Ministerul Sănătăţii anunţă că a început procedurile pentru suspendarea exportului paralel de vaccinuri

Ministerul Sănătăţii anunţă, sâmbătă, că început procedurile pentru suspendarea exportului paralel de vaccinuri, astfel încât să fie asigurat necesarul de doze pentru imunizarea copiilor, precizând că este în curs de finalizare procedura prin care va achiziţiona 109.000 de doze de vaccin antirujeolic, în condiţiile în care epidemia de rujeolă înregistrează aproape 5.000 de cazuri, dintre care 22 de decese.
Iulian Tudor
22 apr. 2017, 16:09
Ministerul Sănătăţii anunţă că a început procedurile pentru suspendarea exportului paralel de vaccinuri

Ministerul Sănătăţii (MS) menţionează că a demarat procedurile de notificare a Comisiei Europene, „un pas necesar în acest sens, deoarece limitarea exporturilor poate fi considerată o îngrădire a liberei circulaţii a mărfurilor în spaţiul Uniunii Europene”.

Reprezentanţii MS mai arată că măsura luată acum este justificată din motive de sănătate publică.

„În paralel cu această măsură, Ministerul Sănătăţii a solicitat Agenţiei Naţionale a Medicamentului să notifice distribuitorii de medicamente în legătură cu această decizie, iar dozele de vaccin împotriva rujeolei au fost deja blocate în depozite”, precizează reprezentanţii ministerului, adăugând că a finalizat procedurile pentru achiziţionarea vaccinului tetravalent şi hexavalent şi a început distribuţia lor în ţară.

MS mai anunţă că este în curs de finalizare procedura de achiziţie de urgenţă a vaccinului împotriva rujeolei (109.000 de doze).

„Legea vaccinării, care este acum în dezbatere publică, va rezolva problema stocurilor de vaccin. Actul normativ va impune Ministerului Sănătăţii asigurarea în depozitul naţional a unui stoc de rezervă de vaccinuri şi consumabilele aferente cel puţin egal cu necesarul anual cu termen de valabilitate de minim 18 luni”, mai arată reprezentanţii MS.

Epidemia de rujeolă, care a debutat la sfârşitul lunii septembrie 2016, a ajuns, vineri, la 4.881 de cazuri, dintre care 22 de decese, cu aproape 90 de îmbolnăviri mai multe decât în săptămâna precedentă, potrivit datelor centralizate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT