pe loc
Capital.ro
Sistemul energetic național, sub o presiune uriașă. Marius Budăi avertizează că România riscă o criză energetică gravă: Cei care au adus-o în această situație se opun soluțiilor
Playtech.ro
La ce oră este cel mai ieftin să pornești mașina de spălat. Cât poți economisi într-un an
Adevarul
Criza cerealelor din Ucraina. Rutele alternative nu pot suplini blocada porturilor din Marea Neagră
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Se dau banii mai devreme în august! Alocațiile și indemnizațiile se plătesc în aceste zile
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România