Băsescu, după suspendare: Plec la mare!

Suspendat din funcţia de preşedinte al României în urma votului din camerele reunite al Parlamentului, Traian Băsescu nu s-a gândit încă la strategia pe care o va aborda în campania pentru referendumul din 29 iulie. Deocamdată se va relaxa la mare, împreună cu familia.
Romania TV
06 iul. 2012, 20:29
Băsescu, după suspendare: Plec la mare!

„În weekend merg la mare”, a anunţat Băsescu, vineri seară. Întrebat dacă va merge la reşedinţa de la Neptun, Băsescu a râs şi a răspuns: „Eee! Devin persoană privată şi nu mai aveţi dreptul să vă băgaţi în viaţa mea (râzând, n.r.)”.

Traian Băsescu a precizat că abia de luni încolo se va gândi la strategia pe care o va aborda în campania dinaintea referendumului din 29 iulie şi la programul după care aceasta se va desfăşura.

„Nu mai sunt la început de carieră, să am emoţii. Campania îmi va prilejui ocazia să explic ce s-a întâmplat în mandatul meu, dar voi fi la fel de cinstit, ca şi în campania trecută, să le spun românilor că dacă voi reveni în funcţia de preşedinte va fi în continuare imposibil ca impostorii şi hoţii din politică să negocieze cu mine liniştea şi libertatea lor, va fi imposibil să nu privesc la modul cum funcţionează instituţiile statului şi să mă manifest. Vreau să cred că românii nu-şi doresc liniştea din timpul Guvernului Iliescu, când s-au construit venele puternice ale sistemului de corupţie transpartinic şi cu o puternică legătură între politic şi parte din comunitatea de afaceri, cea care ştie să se îmbogăţească numai pe spinarea statului. Dacă exigenţele românilor vor fi legate de linişte, eu nu le pot garanta decât că voi continua să fiu o nucă tare pentru aceia care cred că România poate merge înainte cu o justiţie subjugată şi cu un politic care protejează hoţii„, a spus Traian Băsescu.

CITEŞTE ŞI: Traian Băsescu ATACĂ suspendarea la CCR. Mesajul pentru „suspendaci”: Nu ţin de scaun!

Nimănui nu-i place pe căldura asta să facă campanie, dar sunt un om puternic, nu pot să apar ca unul care spune «Slavă Domnului! Am plecat la mare!». Eu am obligaţia să apăr această funcţie. Problema pe care eu o am este să nu se spună «preşedintele în funcţie a fugit». Eu am obligaţia să apăr acest mandat”, a punctat Băsescu.

CITEŞTE ŞI:

Băsescu: Dacă voi reveni la Cotroceni, nu-i voi mai pune în mână un mandat de premier lui Ponta

Băsescu: Sigur nu voi mai candida vreodată. Vreau să mai fiu pe puntea de comandă a unei nave

Traian Băsescu a fost suspendat din funcţia de preşedinte. Parlamentul a adoptat, vineri seara, hotărârea de suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu, cu 256 de voturi „pentru” şi 114 „împotrivă”. Două voturi au fost anulate. În urma suspendării lui Traian Băsescu, Crin Antonescu devine preşedintele interimar al ţării.

Este a doua oară în cei opt ani de când Băsescu a ajuns la Cotroceni când el este suspendat de Parlament. Referendumul pentru demiterea sa va avea loc pe 29 iulie.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Replica zilei: „N-am mâncat două zile când a bătut Auda pe FCSB!”. Un patron din Superliga, ironii la adresa rivalului Gigi Becali
Capital.ro
Drona descoperită în Tulcea, distrusă de specialiștii MApN. Aparatul a fost neutralizat prin detonare controlată în condiții de siguranță (VIDEO)
Playtech.ro
Motivul pentru care poţi observa o panglică galbenă prinsă de clanţa uşii. Mesajul pe care vor să îl transmită proprietarii
Adevarul
„Ce salariu v-ar mulțumi în Botoșani?” Răspunsurile care au devenit virale: „Până în 30.000 de lei. Mai exact? 50.000”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un incident cumplit a avut loc în apropierea Capitalei. O mașină a fost strivită între două camioane
iamsport.ro
Scouterii vin la derby-ul Rapid - Dinamo! Grameni, pe radarul unei echipe din Europa League. Există interes și pentru Alex Dobre
MediaFlux
Pensii mai mari pentru românii care au lucrat înainte de 2001. Suma pe care o primesc în plus pensionarii
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat