Ministrul Transporturilor: termen de finalizare pentru loturile 3 şi 4 ale Autostrăzii Sebeş-Turda, luna decembrie

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, luni, la Alba, că loturile 3 şi 4 ale Autostrăzii Sebeş-Turda au termen de finalizare luna decembrie, dar este nemulţumit de situaţia lotului 1, anunţând că va avea o întâlnire cu antreprenorul, deoarece ”are o mobilizare destul de dezamăgitoare”.
Filip Stan
24 apr. 2017, 15:30

Întrebat, luni, după ce a efectuat o inspecţie pe lotul 3 al Autostrăzii Sebeş-Turda, dacă se simte vizat de o eventuală remaniere, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat că pe el îl interesează să monitorizeze „proiectele de infrastructură" şi va fi „judecat" pentru ceea ce face la Ministerul Transporturilor.

„Eu îmi fac treaba până în ultimul moment cât sunt ministru. Nu mă simt vizat de nimic în momentul de faţă. Nu am avut discuţii de asemenea natură nici cu domnul prim-ministru, nici cu domnul preşedinte Dragnea. Drept dovadă mă vedeţi pe şantiere şi continui să-mi fac treaba şi să respect termenele care mi le-am asumat", a răspus Răzvan Cuc, potrivit Mediafax.

Ministrul Transporturilor a adăugat că are săptămânal discuţii cu premierul Grindeanul privind progresul lucrărilor, termene şi proiecte de infrastructură.

„Discuţiile cu domnul prim-ministru sunt săptămânale pe progres. Aşa e şi normal să fie, de altfel, pentru că lumea vrea să vadă o mobilizare exemplară a Ministerului, dar vreau să vă spun că de multe ori nu depinde numai de Ministerul Transporturilor să avem proiectele implementate, ci mai depinde de lipsa contestaţiilor. Să nu avem contestaţii când se atribuie lucrarea, sunt mai multe lucruri care nu ţin de Ministerul Transporturilor dar suntem un guvern unit şi lucrăm la deblocarea proiectelor de infrastructură", a mai spus Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a vizitat, luni, loturile 1, 2 şi 3 ale Autostrăzii Sebeş-Turda, acesta declarând presei că este „profund nemulţumit" de primul lot.

„Am fost în inspecţie pe lotul 1, 2 şi 3. Am fost profund nemulţumit de ce am găsit pe lotul 1. Mâine aştept antreprenorul de pe lotul 1 la o întâlnire cu compania (n.r., CNAIR) la sediul Ministerului să ne spună exact ce planuri are, întrucât are o mobilizare destul de dezamăgitoare şi progresul fizic este destul de lent. Să ne spună dacă vrea să mai lucreze pentru companie şi pentru România în general că în ritmul ăsta nu voi mai tolera niciodată să avem astfel de întârzieri nejustificate din varii motive invocate de antreprenori. După cum am spus şi după ce am văzut tronsoanele Lugoj-Deva, statul român este un partener onest şi acelaşi lucru îl aştept şi de la antreprenori", a spus ministrul Transporturilor.

Cuc a anunţat că va efectua săptămânal controale, mai ales pe loturile care au termen de finalizare sfârşitul anului, iar Ministerul Transporturilor vizează şi "calitatea lucrărilor".

Întrebat ce a găsit pe lotul I, Răzvan Cuc a declarat: "M-am uitat şi la vizitele foştilor miniştri în şantier şi când am văzut că progresul fizic a crescut cu 1%... este foarte puţin, în condiţiile în care ei vin cu tot felul de scuze: trebuie să mai luăm un acord, un aviz, lucrurile acestea trebuiau făcute dinainte. Ştiu că anul trecut a fost un an mort pentru infrastructură (...) Ei şi-au asumat că îl vor finaliza undeva la sfârşitul primului semestru 2018, dar cu astfel de mobilizare, eu nu cred. Eu nu tolerez astfel de comportament", a mai spus ministrul.

Acesta a adăugat că îi place "mobilizarea constructorului de pe lotul 3", unde a făcut declaraţiile şi urmează să meargă şi pe lotul 4, dar din cunoştinţele sale progresul este de 65%.

Întrebat în ce luni ale anului vor fi date în folosinţă loturile 3 şi 4, ministrul Transporturilor a răspuns că există termen luna decembrie 2017, dar „poate ne fac dânşii (n.r. - constructorii) o surpriză şi finalizează mai repede".

Autostrada Sebeş-Turda va avea o lungime totală de 70 de kilometri şi va traversa parţial judeţele Alba şi Cluj, fiind împărţită în patru loturi.

Primul lot se întinde pe 17 kilometri, de la intrarea pe autostradă în Sebeş, până la Pârâul Iovului, după Alba Iulia. Lotul doi are o lungime de 24,3 kilometri şi se întinde de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud, iar lotul trei, care are 12,5 km, se întinde de la intrarea în Aiud până la Decea. Ultimul lot are 16,3 km şi se termină în Turda.

Valoarea lucrărilor, fără TVA, este de 541.739.137 de lei pentru lotul unu, 549.332.393 de lei pentru lotul doi, 420.511.921 de lei pentru lotul trei, 470.004.894 de lei pentru lotul patru, toate fiind finanţate din Fondul de Coeziune, 85%, şi Bugetul de Stat – 15%.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, mulţumit de noul management al CNAIR

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, luni, că este mulţumit de noul management al CNAIR, în condiţiile în care sunt echipe care şi-au mutat birourile în teren, cu laboratoare mobile cu care prelevează probe.

Fiind întrebat, luni, la o inspecţie pe lotul 3 al Autostrăzii Sebeş-Turda, dacă este mulţumit de activitatea reprezentanţilor Companiei Naţionale de Administrarea a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a răspuns afirmativ.

„Activitatea CNAIR, eu personal vă spun că sunt mulţumit de noul management, avem un director tânăr, care şi-a adus o echipă tânără din cadrul companiei, o echipă de drumari, o echipă care poate face faţă dialogului cu firmele private şi cu echipele de avocaţi ale firmelor private şi spun acest lucru deoarece de multe ori am constatat că multe firme care participă la licitaţii din păcate nu urmăresc clauzele contractuale ca să-şi ducă la bun sfârşit investiţiile ci urmăresc diverse clauze ca să mai atace în instanţă şi să obţină nişte sume suplimentare pentru diverse dispute care se judecă undeva la Curtea de Arbitraj de la Paris, dar vă asigur că prin noile caiete de sarcini pe care le va lansa compania în următoarea perioadă toate procesele vor fi judecate la instanţele din România cum este şi normal", a spus ministrul Transporturilor.

El a adăugat că sunt echipe ale CNAIR care şi-au mutat birourile stradă, inclusiv cu laboratoare mobile cu care prelevează probe, deoarece „activităţile trebuie monitorizate dacă vrem să avem infrastructură în România pentru că altfel fiecare merge în ritmul lui".

"Eu am asumat nişte termene. Avem nişte termene asumate prin programul de guvernare, avem Coridorul IV, avem parte din Autostrada Transilvania pe care trebuie să o finalizăm, avem contracte în derulare. Lucrurile trebuie monitorizate să îşi urmeze cursul", a mai spus ministrul Transporturilor.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, împreună cu directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Ştefan Ioniţă, au efectuat, luni, o vizită de lucru pe şantierele autostrăzile Lugoj-Deva şi Sebeş-Turda.

Citeşte şi Ministrul Transporturilor solicită o monitorizare video a şantierelor de lucrări la autostrada Deva-Lugoj

 

Întrebat, luni, după ce a efectuat o inspecţie pe lotul 3 al Autostrăzii Sebeş-Turda, dacă se simte vizat de o eventuală remaniere, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat că pe el îl interesează să monitorizeze „proiectele de infrastructură” şi va fi „judecat” pentru ceea ce face la Ministerul Transporturilor.

„Eu îmi fac treaba până în ultimul moment cât sunt ministru. Nu mă simt vizat de nimic în momentul de faţă. Nu am avut discuţii de asemenea natură nici cu domnul prim-ministru, nici cu domnul preşedinte Dragnea. Drept dovadă mă vedeţi pe şantiere şi continui să-mi fac treaba şi să respect termenele care mi le-am asumat”, a răspus Răzvan Cuc, potrivit Mediafax.

Ministrul Transporturilor a adăugat că are săptămânal discuţii cu premierul Grindeanul privind progresul lucrărilor, termene şi proiecte de infrastructură.

„Discuţiile cu domnul prim-ministru sunt săptămânale pe progres. Aşa e şi normal să fie, de altfel, pentru că lumea vrea să vadă o mobilizare exemplară a Ministerului, dar vreau să vă spun că de multe ori nu depinde numai de Ministerul Transporturilor să avem proiectele implementate, ci mai depinde de lipsa contestaţiilor. Să nu avem contestaţii când se atribuie lucrarea, sunt mai multe lucruri care nu ţin de Ministerul Transporturilor dar suntem un guvern unit şi lucrăm la deblocarea proiectelor de infrastructură”, a mai spus Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a vizitat, luni, loturile 1, 2 şi 3 ale Autostrăzii Sebeş-Turda, acesta declarând presei că este „profund nemulţumit” de primul lot.

„Am fost în inspecţie pe lotul 1, 2 şi 3. Am fost profund nemulţumit de ce am găsit pe lotul 1. Mâine aştept antreprenorul de pe lotul 1 la o întâlnire cu compania (n.r., CNAIR) la sediul Ministerului să ne spună exact ce planuri are, întrucât are o mobilizare destul de dezamăgitoare şi progresul fizic este destul de lent. Să ne spună dacă vrea să mai lucreze pentru companie şi pentru România în general că în ritmul ăsta nu voi mai tolera niciodată să avem astfel de întârzieri nejustificate din varii motive invocate de antreprenori. După cum am spus şi după ce am văzut tronsoanele Lugoj-Deva, statul român este un partener onest şi acelaşi lucru îl aştept şi de la antreprenori”, a spus ministrul Transporturilor.

Cuc a anunţat că va efectua săptămânal controale, mai ales pe loturile care au termen de finalizare sfârşitul anului, iar Ministerul Transporturilor vizează şi „calitatea lucrărilor”.

Întrebat ce a găsit pe lotul I, Răzvan Cuc a declarat: „M-am uitat şi la vizitele foştilor miniştri în şantier şi când am văzut că progresul fizic a crescut cu 1%… este foarte puţin, în condiţiile în care ei vin cu tot felul de scuze: trebuie să mai luăm un acord, un aviz, lucrurile acestea trebuiau făcute dinainte. Ştiu că anul trecut a fost un an mort pentru infrastructură (…) Ei şi-au asumat că îl vor finaliza undeva la sfârşitul primului semestru 2018, dar cu astfel de mobilizare, eu nu cred. Eu nu tolerez astfel de comportament”, a mai spus ministrul.

Acesta a adăugat că îi place „mobilizarea constructorului de pe lotul 3”, unde a făcut declaraţiile şi urmează să meargă şi pe lotul 4, dar din cunoştinţele sale progresul este de 65%.

Întrebat în ce luni ale anului vor fi date în folosinţă loturile 3 şi 4, ministrul Transporturilor a răspuns că există termen luna decembrie 2017, dar „poate ne fac dânşii (n.r. – constructorii) o surpriză şi finalizează mai repede”.

Autostrada Sebeş-Turda va avea o lungime totală de 70 de kilometri şi va traversa parţial judeţele Alba şi Cluj, fiind împărţită în patru loturi.

Primul lot se întinde pe 17 kilometri, de la intrarea pe autostradă în Sebeş, până la Pârâul Iovului, după Alba Iulia. Lotul doi are o lungime de 24,3 kilometri şi se întinde de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud, iar lotul trei, care are 12,5 km, se întinde de la intrarea în Aiud până la Decea. Ultimul lot are 16,3 km şi se termină în Turda.

Valoarea lucrărilor, fără TVA, este de 541.739.137 de lei pentru lotul unu, 549.332.393 de lei pentru lotul doi, 420.511.921 de lei pentru lotul trei, 470.004.894 de lei pentru lotul patru, toate fiind finanţate din Fondul de Coeziune, 85%, şi Bugetul de Stat – 15%.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, mulţumit de noul management al CNAIR

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, luni, că este mulţumit de noul management al CNAIR, în condiţiile în care sunt echipe care şi-au mutat birourile în teren, cu laboratoare mobile cu care prelevează probe.

Fiind întrebat, luni, la o inspecţie pe lotul 3 al Autostrăzii Sebeş-Turda, dacă este mulţumit de activitatea reprezentanţilor Companiei Naţionale de Administrarea a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a răspuns afirmativ.

„Activitatea CNAIR, eu personal vă spun că sunt mulţumit de noul management, avem un director tânăr, care şi-a adus o echipă tânără din cadrul companiei, o echipă de drumari, o echipă care poate face faţă dialogului cu firmele private şi cu echipele de avocaţi ale firmelor private şi spun acest lucru deoarece de multe ori am constatat că multe firme care participă la licitaţii din păcate nu urmăresc clauzele contractuale ca să-şi ducă la bun sfârşit investiţiile ci urmăresc diverse clauze ca să mai atace în instanţă şi să obţină nişte sume suplimentare pentru diverse dispute care se judecă undeva la Curtea de Arbitraj de la Paris, dar vă asigur că prin noile caiete de sarcini pe care le va lansa compania în următoarea perioadă toate procesele vor fi judecate la instanţele din România cum este şi normal”, a spus ministrul Transporturilor.

El a adăugat că sunt echipe ale CNAIR care şi-au mutat birourile stradă, inclusiv cu laboratoare mobile cu care prelevează probe, deoarece „activităţile trebuie monitorizate dacă vrem să avem infrastructură în România pentru că altfel fiecare merge în ritmul lui”.

„Eu am asumat nişte termene. Avem nişte termene asumate prin programul de guvernare, avem Coridorul IV, avem parte din Autostrada Transilvania pe care trebuie să o finalizăm, avem contracte în derulare. Lucrurile trebuie monitorizate să îşi urmeze cursul”, a mai spus ministrul Transporturilor.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, împreună cu directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Ştefan Ioniţă, au efectuat, luni, o vizită de lucru pe şantierele autostrăzile Lugoj-Deva şi Sebeş-Turda.

Citeşte şi Ministrul Transporturilor solicită o monitorizare video a şantierelor de lucrări la autostrada Deva-Lugoj

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Cazul Hîldan și la Egnatia! Povestea tragică a adversarei Universității Craiova
Capital.ro
Greșeala pe care o fac mulți șoferi la volan. Îi poate face să devină mai puțin atenți în trafic: Poate deveni un risc
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT